CSJ. Decizia nr. 2870/2003. Penal. Art.20 rap.l a art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2870/2003
Dosar nr. 12/2003
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 129/ P din 25 iulie 2002, Tribunalul Neamţ, a condamnat pe inculpatul C.G. la:
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus durata arestării preventive de la 29 octombrie 2001, la zi.
S-a luat act că partea vătămată D.M. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit, corp delict.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească:
- Spitalului municipal Roman, suma de 6.303.638 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare;
- Serviciului de ambulanţă judeţean Neamţ, suma de 120.0476 lei, cu titlu de cheltuieli de transport;
- statului, suma de 7.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a dispus ca suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului să fie plătită către Baroul de avocaţi Piatra - Neamţ, din fondul Ministerului Justiţiei, suma fiind inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul C.G., întreţine relaţii de concubinaj, de peste 10 ani de zile, cu numita D.L., relaţie din care au rezultat un număr de cinci copii.
Un timp, cei doi au locuit în comuna Horia, într-o casă moştenită de inculpat de la mama sa.
La începutul lunii iunie 2001, inculpatul a înstrăinat locuinţa, pe bază de chitanţă sub semnătură privată, părţii vătămate D.M., contra sumei de 1.000.000 lei.
La data de 14 octombrie 2001, inculpatul s-a mutat în municipiul Roman, la fratele concubinei sale, numitul D.C.
În ziua de 27 octombrie 2001, inculpatul, împreună cu concubina s-au hotărât să se mute într-un alt loc, motiv pentru care D.L. a plecat să caute o căruţă, pentru a transporta bunurile. În acest timp, la inculpatul rămas singur, a venit partea vătămată D.M. căruia inculpatul i-a adus reproşuri, constând în aceea că i-ar fi sustras unele bunuri personale, din locuinţa din comuna Horia, cu toate că i-a vândut casa la un preţ mic.
Pe fondul nemulţumirii exprimate faţă de partea vătămată, inculpatul a luat un cuţit de bucătărie de pe masă, cu care i-a aplicat o lovitură în zona abdominală.
Imediat după săvârşirea faptei a fost anunţat serviciul de ambulanţă care a transportat pe victimă la Spitalul municipal Roman, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale de specialitate.
Raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză, a concluzionat că numitul D.M. a prezentat o plagă abdominală cu secţiune de mezenter, plagă intestinală şi hemiperitoneu masiv, produse posibil prin lovirea activă a abdomenului cu obiect înţepător tăios şi că leziunile necesită 30 – 36 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.
S-a mai precizat că gravitatea leziunilor a pus în pericol viaţa victimei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi inculpatul C.G.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, pe care o consideră prea blândă, în raport cu gravitatea faptei comise, de datele ce caracterizează persoana acestuia care este recidivist, precum şi la greşita confiscare a cuţitului corp-delict de la inculpat, deoarece acesta nu era al său.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la omisiunea de a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării, deoarece fapta a fost comisă datorită comportării inculpatului, a reţinerii, precum şi la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 390 din 21 noiembrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi rejudecând cauza, a decis:
- înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului şi majorarea pedepsei la 5 ani şi 6 luni închisoare;
- înlăturarea măsurii confiscării speciale a cuţitului corp-delict.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatului C.G. împotriva aceleiaşi hotărâri.
S-a dedus, în continuare, durata arestării preventive a inculpatului de la 25 iulie 2002, la zi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că, analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că apelul declarat de parchet este fondat, iar cel declarat de inculpat, dimpotrivă, nefondat.
Referitor la apelul declarat de inculpat, s-a arătat că, din moment ce din probele de la dosar, nu rezultă că partea vătămată se face culpabilă de comiterea vreunuia din actele arătate în art. 73 lit. b) C. pen., de natură a produce în psihicul său o puternică tulburare, reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării, nu este posibilă.
S-a mai arătat că nici critica privind greşita individualizare a pedepsei nu este fondată, având în vedere gravitatea faptei comise cât şi datele ce ţin de persoana inculpatului, care are antecedente penale, fiind recidivist.
Referitor la apelul declarat de parchet, s-a arătat că acesta este fondat sub aspectul ambelor critici formulate.
1. Cu privire la prima critică şi anume, greşita individualizare a pedepsei, în sensul că aceasta este prea blândă, s-a arătat că, având în vedere pericolul social al faptei şi consecinţele, pe care aceasta le-a avut asupra sănătăţii victimei, astfel cum rezultă din actul medico-legal întocmit în cauză, cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist, reţinerea în favoarea acestuia de circumstanţe atenuante nu se justifică şi pe cale de consecinţă, se impune a fi înlăturate, iar pedeapsa majorată în limitele stabilite de textul incriminator, cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), urmând a se ţine seama de dozarea acesteia, de relaţiile existente între părţi, mobilul faptelor şi împrejurarea că inculpatul are cinci copii minori şi a regretat cele întâmplate.
2. Referitor la cea de a doua critică şi anume, greşita confiscare a cuţitului corp-delict, s-a arătat că din moment ce art. 118 lit. b) C. pen., text ce constituie temeiul juridic al acestei măsuri cere ca bunul supus confiscării să aparţină făptuitorului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, confiscarea cuţitului care aparţinea unei alte persoane, este greşită şi pe cale de consecinţă se impune a fi înlăturată.
Împotriva deciziei pronunţată de curtea de apel a declarat recurs inculpatul C.G., pe care a criticat-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, în sensul că, nejustificat au fost înlăturate circumstanţele atenuante, reţinute în favoarea sa de prima instanţă, solicitând casarea deciziei atacate, respingerea apelului declarat de parchet pe acest temei şi menţinerea hotărârii primei instanţe sub aspectul tratamentului juridic aplicat, respectiv, al pedepsei ce urmează să o execute.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că, în cauză, s-a reţinut o corectă situaţie de fapt, conformă cu probele administrate şi că fapta a fost încadrată în textele de lege corespunzătoare.
Cât priveşte pedeapsa aplicată, se constată că în mod justificat instanţa de apel, în apelul declarat de parchet, a înlăturat circumstanţele atenuante reţinute de prima instanţă, în acest sens elocvente fiind împrejurările cum sunt cele privind gravitatea faptei comise şi consecinţele ei asupra sănătăţii victimei, la care se adaugă şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care are statutul de recidivist, acest din urmă aspect ducând la concluzia, că atingerea scopului arătat în art. 52 C. pen., nu se poate realiza decât prin aplicarea unei pedepse mai severe şi implicit, înlăturarea circumstanţelor atenuante.
Şi în aceste condiţii, nu se poate spune că pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de apel este severă, fiind stabilită la 5 ani şi 6 luni închisoare, la dozarea acesteia ţinându-se seama de faptul că acesta are în întreţinere un număr de cinci copii minori, a recunoscut şi regretat fapta, fără însă ca în contextul dat, aceste împrejurări să poată fi reţinute cu titlu de circumstanţe atenuante.
În consecinţă, constatând că pedeapsa aplicată inculpatului C.G. de către instanţa de apel a fost just individualizată, având în vedere şi faptul că, verificând Decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. nu se identifică şi existenţa unor alte motive, care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat în cauză este nefondat, şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune în conformitate cu dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G., împotriva deciziei penale nr. 390 din 21 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 octombrie 2001, la 17 iunie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2869/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2871/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
