CSJ. Decizia nr. 1995/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1995/2003
Dosar nr. 5092/2002
Şedinţa publică din 17 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 293 din 5 septembrie 2002, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul B.I. la 12 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 4 mai 2002, la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în ziua de 3 mai 2002, inculpatul a condus-o pe minora R.G.C. în vârstă de 7 ani, cu bicicleta, pe un teren viran de la marginea oraşului Bacău, unde, prin violenţă, a întreţinut acte sexuale anale cu aceasta, provocându-i leziuni care au necesitat 6 - 8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 335 din 17 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicitat, în principal, achitarea, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin (1) lit. d) C. proc. pen., susţinând că în cauză nu există probe de vinovăţie, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., în infracţiunea de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen., solicitând ca şi în apel, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol pentru care a fost condamnat, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din această infracţiune în infracţiunea de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C.pen, în cauză nefăcându-se dovada constrângerii victimei.
Examinând hotărârile pronunţate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) teza I C. pen., fiind corespunzătoare.
Faptul că la data de 3 mai 2002, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale pe cale anală, cu minora R.G.C., rezultă fără dubiu din declaraţiile constante ale părţii vătămate şi declaraţiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, prin care au arătat cu lux de amănunte, cum s-au desfăşurat faptele şi declaraţia martorei U.G., coroborate cu actul de constatare medico-legală care concluzionează că victima prezenta fisuri perianale radiare recente, specifice unei agresiuni sexuale cu perforare anală.
Cum fapta a fost comisă prin constrângerea victimei, care la vârsta de numai 7 ani, nu putea să-şi exprime voinţa şi să se apere de acţiunile inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 197 alin. (3) teza I C. pen., respectiv, în infracţiunea de viol, comis asupra unei minore care nu a împlinit vârsta de 14 ani, este corectă, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 198 C. pen., care sancţionează raportul sexual cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 14 ani, fără ca fapta să fi fost săvârşită prin constrângerea victimei.
Referitor la pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost just individualizată, instanţa de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 şi 52 C. pen., respectiv, pericolul social sporit al faptei comise, apreciat în aport de împrejurările în care a avut loc, de rezultatul produs, de vârsta victimei, cât şi de persoana infractorului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.
Întrucât din actele dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive, respectiv, de la 4 mai 2002 la zi.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 335 din 17 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 4 mai 2002, până la 17 aprilie 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1994/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1996/2003. Penal. Art.197, 211 c.pen. Recurs → |
|---|
