CSJ. Decizia nr. 233/2003. Penal
| Comentarii |
|
R O MÂ N I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
Secţia Penală
Decizia nr.233/2003
Dosar nr.2572/2002
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr.377/R din 19 iunie 2001 a Curţii de Apel Oradea, privind pe inculpaţii M.E. şi L.I.
S-a prezentat intimatul inculpat L.I., asistat de avocat N.G., apărător ales.
A lipsit intimatul inculpat M.E., pentru apărarea sa prezentându-se avocat S.A., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a susţinut recursul în anulare, astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar, solicitând admiterea lui, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Apărătorul inculpatului L.I. a solicitat respingerea recursului în anulare.
Inculpatul L.I., în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susţinerile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.1032 din 29 mai 2003, Judecătoria Oradea a dispus condamnarea inculpaţilor:
- M.E. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi participaţie improprie la infracţiunea de folosire de acte falsificate în operaţiuni vamale, prevăzute de art.26 raportat la art.288 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.a C.pen., precum şi art.31 alin.2 C.pen., raportat la art.178 din Legea nr.141/1997, privind Codul vamal, cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.a C.pen.
În baza art.83 C.pen. instanţa a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1964/1997 a Judecătoriei Satu Mare, urmând ca inculpatul să execute în total 4 ani şi 2 luni închisoare.
- L.I. la pedeapsa rezultantă de 3 aniînchisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi folosirea de acte falsificate în operaţiuni vamale, prevăzute de art.289 şi art.31 alin.2 C.pen. raportat la art.178 din Legea nr.1421/1997, privind Codul vamal.
În baza art.861 C.pen., instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a excecutării pedepsei pe durata termenului de încercare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că, în anul 1998, inculpaţii M.E. şi L.I., împreună cu alţi inculpaţi, condamnaţi în aceeaşi cauză, au falsificat mai multe documente vamale pentru a înlesni introducerea în ţară a unor autoturisme care nu corespundeau normelor antipoluante şi, din acest motiv, nu puteau fi înscrise în circulaţie.
Astfel, în cel îl priveşte pe inculpatul M.E. s-a reţinut că, acesta a racolat persoane interesate să introducă în ţară autoturisme din categoria menţionată, le-a făcut legătura cu ceilalţi inculpaţi în vederea falsificării documentelor vamale, a primit aceste documente, plătind pentru ele, apoi le-a transmis altui făptuitor pentru realizarea demersurilor în vederea înmatriculării autoturismelor.
În sarcina inculpatului L.I., vameş la Vama Salonta, s-a reţinut că acesta a întocmit declaraţia vamală nr.726 din 1 septembrie 1998, cu date nereale, în vederea introducerii în ţară a unui autoturism marca Ford Mondeo.
Prin Deciziapenală nr.655/A din 3 noiembrie 2000, Tribunalul Bihor a respins apelurile declarate de inculpaţi.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr.377/R din 19 iunie 2001 a admis recursurile inculpaţilor M.E. şi L.I. şi a dispus achitarea acestora în baza art.11 pct.2 lit.a, combinat cu art.10 lit.b1 C.proc.pen., aplicându-le câte o amendă administrativă de 1.000.000 lei.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, susţinând că în cauză s-au aplicat greşit dispoziţiile art.10 lit.b1 C.proc.pen. şi solicitând, în consecinţă, casarea deciziei instanţei de recurs şimenţinerea hotărârilor instanţelor de fond şi de apel.
Recursul în anulare este fondat în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art.10 lit.b1 C.proc.pen. acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar potrivit art.11 pct.2 lit.a din acelaşi cod, când se constată în cursul judecăţii existenţa acestui caz, instanţa pronunţă achitarea.
În conformitate cu prevederile art.181 alin.2 C.pen., la stabilirea gradului de pericol social al unei fapte prevăzute de legea penală se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
În cauză se constată că, în cei priveşte pe inculpatul M.E. nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.181 alin.2 C.pen., deoarece inculpatul este recidivist, iar activitatea sa infracţională se compune din mai multe acţiuni contrare legii, săvârşite în scopul introducerii frauduloase în ţară a unor autoturisme care aveau, de asemenea, să fie înmatriculate ilegal. În urma acestei activităţi, inculpatul a realizat un câştig ilicit de 2400 mărci germane.
Se constată aşadar că, instanţa de apel a reţinut greşit că faptele penale comise de inculpatul M.E. nu prezintă pericolul social al unor infracţiuni urmând, în consecinţă, să se admită recursul în anulare, să se caseze hotărârea atacată faţă de acest inculpat şi, rejudecând cauza, să se respingă ca nefondat, recursuldeclarat de el împotriva deciziei penale nr.655 din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Bihor.
În ce-l priveşte pe inculpatul L.I., hotărârea instanţei de apel este corectă, având în vedere că acest inculpat nu are antecedente penale, iar în împrejurările concrete în care a fost comisă fapta acestuia de a completa declaraţia vamală în absenţa persoanei care avea procură pentru întocmirea formalităţilor de introducere în ţară a unui autoturism marca Ford Mondeo, apare ca fiind întâmplătoare şi nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
În consecinţă, recursul în anulare va fi admis numai în limitele arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr.377/R din19 iunie 2001 a Curţii de Apel Oradea, privind pe inculpatul M.E.
Casează Decizia atacată numai faţă de acest inculpat şi rejudecând:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva deciziei penale nr.655/Adin 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Bihor.
Onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu, a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 230/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 24/2003. Penal → |
|---|
