CSJ. Decizia nr. 2859/2003. Penal. Art.239 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2859/2003
Dosar nr. 4687/2002
Şedinţa publică din 13 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 426 din 20 iunie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 4320/2000, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul M.C., din art. 239 alin. (1) C. pen. (trei infracţiuni), în art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen. (trei infracţiuni).
În baza art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C. la trei pedepse de câte un an închisoare.
În baza art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la un an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv un an închisoare.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 862 C. pen., s-a stabilit termen de încercare pentru inculpat de 4 ani.
În baza art. 863 C. pen., a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se prezinte în ultima vineri a fiecărei luni la secţia de poliţie, în a cărei rază teritorială domiciliază; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.
În baza art. 321 alin. (1) C. pen., inculpatul M.C. a fost condamnat la 6 luni închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, s-a constatat pedeapsa graţiată şi s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.
În baza art. 217 alin. (1) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la 6 luni închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, s-a constatat pedeapsa graţiată. S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză de la data de 16 ianuarie 1997, la data de 14 februarie 1997.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a constatat prejudiciul recuperat, faţă de partea civilă M.I. SA şi s-a luat act că părţile vătămate C.A., L.M., L.G. şi M.I. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt pe baza probelor administrate că, la data de 16 ianuarie 1997, în jurul orelor 18,00, inculpatul M.C., aflat în stare avansată de ebrietate, s-a prezentat la recepţia hotelului M.I. din Bucureşti, solicitând închirierea unei camere în timpul nopţii, dorind să achite pentru aceasta doar preţul de 15.000 lei.
Recepţionera de serviciu, martora S.E. i-a explicat inculpatului că preţul de închiriere al unei camere este mult mai mare şi că banii oferiţi de inculpat sunt insuficienţi.
După încheierea discuţiei, inculpatul M.C. a telefonat la Poliţia Capitalei, afirmând că în hotel s-ar afla cantitatea de 4 kg uraniu, solicitând organelor de poliţie trimiterea unui echipaj la faţa locului.
La intervenţia bodyguardului de serviciu din hotel, martorul D.C., inculpatul a devenit dintr-o dată violent, luând aparatul telefonic de la recepţie şi trântindu-l de pardoseală şi, totodată ameninţând personalul de serviciu al hotelului cu violenţe şi proferând cuvinte jignitoare la adresa acestora.
Bodyguardul D.C. a încercat să-l îndepărteze din incinta hotelului, însă în momentul în care acesta l-a condus pe inculpat în holul hotelului, M.C. a lovit cu pumnul într-un geam lateral, spărgându-l.
După aceea, inculpatul a luat o bucată de geam spart, s-a întors şi a aruncat-o spre bodyguard, care însă s-a ferit. Inculpatul a mai luat un scaun din hotel, pe care l-a trântit pe pardoseală distrugându-l.
În cele din urmă, cu greu inculpatul a fost imobilizat de bodyguard, până la sosirea organelor de poliţie.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă de la secţia 1 poliţie, iar la apariţie acesteia, inculpatul a început să îi insulte, spunând că poliţiştii sunt: „jigodii şi boschetari” şi, că la relaţiile pe care le are, inculpatul îi va trece pe poliţişti în rezervă şi a încercat să-i lovească pe aceştia, moment în care a fost imobilizat de aceştia şi condus la secţia de poliţie.
Şi aici, inculpatul a continuat să-i ameninţe pe poliţişti cu acte de violenţă şi a proferat în continuare cuvinte jignitoare şi obscene faţă de aceştia.
Prin Decizia penală nr. 549 din 19 noiembrie 1999, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.C.
Prin Decizia penală nr. 1160 din 21 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie s-a admis recursul inculpatului, s-a casat Decizia penală nr. 549 din 19 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti şi sentinţa penală nr. 438 din 16 septembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti secţia a II-a penală, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se că, judecata a avut loc fără participarea inculpatului, care nu a fost legal citat.
Cauza s-a înregistrat pe rolul tribunalului, după casare cu nr. 4320/2000.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiate părţile vătămate M.I., L.M., L.G., C.A., aceştia menţinându-şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi neconstituindu-se părţi civile în cauză.
A fost audiat inculpatul, care regretă faptele săvârşite şi a susţinut că nu-şi aminteşte nimic din ceea ce s-a întâmplat, datorită stării avansate de ebrietate în care se afla. Au mai fost audiaţi martorii, care şi-au menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale.
Examinând şi coroborând materialul probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, tribunalul a reţinut că situaţia de fapt expusă prin rechizitoriu, în raport cu care inculpatul, prin insultele proferate la adresa părţilor vătămate, poliţişti, s-a făcut vinovat de săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen.
Tribunalul a reţinut că această încadrare juridică a faptelor, prin aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., ţinând cont de reglementarea specială, prevăzută în alin. (3) al art. 239 C. pen., părţile vătămate având calitatea de poliţişti.
