CSJ. Decizia nr. 2105/2003. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2105/2003
Dosar nr. 5024/2002
Sedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 317 din 13 septembrie 2002 Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea condamnatului M.I. prin care a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 47/1990 a aceluiaşi tribunal, ca nefondată.
Pentru a adopta această hotărâre instanţa a reţinut că revizuientul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 47 din 13 noiembrie 1990 a Tribunalului Dâmboviţa, la 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen., la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen. şi la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 242 C. pen., urmând să execute, după contopire şi sporire, pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În fapt, la data de 18 martie 1990, M.I., aflat pe peronul Staţiei CF T. sub influenţa alcoolului, a avut o altercaţie cu un grup de tineri, în cadrul căreia i-a aplicat victimei S.D.F. o lovitură cu cuţitul în piept, urmare căreia victima a decedat la scurt timp şi, în aceeaşi împrejurare, l-a lovit cu cuţitul şi pe M.V., în zona inimii, care intervenise în apărarea primei victime, având nevoie de 10 zile îngrijiri medicale.
La data de 8 mai 1990, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, M.I. a distrus dosarul penal, fiind necesară reconstituirea unora dintre actele de urmărire.
Hotărârea a rămas definitivă prin refuzul condamnatului de a exercita căile de atac.
Prin cererea de revizuire condamnatul a invocat neasigurarea dreptului la apărare la judecata în fond, precizând că deţine probe noi, prin martori, a căror identitate nu a declinat-o.
În motivarea hotărârii de respingere a cererii s-a arătat, pe de o parte, că în cauză există autoritate de lucru judecat deoarece prin sentinţa penală nr. 68/1994 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă prin Decizia penală nr. 1329 din 10 mai 1995 a Curţii Supreme de Justiţie, a fost respinsă o altă cerere de revizuire formulată de acelaşi condamnat şi pentru aceleaşi motive iar, pe de altă parte, împrejurările invocate nu se încadrează în vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Apelul declarat de condamnatul-revizuient, împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 492 din 6 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Împotriva deciziei penale sus-menţionate a declarat recurs condamnatul revizuient M.I., reiterând motivele din cerere, alături de care a invocat şi starea de provocare în care s-a aflat şi care nu a fost reţinută de instanţa care l-a condamnat, pentru care a solicitat casarea hotărârilor şi rejudecarea cauzei.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Atât motivele invocate de revizuient prin cererea iniţială cât şi cel prin memoriul depus în recurs nu sunt prevăzute printre cazurile invocate de art. 394 C. proc. pen., în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Deci recurentul revizuient a refuzat să-şi exercite drepturile procesuale în cauza în care a fost judecat şi condamnat, instanţa i-a asigurat apărător din oficiu.
Cererea de audiere a unor martori nu poate fi admisă în procedura revizuirii atâta timp cât nu se invocă fapte sau împrejurări ce nu ar fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi pe baza cărora să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
În cauză recurentul urmăreşte în realitate să dovedească existenţa stării de provocare, în care pretinde că s-a aflat în momentul comiterii infracţiunilor contra vieţii, împrejurare care, însă, nu poate fi constatată în procedura revizuirii.
Neconstatându-se nici din examinarea din oficiu a hotărâii existenţa vreunui caz de casare, recursul revizuientului condamnat M.I. urmează să fie respins, iar acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient M.I. împotriva deciziei penale nr. 492 din 6 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2104/2003. Penal. Contestatie la Legea... | CSJ. Decizia nr. 2107/2003. Penal. Conflict de competenta.... → |
|---|
