CSJ. Decizia nr. 1993/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1993/2003
Dosar nr. 3748//200.
Şedinţa publică din 17 aprilie 2003
Prin sentinţa penală nr. 17 din 23 septembrie 2002, Tribunalul Ialomiţa a condamnat pe inculpaţii:
1. S.D.M. la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) şi art. 74 - art. 76 C. pen.
2. S.V. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele şi art. 74 - art. 76 C. pen.
3. A.M. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 26 raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 74 - art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 - art. 76 C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a admis acţiunea civilă exercitată de partea vătămată G.C., prin reprezentantul său legal V.O. şi a obligat inculpaţii să plătească acesteia, în solidar, iar inculpatul minor S.V. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente S.I. şi S.F., 60.000.000 lei daune morale şi 2.350.000 lei despăgubiri materiale.
S-a reţinut că inculpaţii S.D.M. şi S.V., în data de 29 septembrie 2001, au întreţinut raporturi sexuale, prin violenţă, cu partea vătămată G.C.M., minoră.
Aflat împreună cu cei doi inculpaţi, pe care I-a însoţit, cunoscând intenţiile acestora, inculpatul A.M. a intenţionat la rându-i să o violeze pe partea vătămată, dar a renunţat la intenţia sa, la rugăminţile minorei. Aşadar, deşi nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate, inculpatul A.M. s-a aflat tot timpul lângă victimă, insuflându-i temerea că şi el poate interveni agresiv alături de fraţii S., iar celor doi inculpaţi, curaj şi încredere în vederea comiterii faptelor.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, cât şi inculpaţii S.D.M., S.V. şi A.M.
Prin apelul declarat în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a susţinut că săvârşirea unui viol în grup asupra unei minore de 13 ani nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante.
În consecinţă, parchetul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei sub acest aspect şi aplicarea unei pedepse peste minimul prevăzut de lege.
Inculpatul S.D.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul de a se reţine doar tentativă la infracţiunea de viol, cu referire la faptele comise pe islazul comunal. Totodată, acesta a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Inculpaţii S.V. şi A.M. au solicitat să se dispună achitarea, întrucât nu sunt dovedite pe deplin elementele constitutive ale infracţiunii de viol. În subsidiar, inculpatul S.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în complicitate la săvârşirea infracţiunii de viol şi reducerea pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 286 din 27 mai 2002, a admis apelul declarat de inculpatul S.D.M., a desfiinţat sentinţa atacată cu privire la acest inculpat, a schimbat încadrarea juridică a faptei dintr-o infracţiune de viol în formă continuată în două infracţiuni de viol, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 74 - art. 76 C. pen., a stabilit câte o pedeapsă de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru fiecare dintre acestea, a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Prin aceeaşi decizie, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi inculpaţii S.V. şi A.M. au fost respinse, ca nefondate.
Pentru a admite apelul declarat de inculpatul S.D.M., instanţa de control judiciar a reţinut că, cele două fapte comise de acesta sunt distincte, fapta săvârşită pe islazul comunal constituind infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 74 - art. 76 C. pen., în timp ce întreţinerea de raporturi sexuale, prin violenţă, cu aceeaşi parte vătămată în locuinţa familiei P. constituie infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), cu aplicarea art. 74 - art. 76 C. pen. Totodată, cu referire la acelaşi apelant, s-a reţinut că nu pot fi primite apărările privitoare la neconsumarea actului sexual pe islazul comunal, întrucât această versiune este infirmată de actele medico-legale şi declaraţiile concordante ale celorlalţi doi inculpaţi.
Pentru a respinge apelurile declarate de inculpaţii S.V. şi A.M., instanţa de control judiciar, a reţinut că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt şi a aplicat acestora pedepse just individualizate.
În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, instanţa de control judiciar a apreciat că, în raport de conduita bună a inculpaţilor anterior săvârşirii infracţiunii, vârsta fragedă şi faptul că aceştia se află la prima încălcare a legii penale, în mod corect prima instanţă a reţinut circumstanţe atenuante în favoarea lor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii S.D.M., S.V. şi A.M.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 14 C. proc. pen., cu referire la ambele hotărâri pronunţate în cauză.
S-a susţinut că hotărârile pronunţate sunt netemeinice şi nelegale, întrucât nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante în beneficiul inculpaţilor, cu consecinţa coborârii pedepselor aplicate sub minimul special şi pentru faptul că s-a realizat o greşită individualizare a pedepselor în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a arătat că vârsta tânără şi lipsa de antecedente penale sunt mai degrabă criterii de individualizare a pedepselor, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu aplicarea unei condamnări între limitele speciale şi nu stări, situaţii sau împrejurări de natură a imprima infracţiunii un grad de pericol social redus, apte din acest motiv a fi reţinute ca circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor.
