CSJ. Decizia nr. 2489/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2489/2003
Dosar nr. 1180/2003
Şedinţa publică din 27 mai 2003
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 9559/P/1999, Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Prin sentinţa penală nr. 300, pronunţată la 25 februarie 2002, în dosarul penal nr. 10754/2000, Judecătoria sector 1 Bucureşti a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 99, în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi a declinat competenţa de soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 851 din 17 septembrie 2002, pronunţată în dosarul penal nr. 1924/2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei săvârşită din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în infracţiunea, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în baza căruia inculpatul M.M. la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut în fapt că în după amiaza zilei de 5 octombrie 1999, ora 16,30, partea vătămată C.L. se plimba pe malul lacului Herăstrău, însoţit de S.T. (martor).
Inculpatul a venit în fugă din sens opus şi i-a smuls părţii vătămate telefonul mobil pe care îl avea fixat, printr-un suport, de cureaua telefonului, îndepărtându-se în fugă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet. În considerente s-a arătat că telefonul a fost desprins, nu deplasat cu brutalitate din locul unde se afla fixat, aşadar evenimentul s-a produs fără implicarea violenţei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs, considerând că ambele hotărâri sunt nelegale sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei supusă judecăţii [(art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)].
S-a arătat că smulgerea intempestivă şi violentă a unui bun fixat pe corpul victimei constituie tâlhărie nu furt.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi schimbarea încadrării juridice cu aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
Curtea, analizând hotărârea de apel şi hotărârea de fond, în raport de critică şi probe, având în vedere dispoziţiile legale aplicabile în cauză, constată că recursul este întemeiat.
Hotărârile sunt pronunţate cu o greşită încadrare juridică dată faptei de sustragere.
Astfel, în momentul aplicării rezoluţiei infracţionale luate (al deposedării părţii vătămate), telefonul fiind fixat pe cureaua ce înconjura talia părţii vătămate, a fost extras violent, astfel încât, această violenţă s-a transmis corpului omenesc, aducându-se astfel atingere relaţiilor sociale ce ocrotesc integritatea corporală a persoanei.
Violenţa folosită în desprindere este destinată totdeauna şi eventualei rezistenţe a părţii vătămate şi de multe ori chiar creşte proporţia directă cu forţa depusă de partea vătămată ca să reziste.
Este evident că aspectul intemepstiv al gestului în sine este suficient pentru a produce teamă, panică, reprezentând o ameninţare pentru deţinătorul obiectului vizat, astfel încât, acesta este în imposibilitatea de a mai reacţiona firesc, de a se opune deposedării, de a se apăra din faţa violenţei.
Aşa fiind, este evident că în cauză este realizată latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie, nu de furt.
De aceea, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul şi se vor casa hotărârile, revenindu-se la încadrarea juridică corect constatată de Judecătoria sector 1 Bucureşti cu ocazia declinării competenţei, aceea de tâlhărie.
Păstrând aceiaşi scară valorică a circumstanţelor reale şi personale, se va aplica inculpatului minor o pedeapsă orientată spre minim.
Având în vedere că este absolvent a 10 clase şi elev al Şcolii profesionale I.M.G.B., că nu a avut o comportare negativă anterior şi că provine dintr-o familie destrămată, care nu a putut să-i ofere cadrul normal al dezvoltării personalităţii, instanţa consideră că şansa reeducării poate fi mai sigură prin suspendarea executării condiţionate a pedepsei (art. 110 C. pen.). Nu se impune privarea de libertate şi este mai util ca inculpatul să se comporte un timp cu temerea că orice abatere (pe durată termen de încercare) ar putea aduce privarea de libertate.
Şansele reeducării se consideră a fi mai mari prin lăsarea în libertate în colectivul de la şcoală şi alături de mama sa.
Atrage inculpatului atenţia conform art. 359 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 762 din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul M.M.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 851 din 17 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpat.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea, prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în infracţiunea, prevăzută de art. 211 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 110 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni.
Face aplicarea art. 359 C. proc. pen.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat M.M., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2488/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2490/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
