CSJ. Decizia nr. 2519/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECTIA PENALA
Decizia nr. 2519/2003
Dosar nr. 1238/2003
Sedinţa publică din 28 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 348 din 13 iunie 2002, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul I.G. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi la 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a computat din pedeapsă durata detenţiei preventive de la 19 septembrie 2001, la zi.
Inculpatul a fost obligat la 10 milioane lei daune morale către B.R. Au fost respinse ca nedovedite pretenţiile civile materiale ale aceleiaşi părţi civile.
Inculpatul a mai fost obligat la 8.941.569 lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat şi partea vătămată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la data de 18 septembrie 2001, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorul A.A., inculpatul şi martorul au avut o dispută cu partea vătămată B.R. şi martorul C.M.
În cursul altercaţiei partea vătămată a încercat să-l lovească pe inculpat.
În replică, inculpatul a lovit în zona toracică partea vătămată cu o bară metalică ascuţită, denumită „letcă”.
Instanţa a reţinut că partea vătămată a avut o contribuţie la iniţierea conflictului.
Din concluziile raportului de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină-Legală Iaşi, rezultă că leziunile suferite de partea vătămată s-au putut produce prin lovire cu corp înţepător, au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale şi au pus în pericol viaţa părţii vătămate.
Prin Decizia penală nr. 75 din 25 februarie 2003, Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatului I.G., a casat hotărârea atacată, a înlăturat aplicarea art. 74 lit. a) şi b) şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi a aplicat dispoziţiiile art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. b) C. pen., menţinând pedeapsa iniţială.
Instanţa de apel a redus la jumătate despăgubirile acordate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a motivat că greşit s-au reţinut în sarcina inculpatului circumstanţele atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., care nu-şi au corespondent în realitatea stabilită prin probe.
Concomitent s-a motivat că între părţi există o duşmănie mai veche generată de conflicte provocate de partea vătămată.
S-a mai motivat că inculpatul a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări pricinuite de atitudinea provocatoare a victimei care se afla în posesia unui cuţit, situaţie care întruneşte condiţiile scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care critică hotărârile pronunţate pe de o parte pentru nereţinerea în favoare lui a unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, respectiv legitima-apărare, pe de altă parte critică încadrarea juridică pe care o consideră greşită şi cere reţinerea infracţiunii, prevăzută de art. 184 C. pen., iar în final cere redozarea pedepsei.
Motivele invocate de inculpat sunt prevăzute ca fiind cazuri de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 44 C. pen. „Nu constituie infracţiune, fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de legimită apărare”.
Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui inters obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
Este, de asemenea, în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburări sau temeri a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
După cum rezultă din textul citat pentru existenţa legitimei apărări, atacul trebuie să fie material, direct, imediat şi injust şi să fie îndreptat împotriva inculpatului.
Este adevărat că din probele dosarului rezultă că partea vătămată avea un cuţit, dar din aceleaşi probe rezultă că partea vătămată nu a declanşat nici un atac şi nici nu era previzibil şi iminent un asemenea atac.
Prin urmare în cauză nu sunt întrunite condiţiile legitimei apărări.
Nici schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la omor în vătămare corporală din culpă nu este posibilă.
Astfel, în timp ce tentativa, forma inperfectă a infracţiunii se caracterizează din punct de vedere al vinovăţiei exclusiv prin intenţie, vătămarea corporală din culpă este concretizată de vinovăţia sub forma culpei.
Din probele dosarului rezultă că inculpatul a acţionat cu previziune, acceptând şi urmărind producerea rezultatului, moartea victimei, care nu s-a produs doar datorită intervenţiei medicale de specialitate. Or, această formă de vinovăţie defineşte intenţia şi nicidecum culpa.
Cât priveşte ultimul motiv de casare invocat de inculpat, reducerea pedepsei, nici acesta nu poate fi primit.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cauză inculpatul a comis o tentativă la omor calificat pentru care limita minimă a pedepsei, prevăzută de lege este de 7 ani şi 6 luni. Fapta relevă pericolul ridicat al făptuitorului şi constituie prin ea însăşi un pericol social grav.
În cauză, s-a reţinut în sarcina inculpatului circumstanţa legală a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi s-a redus pedeapsa mult sub limita minimă prevăzută de lege.
Or, reducerea şi mai accentuată a pedepsei ar contraveni prevederilor art. 52 C. pen., referitoare la scopul preventiv şi educativ al pedepsei.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul inculpatului, va computa prevenţia şi-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat din care onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 75 din 25 februarie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 19 septembrie 2001, la 28 mai 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 24/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 256/2003. Penal → |
|---|