Totodată, s-a arătat că prima instanţă nu a avut în vedere la stabilirea pedepselor înţelegerea prealabilă a inculpaţilor, numărul acestora, concluziile raportului de expertiză medico-legală, repetabilitatea raporturilor sexuale în contextul în care victima era virgină şi în vârstă de numai de 13 ani.
În concluzie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor atacate, înlăturarea aplicării art. 74 - 76 C. pen. şi pe fond, majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor.
În şedinţa de judecată, procurorul a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac, cu referire la inculpatul S.D.M.
Inculpatul A.M., reiterând motivele apelului a solicitat în principal, achitarea şi în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate, susţinând că aceasta este mult prea mare, atâta timp, cât din probele administrate nu rezultă că, deşi prezent la locul faptei, ar fi dat vreun ajutor inculpaţilor S.V. şi S.D.M.
Inculpaţii S.D.M. şi S.V. au declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 12, 17, 14 şi 171 C. proc. pen.
S-a mai arătat că, în raport de concluziile expertizei medico-legale, rezultă că pe islazul comunal nu a avut loc un raport sexual efectiv cu partea vătămată. Pe de altă parte, nu s-a acordat semnificaţia cuvenită faptului că victima se cunoştea mai de mult cu inculpaţii, că au fumat împreună pe islaz şi că nu prezintă urme de violenţă care să justifice concluzia constrângerii.
În condiţiile în care s-ar aprecia asupra existenţei constrângerii, în raport de neconsumarea actului sexual pe islaz şi consumarea unui simplu raport sexual cu victima în casa familiei P., se susţine că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor într-o singură infracţiune de viol, cu referire la inculpatul S.D.M. şi tentativă la infracţiunea de viol, privitor la inculpatul S.V., în condiţiile alin. (1) al art. 197 C. pen., întrucât inculpatul nu cunoştea vârsta victimei.
În concluzie, în raport de această încadrare juridică a faptelor se solicită o reindividualizare a pedepselor aplicate, ţinând cont de vârsta fragedă a inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale şi condiţiile concrete de penitenciar, care nu oferă posibilităţi reale de îndreptare, ci doar o lungă suferinţă fizică şi psihică, la care se adaugă constanta marginalizare socială consecutivă eliberării.
Pe de altă parte, s-a mai susţinut că Decizia pronunţată în apel, cu referire la inculpatul S.D.M., este contrară legii, întrucât deşi apelul acestuia a fost admis, inculpatului i s-a agravat situaţia în propria cale de atac.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, se constată următoarele:
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 29 septembrie 2001, inculpaţii S.D.M. şi S.V., împreună cu prietenul lor, inculpatul A.M., au mers la discoteca din comuna Giurgeni, urmând să înnopteze la familia P., rude ale fraţilor S.
La discotecă, inculpaţii s-au întâlnit cu numita P.R., verişoara fraţilor S. şi cu colega acesteia, numita G.C.M., în vârstă de 13 ani.
La propunerea inculpatului S.D.M., inculpaţii au hotărât să întreţină raporturi sexuale cu minora G.C.M.
Astfel, în jurul orelor 23,00, inculpatul S.V. le-a însoţit pe cele două fete până în apropierea locuinţei lui P., de unde P.R. intenţiona să ia un pulover, după care acesta s-a întors la discotecă unde s-a întâlnit cu ceilalţi doi inculpaţi.
Ajunsă acasă, P.R. şi-a anunţat prietena că rămâne la domiciliu, motiv pentru care G.C.M. a fost nevoită să se întoarcă singură la discotecă. Pe drum, s-a întâlnit cu cei trei inculpaţi care, în realizarea planului, o urmăriseră pe partea vătămată.
Aceştia i-au propus părţii vătămate să-I însoţească şi pentru că au fost refuzaţi, inculpatul S.D.M. a lovit-o cu palmele peste cap după care, ajutat şi de fratele său, au prins fata de câte un braţ şi au condus-o pe islazul de la marginea comunei.
Inculpatul A.M., care cunoştea planul, nu a intervenit în sensul de a exercita violenţe asupra părţii vătămate.
Ajunşi pe islaz, inculpaţii S. au cerut părţii vătămate să se dezbrace şi cum aceasta a refuzat, inculpatul S.D.M. a lovit-o din nou.
