CSJ. Decizia nr. 2868/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2868/2003
Dosar nr. 2463/2003
Şedinţa publică din 13 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată sub nr. 1525 din 30 mai 2003, P.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, a solicitat, în temeiul art. 155, art. 156 şi art. 160 C. proc. pen., prelungirea cu 30 zile a duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor S.M. şi B.M.
Inculpaţii s-au opus acestei prelungiri, invocând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 155 şi urm. C. proc. pen., în sensul că cererea P.N.A. nu este motivată şi că, în mod inadmisibil, a fost făcută, în cadrul actelor premergătoare ce se efectuează cu privire la inculpaţi şi că, oricum, aceasta nu se justifică, pe de o parte, pentru că, nu sunt probe că inculpatul S.M. l-ar fi ajutat ori favorizat, pe numitul T.S. să părăsească ţara, iar pe de altă parte, pentru că nici inculpatul B.M. nu este vinovat, neputându-se conchide că, punerea lui în libertate, ar conduce la distrugerea sau alterarea probelor.
Inculpaţii au susţinut că de la data arestării nu au mai fost audiaţi, ceea ce infirmă necesitatea ţinerii lor în stare de arest.
În sfârşit, inculpatul B.M. a susţinut că este cercetat doar pentru complicitate la dare de mită şi mărturie mincinoasă, fapte ce nu au legătură cu extinderea urmăririi penale, împotriva inculpatului S.M., astfel că se poate disjunge cauza, pentru a fi respectate dispoziţiile art. 5 şi art. 6 din Convenţia pentru drepturile omului.
Examinând sesizarea P.N.A. şi actele de urmărire penală, Curtea de apel a constatat că apărările inculpaţilor nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:
I. Inculpatul S.M. este cercetat, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, dare de mită, luare de mită, primire de foloase necuvenite, fals intelectual şi favorizarea infractorului, fapte prevăzute de art. 257 şi art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 1, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 şi art. 264 C. pen.
S-a reţinut că, la 1 martie 2003, în calitatea sa de comisar şef la I.P.J. Suceava şi de şef al Departamentului Poliţiei pentru Intervenţie Rapidă, a intervenit la Postul de Poliţie Vicovul de Sus, judeţul Suceava, dispunând restituirea unui permis de conducere, aparţinând numitului H.V. Acestuia, îi fusese ridicat permisul, pentru că a fost depistat, în ziua de 28 februarie 2003, circulând, cu un autovehicul neînmatriculat şi cu un număr fals de înmatriculare.
În intervenţia sa, la Postul de Poliţie, inculpatul a afirmat că vorbeşte în numele conducerii I.P.J. Suceava, respectiv, al generalului N. şi a ordonat ca dosarul privind pe H.V. să nu fie înregistrat, în registrul penal şi să nu i se dea, astfel, cursul legal.
Faţă de această intervenţie a inculpatului, în condiţiile şi sensul arătat, Postul de Poliţie, nu a înregistrat lucrarea.
Pentru această intervenţie, inculpatului S.M. i s-a făcut promisiunea unor foloase din partea numitului J.V.
La 30 martie 2003, inculpatul S.M. a încercat să influenţeze pe învinuitul V.V. să-şi schimbe declaraţia, prin care recunoaşte că a acceptat primirea drept mită a unui bun în valoare de 3 milioane lei, oferit de S.M.
În data de 10 aprilie 2003, s-a consemnat într-un proces verbal şi denunţul numitului C.R., prin care reclama că, în cursul anului 2001, inculpatul S.M. i-a pretins drept taxă de protecţie, suma de 500 dolari SUA, pe lună, spre a nu-l mai sancţiona contravenţional, pentru practicarea ilegală a traficului de valută.
Faţă de inculpatul S.M., s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, de la 10 aprilie 2003, la 9 mai 2003, în temeiul art. 148 lit. h) şi d) C. proc. pen., infracţiunile fiind săvârşite de el în calitate de comisar şef al I.P.J. Suceava, ceea ce reprezintă un grav pericol, pentru ordinea publică.
Prin încheierea din 9 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a prelungit, în raport de cele reţinute mai sus, cu încă 30 de zile, durata arestării preventive a inculpatului S.M., respectiv, de la 10 mai 2003, la 8 iunie 2003.
La 23 aprilie 2003, s-a prezentat numitul P.V., arătând că la 17 decembrie 2002, nepotul inculpatului B.M. a fost implicat într-un accident de circulaţie, în urma căruia P.V. a suferit leziuni, ce au necesitat 140-150 de zile îngrijiri medicale.
Dosarul nu a fost soluţionat nici până la 23 aprilie 2003, P.V. fiind convins că această tergiversare se datorează intervenţiei inculpatului S.M., aflat în relaţii de prietenie cu inculpatul B.M.
