CSJ. Decizia nr. 2869/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2869/2003
Dosar nr.3241/2002
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Suceava, secţia penală, prin sentinţa nr. 88 din 17 aprilie 2002, a condamnat pe inculpata P.A. la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., prin respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, în infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.
Instanţa a menţinut starea de arest a inculpatei, a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 4 iunie 2001 la zi, a dispus obligarea acesteia la plata sumelor de: 2.350.355 lei, despăgubiri civile către partea civilă Spitalul municipal Fălticeni, cu dobânda legală aferentă; 15.000.000 lei, despăgubiri civile, părţii civile M.E. şi 2.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, precum şi confiscarea cuţitului, corp delict, ridicat de organele de urmărire penală.
Hotărând astfel, tribunalul a reţinut, în fapt, că inculpata era căsătorită cu victima P.V. din anul 1988, având împreună trei copii minori.
Relaţiile dintre soţi s-au deteriorat în timp, treptat, deoarece ambii erau şomeri, se întreţineau din prestarea unor activităţi ocazionale, iar victima a început să consume excesiv băuturi alcoolice, iar inculpata să-şi petreacă timpul în compania unor bărbaţi.
În ziua de 1 iunie 2001, în jurul orei 16,30, inculpata a venit singură acasă din piaţă, unde fusese cu soţul său pentru a face unele târguieli, el rămânând încă în piaţă şi a găsit-o pe mama sa Ş.M., care venise în vizită să-şi vadă nepoţii.
Inculpata, după ce şi-a ascuţit un cuţit de bucătărie, a început să taie oasele pe care le cumpărase pentru a găti, în jurul orei 19,00 venind şi victima, care nu se afla în relaţii prea bune cu soacra sa şi căreia i-a reproşat prezenţa în locuinţa lor. Aceasta a luat pe cel mai mic dintre copii, ce se afla în casă şi pentru a evita discuţiile cu ginerele său a părăsit locuinţa, mergând în oraş.
După plecarea soacrei cei doi soţi au început să se certe, iar potrivit declaraţiei inculpatei, P.V. a prins-o de păr, iar ea având cuţitul, în mână l-a lovit o singură dată în piept, după care l-a transportat la Spitalul municipal Fălticeni, unde acesta a decedat la 2 iunie 2001.
Potrivit concluziilor Raportului de necropsie, nr. 211/ C din 3 iunie 2001, întocmit de Serviciul de medicină legală Suceava, moartea victimei a fost violentă, ea s-a datorat şocului hemoragic cu hemotorax masiv instalat ca urmare a secţionării lobului superior a pulmonului stâng şi a pachetului vasculo-nervos intercostal stâng, printr-o plagă penetrantă toracic. După morfologia lor, leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu un obiect înţepător tăietor (cuţit) la data şi în condiţiile stabilite pe baza anchetei. Plaga tăiată subclaviculară stânga; penetrantă toracic are o direcţie oblică de sus în jos, de la dreapta spre stânga şi din faţă spre spate. Lăţimea maximă a plăgii este de 3 cm şi lungimea minimă de 10 cm. La momentul altercaţiei, agresorul se afla faţă în faţă cu victima. Prin gravitatea lor, leziunile au fost sigur şi direct letale.
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, inculpata, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, cu referire la greşita încadrare juridică a faptei, care, în opinia sa, corespunde infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., precum şi la nereţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., care să genereze scăderea corespunzătoare a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Secţia penală, a Curţii de Apel Suceava, prin Decizia nr. 242 din 8 iulie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata P.A., deoarece fapta incriminată prin dispoziţiile cuprinse în art. 183 C. pen., presupune ca făptuitorul să urmărească producerea consecinţelor prevăzute de art. 180 şi art. 182 C. pen., iar moartea să survină „în afara posibilităţilor sale de prevedere (din culpă)”.
Ori, menţionează instanţa de control judiciar „inculpata a lovit cu cuţitul în piept şi chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei, a prevăzut şi acceptat posibilitatea producerii morţii, săvârşind prin aceasta infracţiunea de omor calificat, cu intenţie indirectă (art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.)”.
De asemenea, s-a apreciat că nu sunt date în cauză nici împrejurări care să constituie circumstanţe atenuante, în sensul celor prevăzute de art. 74 C. pen., iar pedeapsa minimă prevăzută de art. 175 C. pen., aplicată inculpatei, a fost just individualizată.
În termen legal, inculpata a declarat recurs împotriva deciziei pe care o consideră netemeinică, întrucât nu s-a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nici a celor cuprinse în art. 74 din acelaşi cod, care să conducă la reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. În acest sens, potrivit dispoziţiilor referitoare la comiterea de către instanţe a unei erori grave de fapt, caz de casare invocat, în principal, pot fi erori grave de fapt şi acele greşeli în stabilirea situaţiei de fapt, ce au avut drept consecinţă nereţinerea (sau reţinerea) greşită a circumstanţelor atenuante legale, contrar probelor neîndoielnice existente în cauză.
Nereţinerea lor, ca urmare a contrarietăţii evidente între probele cuprinse în dosarul cauzei şi ceea ce reţine instanţa prin hotărârea ei, are drept consecinţă aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
2. În acest sens, revenind la speţă, ceea ce este determinant pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării are în vedere starea psihică sub influenţa căreia a acţionat făptuitorul, şi anume sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, acţiuni care trebuie dovedite prin orice mijloc de probă.
Examinând probele existente în dosarul cauzei, rezultă că, inculpata a recunoscut în mod constant fapta săvârşită, însă pentru a scăpa „din strânsoarea lui” care a venit acasă beat „şi a luat-o la bătaie”, trăgând-o de păr, l-a lovit cu cuţitul în piept, nereuşind să facă dovada susţinerilor sale; martorii audiaţi menţionând că victima era bolnavă, mai consuma băuturi alcoolice, însă inculpata se purta foarte urât cu ea (M.M., P.M., M.A. şi H.M).
Aşa fiind, fapta şi împrejurările săvârşirii ei, precum şi vinovăţia inculpatei, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, rezultă fără nici un dubiu din probele complet analizate şi just apreciate de către cele două instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea situaţiei reale.
3. Nefondat se dovedeşte şi cazul de recurs referitor la aplicarea unor pedepse greşit individualizate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât la stabilirea şi menţinerea pedepsei, instanţele au luat în considerare gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei comise, dar şi al inculpatei, care şi-a ucis soţul prin lovirea sa puternică cu cuţitul, într-o zonă vitală (torace), iar pedeapsa de 15 ani închisoare, reprezentând minimul special prevăzut de lege, pentru fapta comisă va contribui la realizarea funcţiilor şi a scopului pedepsei, prevăzute în art. 52 C. pen.
În consecinţă, secţia penală, a Curţii Supreme de Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate de inculpata P.A., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de aceasta, va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 4 iunie 2001, la 17 iunie 2003 şi o va obliga pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.A., împotriva deciziei penale nr. 242 din 8 iulie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 4 iunie 2001, la 17 iunie 2003.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2868/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2870/2003. Penal. Art.20 rap.l a art.174 c.pen.... → |
|---|