Fapta inculpatului M.C. de a lovi un subofiţer de poliţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, în forma, prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 426 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat apel inculpatul M.C., pentru următoarele motive:
- cele trei infracţiuni prevăzute de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul, trebuiau graţiate, conform art. 1 din Legea nr. 137/1997;
- greşita condamnare a inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care, iniţial prima instanţă a omis condamnarea, pentru această infracţiune, iar condamnarea ulterioară s-a produs în propria cale de atac;
- achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., neexistând dovezi de vinovăţie;
- reducerea pedepsei aplicată prin aplicarea de circumstanţe atenuante şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau reducerea termenului de supraveghere, stabilit de prima instanţă.
Prin Decizia penală nr. 677 din 17 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte sentinţa, a repus în individualitatea lor pedepsele, s-a înlăturat condamnarea inculpatului, pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 C. pen. şi dispoziţia de graţiere a pedepsei de 6 luni închisoare.
A recontopit pedepsele de câte un an închisoare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen. (trei infracţiuni) şi art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., urmând ca inculpatul să execute în final un an închisoare, cu aplicarea prevederilor art. 861 C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, pentru următoarele motive:
- achitarea, reţinând că starea de beţie i-a creat o stare de inconştienţă de a nu gândi, încât se impune aplicarea art. 49 alin. (1) C. pen.;
- în caz că se reţine prevederile art. 49 alin. (2) C. pen., se solicită aplicarea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen. şi ca atare, reducerea pedepsei spre minimul pedepsei;
- greşita reţinere a dispoziţiilor art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., întrucât lucrătorul de poliţie nu prezintă act medical doveditor, şi ca atare se impune achitarea;
- schimbarea încadrării juridice a faptei de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., în art. 239 alin. (1) C. pen. şi ca atare, graţierea pedepsei;
- în subsidiar, cu privire la faptele prevăzute de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen. (trei infracţiuni) şi art. 321 alin. (1) C. pen., aplicarea unor pedepse minime, reţinând şi prevederile art. 49 alin. (2) şi art. 74 şi art. 76 C. pen., pentru care să se aplice dispoziţiile de graţiere, prevăzute de art. 1 din Legea nr. 137/1997, care nu exceptează graţierea pentru faptele prevăzute de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen.
- în sfârşit, reducerea termenului de încercare de 4 ani, care este excesiv de mare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Examinând hotărârea atacată se constată din analiza probatoriului administrat respectiv, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor D.C., agentul de pază care l-a imobilizat pe inculpat, şi care a susţinut că s-au lovit reciproc, precum şi N.G., care susţine că, inculpatul nu a fost agresat nici de organele de pază, nici de organele de poliţie, iar că leziunile suferite de acesta se datorează faptului că inculpatul a spart geamul, coroborat cu declaraţiile acestuia, în care susţine că, anterior săvârşirii faptelor a consumat „două sticle de vodkă”, se constată că, instanţele au făcut o corectă încadrare juridică a faptelor şi o justă individualizare a pedepselor.
Apărarea inculpatului, potrivit căreia se afla într-o stare de beţie completă şi involuntară de natură să înlăture caracterul penal al faptelor săvârşite, nu poate fi primită atâta timp cât această stare nu a fost dobândită prin împrejurări independente de voinţa acestuia.
Nici apărarea inculpatului în sensul schimbării încadrării juridice a faptei, în cea prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen., este neîntemeiată.
Din probatoriul administrat, rezultă că inculpatul a lovit un ofiţer de poliţie, astfel încât fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj în forma prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte, motivul invocat de inculpat, în sensul aplicării dispoziţiilor de graţiere, în temeiul art. 1 din Legea nr. 137/1997, lege care nu exceptează graţierea faptelor prevăzute de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen., este de asemeni neîntemeiat.
Prin Legea nr. 137/1997, legiuitorul a precizat expres ce fapte urmează a fi graţiate. Textul de lege se referă expres la faptele prevăzute de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., precizând fapte ce intră sub incidenţa acesteia.
Cum în această materie nu se poate face nici o interpretare, ca şi asupra normelor procedurale, dispoziţiile de graţiere sunt de strictă interpretare.
Referitor la individualizarea pedepselor se constată că instanţa a făcut o justă individualizare a acestora, cu privire la termenul de încercare, apreciat de inculpat ca fiind excesiv de mare, trebuie observat că inculpatul a comis mai multe infracţiuni, şi reducerea acesteia nu se impune.
Pentru considerentele sus arătate, Curtea în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C., împotriva deciziei penale nr. 677/ A din 17 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2858/2003. Penal. Art.20 rap.la art.211 alin.2... | CSJ. Decizia nr. 2860/2003. Penal. Contestatie la executare.... → |
|---|