Inculpatul B.M. este cercetat pentru mărturie mincinoasă, în legătură cu traficul de influenţă comis de inculpatul S.M. şi complicitatea la dare de mită, reţinută în sarcina aceluiaşi S.M.
Ca urmare, inculpatul B.M. a fost arestat pe 30 de zile, de la 16 aprilie 2003, la 15 mai 2003, în temeiul art. 148 lit. h) C. proc. pen.
Prin aceeaşi încheiere, din 9 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a prelungit, cu încă 30 de zile, arestarea preventivă a inculpatului B.M., respectiv, de la 16 mai 2003, la 14 iunie 2003.
II. P.N.A., printr-o nouă sesizare, a solicitat prelungirea, cu încă 30 de zile, a arestării preventive a inculpaţilor, în principal, pentru:
- examinarea dosarului de urmărire, privind accidentul rutier produs de nepotul lui B.M., audierea persoanelor implicate în accident, a martorilor şi eventuale confruntări;
- au fost audiaţi valutiştii din Municipiul Suceava şi lucrătorii de poliţie din cadrul D.P.I.R. Suceava, dar se impune şi audierea altor persoane, ca şi eventuale confruntări, privind denunţul numitului C.R., împotriva inculpatului S.M.;
- prin Ordonanţa din 23 aprilie 2003, s-a dispus extinderea cercetării penale şi începerea urmăririi penale faţă de inculpatul S.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea infractorului şi trafic de influenţă, urmând ca el să fie audiat în acest sens, precum şi alţi ofiţeri de poliţie, ceea ce creează şi posibilitatea şi oportunitatea efectuării de confruntări.
Pe lângă motivele de mai sus, P.N.A. a arătat şi că:
- faţă de inculpatul S.M. se efectuează deocamdată, doar acte premergătoare, privind infracţiunea de favorizare a infractorului, în legătură cu cazul notoriu al numitului T.S., care se sustrage de la urmărirea penală şi a fugit din ţară, sens în care se fac verificări pentru identificarea unor persoane, care au cunoştinţă despre implicarea inculpatului S.M.;
- din cercetările efectuate până în prezent rezultă date şi indicii că inculpatul B.M. a săvârşit, sub diferite forme de participaţie şi alte fapte în legătură cu activitatea infracţională a inculpatului S.M., sens în care, sunt necesare ample cercetări.
Prin urmare, Curtea are a se pronunţa numai asupra aspectelor invocate de P.N.A., principale, comune ambilor inculpaţi, pentru faptele ce au determinat temeiurile arestării preventive şi pentru care se impune justificat, prelungirea arestării preventive, în vederea efectuării unor acte de urmărire penală, absolut necesare, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 155 şi urm. C. proc. pen.
În ce priveşte celelalte aspecte referitoare la implicarea ambilor inculpaţi şi în săvârşirea altor fapte, ele nu fac obiectul analizei cererii P.N.A., fiind atributul acestuia, să extindă sau să disjungă urmărirea penală, astfel încât apărările inculpaţilor, nu pot fi primite, ca motive de respingere a sesizării.
De asemenea, Curtea nu are a analiza nici aspectele invocate, ce exced cauzei de faţă, referitoare la condiţiile de deţinere şi starea de sănătate a inculpaţilor, aceste aspecte putând face obiectul unor alte cereri şi sesizări, la organele abilitate, cu dovezile aferente, ceea ce, ei nu au făcut până în prezent.
În raport cu cele arătate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea din 4 iunie 2003 a admis sesizarea P.N.A. şi a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului S.M., pe timp de 30 de zile, de la 9 iunie 2003, până la 8 iulie 2003 şi pentru inculpatul B.M., pe timp de 24 de zile, de la 15 iunie 2003, până la 8 iulie 2003.
S-a dispus comunicarea încheierii, la locul de deţinere a inculpaţilor.
Împotriva acestei din urmă încheieri, în termen legal, au declarat recursuri, inculpaţii.
Inculpatul S.M. a solicitat admiterea recursului şi punerea sa în libertate, deoarece: 1) în ziua de 14 aprilie 2003, când inculpatul a fost arestat în dosarul cauzei, nu existau probe irefutabile de vinovăţie, pentru infracţiunile, în legătură cu care s-a dispus începerea urmăririi penale şi, ulterior, punerea în mişcare a acţiunii penale; 2) deşi, nu urmăreşte discutarea fondului, cu care instanţele n-au fost investite, remarcă faptul că art. 148 lit. h) C. proc. pen., foloseşte sintagma „pericol pentru ordinea publică”, fără a menţiona elemente ce ţin de această noţiune, ceea ce face ca dispoziţia acestui text de lege să fie foarte aleatorie în conţinut şi să deschidă larg poarta aprecierilor subiective, din partea celor care pot dispune nediscriminatoriu măsura restrângerii libertăţii individuale, fără a fi obligaţi să dovedească necesitatea ei; deşi, cauzele deduse judecării, nu sunt identice şi rareori, pot fi considerate similare, relevă că, în cazul A.C., instanţa investită cu o cerere de prelungire a duratei arestării preventive, a socotit, firesc şi legal, că într-un astfel de caz, prevalează probele de vinovăţie pentru faptele penale, ce au impus restrângerea libertăţii individuale, este măsura arestării preventive.
