CSJ. Decizia nr. 2677/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2677/2003
Dosar nr. 1323/2003
Şedinţa publică din 4 iunie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 452 din 10 septembrie 2002 a Tribunalului Iaşi, inculpatul M.G. a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada arestului preventiv din pedeapsa aplicată de la 24 noiembrie 2001.
S-a constatat că partea vătămată M.G. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 8 milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 600.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În noaptea de 22 noiembrie 2001, fiind în stare de ebrietate, inculpatul a lovit-o pe mama sa, M.V., cu pumnii şi picioarele.
Victima a suferit un politraumatism cu fracturi costale multiple bilaterale, fractură de claviculă, hemotorax, contuzie pulmonară, luxaţii de coloană vertebrală cervicală (raport de constatare medico-legală nr. 884 din 21 februarie 2002 al Serviciului de medicină legală Iaşi), moartea sa fiind violentă.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost reţinute pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, acte medico-legale, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea infracţiunii.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 323 din 7 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat apelul inculpatului.
Decizia penală a rămas definitivă prin nerecurare.
Împotriva acestor hotărâri judecătoreşti a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, solicitând admiterea acestuia, casarea acestora şi rejudecarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 şi 71 teza I C. proc. pen.
S-a invocat greşita încadrare juridică dată faptei săvârşite de inculpat prin nereţinerea circumstanţei agravante, prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen. şi neaplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi.
Examinând recursul în anulare, Curtea constată că acesta este întemeiat, hotărârile pronunţate fiind contrare legii.
Potrivit art. 65 C. pen., pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
Condiţia arătată mai înainte cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzută de acel alineat este obligatorie.
Rezultă, aşadar, că atunci când legea prevede pedeapsa complimentară, aplicarea acesteia este obligatorie cu condiţia ca pedeapsa stabilită să fie de cel puţin 2 ani închisoare.
Cum pentru infracţiunea prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., legiuitorul a prevăzut în mod obligatoriu şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, iar pentru comiterea acesteia inculpatul M.G. a fost condamnat la 15 ani închisoare, aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen., era obligatorie.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi să caseze hotărârile atacate numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei complimentare.
Conform art. 65 C. pen., inculpatului M.G. i se vor interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei.
Cât priveşte motivul susţinut prin recursul în anulare privind greşita încadrare juridică dată faptei săvârşite de inculpat, prin nereţinerea circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., Curtea constată că acesta nu este fondat.
Instanţa de judecată a reţinut în mod temeinic şi legal încadrarea juridică a faptei săvârşită în aceea de omor calificat asupra soţului sau unei rude apropiate, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen.
Noţiunea de „rudă apropiată” este definită de articolul 149 C. pen., prin ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorile şi copii acestora, precum şi persoana devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.
În această circumscriere de subiecţi, este inclusă, în mod evident, persoana mamei, prin urmare, ucigându-şi mama, inculpatul a comis infracţiunea mai sus arătată.
Articolul 1491 C. pen., se referă la noţiunea de „membru de familie” pe care o defineşte prin soţul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul.
Acest din urmă text de lege este mai restrictiv cu privire la sfera persoanelor care nu sunt asimilate membrilor familiei, întrucât nu include decât rudele apropiate aflate într-o anumită relaţie cu făptuitorul, iar nu pe toate cele enumerate în articolul 149 C. pen.
Circumstanţa agravantă specială prevăzută de articolul 175 lit. c) C. pen., este mai generoasă, întrucât ea ocroteşte prin calificarea într-o faptă mai gravă şi pedepsirea mai severă uciderea oricărei rude apropiate, indiferent dacă aceasta locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul şi cu atât mai mult dacă victima se află în această din urmă situaţie.
Prin urmare, reţinerea la încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen. şi a circumstanţei agravante generale, prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., referitoare la săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime, prin violenţe asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public nu ar conduce decât la o dublă incriminare. S-ar sublinia, astfel, în mod inutil calitatea de rudă apropiată a victimei inclusiv de membru de familie al acesteia, calitate care, aşa cum arătam, oricum este subsumată primeia.
Această repetabilitate de termeni este şi ineficientă întrucât, aşa cum am înfăţişat, ocrotirea juridică este mai deplină prin circumstanţa agravantă specială, decât prin cea prevăzută de partea generală.
De altfel, interpretarea textului articolului 75 lit. b) C. pen., conduce la concluzia că circumstanţa agravantă vizează în primul rând modalitatea săvârşirii infracţiunii (prin acte de cruzime, prin metode sau mijloace care prezintă pericol public) şi abia în al doilea rând împrejurarea că violenţele exercitate vizează membrii ai familiei.
Curtea reţine că această circumstanţă este aplicabilă în alte situaţii de fapt, dar nu în cea dedusă judecăţii în care încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de fond este pe deplin acoperitoare pentru împrejurările şi modul în care s-a comis infracţiunea, cât şi pentru circumstanţierea subiectului pasiv.
Pentru aceste considerente, Curtea nu va primi acest motive de recurs în anulare.
Perioada executată din pedeapsă va fi dedusă din durata acesteia
Onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 4141, art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 452 din 10 septembrie 2002 a Tribunalului Iaşi şi deciziei penale nr. 323 din 7 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe inculpatul M.G.
Casează hotărârile atacate, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei complementare.
Conform art. 65 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2672/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2678/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
|---|
