CSJ. Decizia nr. 2312/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2312/2003
Dosar nr. 652/2003
Şedinţa publică din 16 mai 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Mangalia, prin sentinţa penală nr. 410 din 13 iulie 1998 a condamnat, pe inculpatul A.S. la 3 ani şi 8 luni închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1), lit. a) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, a contopit restul neexecutat de 23 ani, 7 luni şi 16 zile închisoare din pedeapsa de 25 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 71 din 24 iulie 1989, a Tribunalului Bucureşti, cu pedeapsa stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute sancţiunea cea mai grea, de 23 ani, 7 luni şi 16 zile închisoare.
S-a reţinut că, la 17 august 1997, inculpatul împreună cu un alt făptuitor au sustras din locuinţa părţii vătămate A.E., bani şi bijuterii din aur, în valoare de 24.200.000 lei.
Tribunalul Constanţa, prin Decizia penală nr. 1147 din 3 noiembrie 1998 a respins apelul.
Decizia a rămas definitivă prin nerecurare.
În baza art. 409 şi a art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 Teza a doua C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare, susţinând că pedeapsa aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, s-a dispus ca inculpatul să execute 23 ani, 7 luni şi 16 zile închisoare, deşi, acesta, în urma executării în prevenţie, a unei perioade totale de 3 ani, 11 luni şi 24 zile închisoare, acesta mai avea de executat din pedeapsa principală, 21 ani şi 6 zile închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară de 7 ani interzicerea unor drepturi.
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a solicitat, prin procurorul general, admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor şi rejudecarea cauzei.
Recursul în anulare este fondat.
Într-adevăr, hotărârile instanţelor au fost pronunţate cu încălcarea legii.
Conform art. 39 alin. (1) Teza I C. pen., în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a) C. pen., pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc, potrivit dispoziţiilor art. 34 şi art. 35, iar în alin. (2) se prevede că, dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior, cu aplicarea unui spor.
Potrivit art. 35 alin. (1) din acelaşi cod, dacă pentru una din pedepsele concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se execută alături de pedeapsa închisorii.
Din examinarea actelor dosarului, rezultă că, prin sentinţa penală nr. 71 din 24 iulie 1989 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia nr. 458 din 18 aprilie 1990, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunile de omor deosebit de grav şi tâlhărie, prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) şi art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
Totodată, din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat de la 8 iulie 1992, la 17 decembrie 1992, când s-a dispus întreruperea executării pedepsei pe timp de un an, până la 16 decembrie 1993.
În continuare, inculpatul a fost reîncarcerat de la 17 decembrie 1993, la 30 iunie 1997, când s-a dispus întreruperea executării pedepsei, pe o perioadă de 4 luni, respectiv, până la 14 noiembrie 1997, când a fost reîncarcerat.
Aşadar, din datele prezentate, rezultă că inculpatul a comis fapta dedusă judecăţii, la 19 august 1997, în perioada întreruperii executării pedepsei.
Ca atare, constatând că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, instanţele în mod corect, au făcut aplicarea art. 39 alin. (2) C. pen., dar au greşit la stabilirea restului neexecutat din pedeapsa anterioară, de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea unor drepturi.
Astfel, anterior comiterii infracţiunii de la 19 august 1997, inculpatul a executat fracţiunile de pedeapsă de la 8 iulie 1992, la 17 decembrie 1992 (5 luni şi 9 zile) şi de la 17 decembrie 1993, la 30 iunie 1997(3 ani, 6 luni şi 15 zile), în total, 3 ani, 11 luni şi 24 zile închisoare.
În consecinţă, constatând că din pedeapsa anterioară, inculpatul a executat 3 ani, 11 luni şi 24 zile închisoare, instanţele trebuia să contopească restul neexecutat de 21 ani şi 6 zile închisoare, din pedeapsa de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea unor drepturi, cu pedeapsa aplicată în cauză (3 ani şi 8 luni închisoare) urmând ca inculpatul să execute, în total, 21 ani, 6 zile închisoare, rezultat prin scăderea perioadei de un an, 4 luni şi 14 zile, reprezentând durata întreruperii executării pedepsei.
În raport cu cele arătate, recursul în anulare fiind întemeiat, va trebui admis, ca atare, casându-se hotărârile atacate, cu privire la greşita stabilire a cuantumului pedepsei rezultante.
Se va constata că, restul neexecutat de inculpat din pedeapsa de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea unor drepturi, aplicată prin sentinţa penală nr. 71 din 24 iulie 1989, a Tribunalului Bucureşti, este de 21 ani şi 6 zile închisoare şi nu de 23 ani, 7 luni şi 16 zile închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen., se va contopi restul neexecutat de 21 ani şi 6 zile închisoare, din pedeapsa de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea unor drepturi cu pedeapsa aplicată în cauză, de 3 ani şi 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 21 ani şi 6 zile închisoare şi 7 ani interzicerea unor drepturi.
Se vor menţine restul dispoziţiilor hotărârii.
Văzând şi reglementarea plăţii onorariului pentru apărarea asigurată inculpatului, din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei penale 410 din 13 iulie 1998, a Judecătoriei Mangalia şi deciziei penale nr. 1147 din 3 noiembrie 1998, a Tribunalului Constanţa, privind pe inculpatul A.S.
Casează hotărârile sus-menţionate numai cu privire la greşita stabilire a cuantumului pedepsei rezultante.
Constată că restul neexecutat de inculpat, din pedeapsa de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea unor drepturi, aplicată prin sentinţa penală nr. 71 din 24 iulie 1989 a Tribunalului Bucureşti, este de 21 ani şi 6 zile închisoare şi nu de 23 ani 7 luni şi 16 zile închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen., contopeşte restul neexecutat de 21 ani şi 6 zile închisoare, din pedeapsa de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea unor drepturi, cu pedeapsa aplicată în cauză de 3 ani şi 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 21 ani şi 6 zile închisoare şi 7 ani interzicerea unor drepturi.
Menţine celelalte dispoziţii.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2311/2003. Penal. Contestatie la Legea... | CSJ. Decizia nr. 2313/2003. Penal → |
|---|
