CSJ. Decizia nr. 2313/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2313/2003
Dosar nr. 3399/2002
Şedinţa publică din 16 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1549 din 26.07.2001, Judecătoria Arad, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii S.L.O. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), e) C. pen. şi pe L.W. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tâlhărie, prevăzută de art. 25 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), raportat la art. 76 lit. b) C. pen., aceeaşi instanţă a dispus condamnarea ambilor inculpaţi: S.L.O. la un an şi 8 luni închisoare şi L.W. la un an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate.
În baza art .179 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) raportat la art. 76 lit. d) inculpatul L.W. a mai fost condamnat la 4 luni închisoare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate acestui inculpat, în pedeapsa cea mai grea pe care a sporit-o cu 2 luni, rezultând o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepselor aplicate ambilor inculpaţi pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 8 luni pentru inculpata S.L. şi de 4 ani pentru inculpatul L.W. Li s-au pus în vedere inculpaţilor prevederile art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-au dedus din pedepse durata arestării preventive pentru inculpata S.L.O., de la 5 iunie 2001 la zi, iar pentru inculpatul L.W., de la 1 iunie 2001 la zi.
În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea sumei de 2.392.000 lei către inculpatul L.W., depusă şi confirmată la C.E.C., cu recipisa 6/253306101 din 4 iunie 2001, precum şi suma de 400 de mărci germane depuse la B.N.R., sucursala A.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a ambilor inculpaţi.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad şi ambii inculpaţi.
Prin Decizia penală nr. 181 din 6 martie 2002, Tribunalul Arad şi-a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor menţionate în favoarea Curţii de Apel Timişoara, căreia i-a trimis dosarul pentru soluţionare.
În considerentele deciziei, tribunalul a invocat prevederile art. II2 din Legea nr. 456/2001, pe care le-a interpretat în sensul că modificând competenţa materială se modifică şi competenţa instanţelor de a soluţiona o astfel de cauză, în căile ordinare de atac, ceea ce înseamnă că o sentinţă pronunţată de judecătorie cu respectarea competenţei pentru o faptă dată în competenţa tribunalului prin legea nouă, urmează a fi soluţionată în apel de instanţa competentă potrivit legii noi, respectiv de curţile de apel, câtă vreme pentru o astfel de infracţiune competenţa revine în primă instanţă tribunalelor.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 255/A din 19 iunie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii L.W. şi S.L. împotriva sentinţei penale nr. 1549 din 26 iulie 2001 a Judecătoriei Arad şi a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiaşi sentinţe şi, rejudecând, a condamnat pe inculpatul L.W. la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tâlhărie prevăzută de art. 25 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi e) C. pen.
Prin înlăturarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 ani închisoare, în baza art. 189 alin. (2) C. pen. şi la 6 luni închisoare, în baza art. 279 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate acestui inculpat în pedeapsa cea mai grea pe care a sporit-o cu un an, urmând ca inculpatul L.W. să execute pedeapsa de 8 ani închisoare. S-a dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 1 iunie 2001 până la 26 iulie 2001.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi e) C. pen., a fost condamnată inculpata S.L.O. la 5 ani închisoare. La aceeaşi pedeapsă a fost condamnată şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., urmând ca în temeiul art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare sporită cu un an, în total pedeapsa de 6 ani închisoare. A fost dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 5 iunie 2001 până la 26 iulie 2001. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpaţii S.L.O. şi L.W.
Parchetul a invocat ca motive de recurs: greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei S.L.O. omisiunea instanţei de apel de a aplica dispoziţiile art. 118 lit. b) şi e) C. pen., cu privire la cele 58 cartuşe pentru arma de vânătoare, suma de 2.392.000 lei şi 400 de mărci germane găsite asupra inculpatului şi restituite inculpatului de prima instanţă, precum şi nesoluţionarea cererii privind măsura interzicerii de a părăsi România, dispusă faţă de inculpaţi prin încheierea din 14 mai 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Inculpaţii L.W. şi S.L.O. au declarat recurs, fără a indica în scris motivele pentru care au exercitat această cale de atac. În şedinţa de astăzi, 16 mai 2003, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenţi a invocat nelegalitatea deciziei atacate, nelegalitate rezultând din soluţionarea apelului de către o instanţă necompetentă, curtea de apel în loc de tribunal, instanţă competentă conform art. 27 pct. 2 C. proc. pen.
