CSJ. Decizia nr. 2678/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2678/2003
Dosar nr. 250/2003
Şedinţa publică din 4 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 202 din 18 septembrie 2002, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul B.A. la un an închisoare, pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.
S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive a inculpatului, de la 22 octombrie 2001, la 13 mai 2002.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.790.000 lei despăgubiri civile cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea debitului, iar părţii civile S.Z. suma de 14.500.000 lei daune materiale şi 5.000.000 lei daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în fapt, că în ziua de 21 septembrie 2000, în timp ce partea vătămată S.Z. şi numitul S.I., mânau turma de oi pe drumul comunal spre stână, au fost ajunşi de inculpat, care circulând cu căruţa a intrat peste animale, iar când i s-a atras atenţia asupra conduitei sale, acesta a coborât din vehicul cu o furcă în mână şi reproşând că i s-ar fi distrus recolta de trifoi de pe un teren al său, de către oile părţii vătămate, i-a aplicat o lovitură în cap şi apoi peste braţul drept ridicat pentru apărare.
Prin agresiunea sa inculpatul a cauzat părţii vătămate o fractură bifocală cu deplasare a antebraţului, pentru a cărei vindecare au fost necesare 120-130 zile îngrijiri medicale.
Prin Decizia penală nr. 9 din 6 iunie 2002, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a desfiinţat în parte sentinţa şi a dispus condamnarea inculpatului la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) şi alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
Totodată a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.A., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a apreciat că vinovăţia inculpatului, este stabilită cert, prin declaraţiile martorilor oculari S.I., R.S.R. şi G.V. care au văzut momentul lovirii victimei, coroborate cu cele ale părţii vătămate şi cu concluziile expertizei medico-legală privitoare la caracterul leziunilor suferite de cel agresat ca fiind tipice de apărare a capului contra lovirii active cu un corp contondent.
În ce priveşte încadrarea juridică a faptei, instanţa de control judiciar a reţinut că din probele administrate în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. şi nu a infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
Referitor la apelul inculpatului, criticile formulate au fost considerate ca nefondate şi nesusţinute de probele administrate.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs criticând ambele hotărâri pronunţate în cauză, ca fiind netemeinice şi nelegale, sub mai multe aspecte.
Astfel, într-un prim motiv formulat, recurentul a susţinut că instanţele au comis o eroare gravă de fapt, reţinând eronat că el a lovit partea vătămată cu furca şi i-a cauzat leziunile arătate în actele medico-legale, deşi în realitate a fost lovită cu copita de calul inculpatului, în timpul în care aceasta „s-a băgat la cal„.
S-a solicitat pentru acest motiv achitarea.
Critica este nefondată, întrucât martorii oculari T.G., C.G., S.I., B.D., R.S.R. şi G.V. au infirmat apărarea inculpatului şi au declarat că acesta a lovit cu furca pe partea vătămată.
Printr-un alt motiv formulat a solicitat, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare gravă prevăzută de art. 182 C. pen., deoarece prin fapta reţinută de instanţă nu s-a pus în pericol viaţa părţii vătămate şi chiar în art. 181 C. pen., întrucât prelungirea timpului de îngrijiri medicale s-a datorat însăşi părţii vătămate care nu s-a prezentat la timp la medic.
Această critică, de asemenea, este nefondată, sub ambele aspecte.
Durata îngrijirilor medicale şi faptul că viaţa părţii vătămate nu a fost pusă în pericol, nu sunt esenţiale pentru reţinerea în sarcina inculpatului a tentativei la infracţiunea de omor calificat, din moment ce s-a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţia specifică infracţiunii de omor.
Această intenţie a fost corect dedusă din modul concret în care a acţionat inculpatul, folosind o furcă, instrument apt de a provoca moartea, vizând la ambele lovituri aplicate, capul şi intensitatea mare a loviturilor, demonstrată de gravitatea leziunilor produse.
Procedând astfel, este evident că inculpatul a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale (decesul) şi chiar dacă nu l-a dorit, totuşi l-a acceptat în mod conştient.
Numai faptul că inculpatul nu a reuşit să nimerească din plin, la prima lovitură, organul vizat (capul), iar la a doua lovitură partea vătămată a ridicat braţul pentru a apăra capul, parând lovitura, a făcut ca, la cap, să nu se producă leziuni grave care să ducă la deces.
Printr-un ultim motiv de recurs formulat, s-a susţinut că greşit nu s-a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi nici nu s-au redus despăgubirile civile în raport cu proporţia culpelor părţilor.
Nici această critică nu este fondată, inculpatul neputându-se prevala de circumstanţa atenuantă a provocării, de vreme ce el însuşi a început conflictul, intrând intenţionat cu căruţa trasă de un cal, în turma de oi a părţii vătămate, s-a înarmat cu o furcă şi a atacat partea vătămată, care doar îl întrebase de ce se comportă astfel.
Ca urmare, nu se poate lua în examinare nici cererea de reducere a despăgubirilor pentru o presupusă culpă comună.
Neconstatându-se nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul examinat este nefondat, urmând potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge, ca atare.
Totodată, urmează a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva deciziei penale nr. 9 din 6 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2677/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs... | CSJ. Decizia nr. 2679/2003. Penal. Art.20 rap.la art.175 c.pen.... → |
|---|