Inculpatul recurent, a conchis că, în speţă nu există temeiuri serioase pentru menţinerea măsurii arestării preventive, întrucât nici faptele penale nu sunt pe deplin dovedite, iar inculpatul S.M., fost comisar de poliţie, nu poate prezenta pericol public, în sensul art. 148 lit. h) C. proc. pen.
Inculpatul B.M. a solicitat oral, în recursul său, pe care nu l-a motivat în scris, să se constate că referatul P.N.A., pentru prelungirea arestării preventive, nu este motivat. Nu se arată concret, ce probe ar putea fi sustrase sau alterate. Ceva mai mult, toate probele care vizează activitatea sa, au fost deja administrate încât, nu sunt motive temeinice pentru menţinerea stării sale de arest. Totodată, inculpatul recurent a arătat că, prin menţinerea sa în stare de arest, se încalcă flagrant legislaţia, privind drepturile omului.
Examinând recursurile declarate de inculpaţi, în raport de criticile formulate la adresa încheierii atacate şi de actele şi probele dosarului, se constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, recursul inculpatului S.M. nu poate fi primit, legea necerând ca, pentru luarea măsurii arestării preventive, să existe probe irefutabile de vinovăţie, în legătură cu infracţiunile, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale şi, ulterior, punerea în mişcare a acţiunii penale ci numai „probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală” (art. 143 C. proc. pen.).
Ori, actele dosarului arată nu numai existenţa indiciilor temeinice referitoare la faptele ce i se imputau în momentul luării măsurii privative de libertate, dar şi suspiciuni că ar fi comis şi alte fapte, prevăzute de legea penală, ceea ce a determinat ca prin Ordonanţa din 23 mai 2003, să se dispună extinderea cercetării penale şi începerea urmăririi penale faţă de inculpatul S.M., pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea infractorului şi trafic de influenţă.
Faptul că, deocamdată, cu privire la aceste fapte se fac doar acte premergătoare, nu poate fi interpretat nici el ca un motiv de admitere a recursului inculpatului şi punere a sa în libertate, atât timp cât, inculpatul nu este arestat pentru învinuirea comiterii acestor fapte ci a altor fapte, prevăzute de legea penală, pentru care sunt îndeplinite condiţiile, prevăzute de art. 143 C. proc. pen.
Nici critica adusă art. 148 lit. h) C. proc. pen., nu poate duce la admiterea recursului inculpatului S.M., sintagma „pericol pentru ordinea publică”, nefiind chiar nedeterminată, cum lasă să se creadă recurentul, ci, dimpotrivă, având un conţinut, în cazul infracţiunilor, pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 2 ani, determinat de o serie de elemente concrete, printre care se impune a fi avute în vedere şi profesia celui ce a comis infracţiunea, natura infracţiunii de care este învinuit, modul ei de receptare de către opinia publică, etc. Din acest punct de vedere, este indubitabil că lăsarea în libertate a recurentului, învinuit de comiterea unor infracţiuni grave, cu încălcarea deontologiei de apărător al legii, ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, de revoltă, punând în pericol ordinea publică.
De asemenea, nu se poate invoca pentru punerea în libertate a inculpatului, soluţia pronunţată în dosarul A.C., nu numai pentru că cele două dosare nu sunt similare dar, şi pentru că, din motivarea soluţiei privind pe judecătoare rezultă că motivarea acesteia, are la bază nu lipsa probelor de vinovăţie ci, în actuala fază a anchetei, lipsa oricăror indicii temeinice, ceea ce face ca situaţiile din cele 2 dosare să nu fie comparabile.
În raport cu cele arătate, privind recursul inculpatului S.M., care apare ca nefondat, urmează a se observa că aceeaşi soluţie se impune şi în ce priveşte recursul inculpatului B.M., indiciile temeinice privind comiterea de către acela a infracţiunii de luare de mită, subzistând şi în cazul recurentului B.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, în legătură directă cu traficul de influenţă imputat lui S.M. şi pentru complicitate la dare de mită, imputată, la fel, inculpatului S.M.
Aşa stând lucrurile, Curtea va trebui să privească recursurile declarate de inculpaţii S.M. şi B.M., împotriva încheierii de şedinţă din 4 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, încheierea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.M. şi B.M. împotriva încheierii de şedinţă din 4 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2867/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 2869/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
