CSJ. Decizia nr. 2770/2003. Penal. Plângere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2770/2003
Dosar nr.1285/2003
Şedinţa publică din 10 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1 din 17 ianuarie 2003, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de S.C. T. S.R.L. cu sediul în Târgu Mureş, împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş din 9 mai 2002 dată în dosarul nr. 86/P/2002 şi rezoluţiei din 8 octombrie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Ţ.A.
Analizând actele de urmărire penală din dosarul nr. 86/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi actele dosarului nr. 620/2002 al Judecătoriei Topliţa, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că parchetul în mod corect a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de învinuita Ţ.A., întrucât s-a dovedit ca dispoziţiile judecătoarei cu privire la amânarea cauzei de suspendare a executării silite până la judecarea contestaţiei pe fond, nu au fost făcute în mod defectuos sau cu rea credinţă, în vederea vătămării intereselor legale ale societăţii T.
S-a apreciat că cele dispuse de judecător la termenele de judecată invocate în plângere, se situează în limita dispoziţiilor legale în cadrul atribuţiunilor de serviciu, potrivit cărora judecătorul are posibilitatea de a hotărî, într-un fel sau altul, cu privire la cererile formulate.
Împotriva celor dispuse de judecător partea are calea de atac.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. T. S.R.L. Târgu Mureş solicitând casarea sentinţei şi pe fond, infirmarea rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale dispuse de parchet şi continuarea cercetărilor penale.
Recursul declarat de petiţionară nu este fondat.
Actele de urmărire penală au fost complet şi just apreciate de instanţa de fond când a concluzionat că judecătoarea Ţ.A. a acţionat în limita dispoziţiilor legale, luând măsuri şi dispoziţii în cauza supusă judecăţii.
Atâta vreme cât nu există dovezi că judecătorul a fost interesat sau a acţionat cu rea credinţă, soluţiile de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sunt corecte.
În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat.
Petiţionara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.C. T. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1 din 17 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Tg. Mureş.
Obligă pe petiţionară la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2761/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2771/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
---|