Recursurile declarate de parchet şi de către inculpaţi sunt întemeiate sub aspectul cazului prevăzut de art. 3859 pct. 1 şi pct. 171 C. proc. pen., Decizia instanţei de apel fiind pronunţată fără competenţă materială, printr-o greşită aplicare a legii (Legea nr. 456/2001) şi cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 281 pct. 2 şi art. 27 pct. 2 C. proc. pen.
Totodată, Curtea constată şi nelegalitatea deciziei penale nr. 181 din 6 martie 2002 a Tribunalului Arad, prin care a fost declinată competenţa de soluţionare a apelurilor declarate de parchet şi de către inculpaţi, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, fiind încălcate aceleaşi dispoziţii legale.
Astfel, potrivit art. 28 pct. 2 C. proc. pen., tribunalul, ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. (2) lit. a).
În cauză, hotărârea (sentinţa penală nr. 1549 din 26 iulie 2001) a fost pronunţată în primă instanţă de Judecătoria Arad, iar potrivit textului menţionat, text care nu a fost modificat prin Legea nr. 456/2001, instanţa competentă să soluţioneze apelurile declarate împotriva acestei hotărâri este tribunalul, iar nu curtea de apel.
Conform art. 281 pct. 2 C. proc. pen., text care, de asemenea, nu a fost modificat prin Legea nr. 456/2001, Curtea de Apel, ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunale.
Or, în speţă, hotărârea penală nefiind pronunţată în primă instanţă de tribunal, ci de judecătorie, în mod evident curtea de apel nu era competentă să soluţioneze apelurile declarate. Primind cauza spre soluţionare, conform deciziei penale nr. 181 din 6.03.2002 a Tribunalului Arad, de asemenea nelegală, curtea de apel trebuia să-şi decline competenţa la acelaşi tribunal şi să sesizeze Curtea Supremă de Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit, iar nu să judece, contrar legii, apelurile declarate.
Dispoziţiile art. II2 din Legea nr. 456/2001, potrivit cărora „hotărârile pronunţate înainte de data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă sunt supuse căilor de atac ordinare prevăzute în această lege”, nu pot fi interpretate ca fiind dispoziţii procedurale noi care să modifice prevederile art. 27 pct. 2 şi art. 281 pct. 2 C. poc. pen., respectiv să modifice competenţa materială a instanţelor de control judiciar şi ierarhia în soluţionarea unei căi legale de atac. Aceste dispoziţii se referă doar la căile de atac, care sunt prevăzute în ordonanţa de urgenţă, şi, respectiv, în legea de aprobare, dar nu schimbă competenţa materială a tribunalului de a judeca apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de judecătorie, ori a curţii de apel de a judeca apelurile împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de tribunale.
Curtea de Apel nu putea soluţiona apelul împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie în primă instanţă, ci doar un eventual recurs împotriva deciziei pronunţate de tribunal, ca instanţă de apel.
Acest motiv de nulitate a deciziei face imposibilă examinarea celorlalte motive de recurs invocate de parchet, motive care se referă la soluţionarea în fond a cauzei.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., constatând că au fost încălcate dispoziţiile procedurale relative la competenţa materială, sancţionate cu nulitatea absolută de prevederile art. 197 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va admite recursurile declarate, va casa Decizia atacată, precum şi Decizia penală nr. 181 din 6 martie 2002 a Tribunalului Arad. Cauza va fi trimisă la Tribunalul Arad, pentru soluţionarea apelurilor declarate de parchet şi inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 1549 din 26 iulie 2001 a Judecătoriei Arad.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariile de avocat, în sumă de câte 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpaţii L.W. şi S.L.O. împotriva deciziei penale nr. 255/A din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia penală susmenţionată şi Decizia penală nr. 181 din 6 martie 2002 a Tribunalului Arad şi trimite cauza la Tribunalul Arad pentru judecarea apelurilor declarate.
Onorariile de avocat în sumă de câte 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2312/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 2314/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
