CSJ. Decizia nr. 2493/2003. Penal. Plângere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2493/2003
Dosar nr. 1041/2003
Şedinţa publică din 27 mai 2003
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului, rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1, pronunţată la data de 12 februarie 2003 în dosarul penal nr. 2333/2002, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins ca inadmisibilă plângerea petentului P.I., domiciliat în comuna Bala, jud. Mehedinţi, împotriva soluţiei de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin referatul din 14 iulie 1999, în cauza penală înregistrată sub nr. 1041/VIII/1999.
Petiţionarul a fost obligat la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a avut în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., admisibil examinării plângerii contra actelor procurorului de către instanţele judecătoreşti, este condiţionată de exercitarea, în prealabil, a tuturor căilor de atac, pe linie superior ierarhică, în cadrul Ministerului de Interne.
Cum petentul s-a adresat direct instanţei cererea sa este, în această situaţie, inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri, petiţionarul, în termen legal, a declarat recurs, invocând ca motive de casare: greşita aplicare a legii [(art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.)], prin neobservarea epuizării tuturor căilor de atac pe linie ierarhică şi ca urmare, aprecierea plângerii sale ca inadmisibilă şi respingerea ei.
Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată, probele administrate şi dispoziţiile legale aplicate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Atât soluţia, cât şi motivarea primei instanţe sunt corecte şi curtea şi le însuşeşte.
Petentul s-a adresat direct instanţei înainte de a formula plângere la Procurorul General al Curţii de Apel Craiova şi respectiv la Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Or, dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., arată că tocmai aceasta este condiţia, epuizarea tuturor căilor de atac specifice activ Ministerului Public, pentru admisibilitatea unei plângeri adresată instanţei judecătoreşti.
Critica formulată fiind nefondată, urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se respingă recursul ca nefondat, cu cheltuieli judiciare.
Petentul nu poate fi exonerat de plata cheltuielilor judiciare, întrucât se află în culpă procesuală, ocazionând nejustificat judecata.
Cât priveşte fondul problemei, care de altfel nu a fost adus în discuţie, este bine ca petiţionarul să ştie că judecătorul nu poate răspunde penal cu privire la părerea făcută cu ocazia aprecierii unor probe analizate. De aceea există căi de atac, în situaţia în care aprecierea ar fi eronată, greşeala să se poată îndrepta în apel sau recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.I. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă pe petiţionar la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2492/2003. Penal. Contestatie la executare.... | CSJ. Decizia nr. 2496/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
---|