Constatând că nici în urma loviturilor primite partea vătămată nu se dezbracă, inculpatul S.V. a imobilizat-o, iar inculpatul S.D.M. a dezbrăcat-o, după care, acesta din urmă, a întreţinut cu victima un raport sexual complet. A urmat inculpatul S.V. care, şi el, a avut un raport sexual complet cu victima.
În tot acest timp, inculpatul A.M. a stat şi a privit tot ce s-a întâmplat, la o distanţă de aproximativ 2 - 3 m de locul unde partea vătămată era violată.
După consumarea celui de al doilea raport sexual, inculpatul A.M. s-a dezbrăcat şi s-a apropiat de partea vătămată, care era întinsă pe pământ, pentru a întreţine şi el raport sexual, intenţie la care, la rugăminţile fetei a renunţat.
Inculpatul S.D.M. a ajutat-o pe partea vătămată să se îmbrace, după care, toţi patru s-au îndreptat către sat.
În sat, inculpaţii S.V. şi A.M. au mers la discotecă, iar inculpatul S.D.M. a obligat-o pe partea vătămată să îl însoţească la casa familiei P. unde, tot prin violenţă, a întreţinut un nou raport sexual cu minora.
Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că victima prezintă deflorare recentă ce poate data din 29 septembrie 2001. Totodată, s-a mai arătat că aceasta nu prezintă semne de violenţă pe corp sau leziuni de violenţă, care să-i pună viaţa în primejdie.
Potrivit dispoziţiilor art. 197 C. pen., consumarea infracţiunii de viol are loc prin întreţinerea unui raport sexual prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, deci împotriva voinţei acesteia.
Ca atare, susţinerile cu privire la neconsumarea actului sexual pe islazul de la marginea comunei, în raport de materialul probator administrat în cauză, se constată a fi neîntemeiate.
Pe de altă parte, vârsta victimei, la data consumării actelor sexuale cu fraţii S., exclude, susţinerea caracterului voit al acestora, deoarece în lipsa unei reprezentări clare a semnificaţiei biologice şi morale a actului sexual, aceasta nu ar fi putut să ia o hotărâre în cunoştinţă de cauză, astfel că este irelevant faptul că victima nu a prezentat urme de violenţă.
Aşa fiind, în mod corect, instanţele au stabilit că inculpaţii S.D.M. şi S.V. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de viol, iar inculpatul A.M. de complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, corect s-a reţinut şi alin. (3) al art. 197 C. pen., întrucât inculpaţii cunoşteau vârsta victimei, aceasta fiind colegă cu verişoara lor, P.R.
De asemenea, instanţa de apel, pe baza situaţiei de fapt stabilită, a schimbat corect încadrarea juridică, reţinând că fapta de viol consumată în locuinţa familiei P. întruneşte elementele infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Pe de altă parte, în raport de modul de redactare a art. 74 C. pen., recunoaşterea unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ de acest text drept circumstanţe atenuante judiciare este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
Această apreciere va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit acţiunea, de urmările produse, precum şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorilor.
Totodată, circumstanţele care atenuează răspunderea penală constituie şi un criteriu de individualizare a pedepsei.
Examinând cauza prin prisma acestor condiţii legale, se constată că prima instanţă, reţinând circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor, a aplicat pedepse ce răspund exigenţelor unei juste individualizări a acesteia, astfel că nu se impune nici înlăturarea circumstanţelor atenuante, dar nici reducerea pedepsei.
Se constată însă că, instanţa de control judiciare, admiţând apelul declarat de inculpatul S.D.M. şi schimbând încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de viol în formă continuată în două infracţiuni de viol, în concurs real, i-a creat acestuia o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Or, potrivit art. 372 C. proc. pen., „instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel”.
Ca atare, creând inculpatului o situaţie mai grea în propria cale de atac, instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre contrară legii, supusă din acest motiv cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În consecinţă, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de către parchet, va casa Decizia atacată, în sensul că se va admite apelul parchetului şi se va respinge apelul declarat de către inculpatul S.D.M., urmând a se menţine celelalte dispoziţii.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedepsele aplicate celor trei inculpaţi, perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 30 septembrie 2001, la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 286 din 27 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpaţii S.V., S.D.M. şi A.M.
Casează Decizia atacată în sensul că se admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi se respinge apelul declarat de inculpatul S.D.M.
Menţine restul dispoziţiilor.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.V., S.D.M. şi A.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedepse durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 septembrie 2001, până la 17 aprilie 2003, pentru cei trei inculpaţi.
Obligă recurenţii inculpaţii la câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1992/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1994/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
