CSJ. Decizia nr. 2932/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2932/2003
Dosar nr. 2215/2003
Şedinţa publică din 19 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti a fost sesizată prin rezoluţia din 10 aprilie 2003 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţei penale a Judecătoriei oraşului Sopron, definitivă prin sentinţa Tribunalului judeţului Gyor Moson Sopron, în calitate de curte de apel, în procedura soluţionării cererii de transfer pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare, în România a condamnatului M.F., cetăţean român.
Inculpatul a fost condamnat prin sentinţa Judecătoriei oraşului Sopron la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. Ungar, hotărâre rămasă definitivă prin sentinţa penală nr. Bf 558/2002/3 a Tribunalului judeţului Gyor Moson Sopron, în calitate de curte de apel, prin care pedeapsa a fost redusă la 3 ani şi 2 luni închisoare. Prin aceeaşi sentinţă, faţă de condamnat, s-a dispus şi măsura de siguranţă a expulzării.
În prezent condamnatul execută pedeapsa în Penitenciarul cu Regim Sever şi Moderat de la Sopronkohida.
Hotărând astfel instanţa a reţinut în fapt că la data de 28 martie 2002, condamnatul a sustras prin ameninţarea vânzătoarei de la un magazin alimentar din localitatea Sopron, suma de 13.000 forinţi, iar la data de 29 martie 2002, prin aceeaşi modalitate şi în aceeaşi localitate, a încercat să sustragă o sumă de bani de la un magazin de tutungerie, fiind imobilizat de vânzător şi predat organelor de poliţie.
Faptele săvârşite de inculpat au corespondent în C. pen. român în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c).
Se arată în rezoluţie că deşi persoana condamnată nu a consimţit la transfer, întrucât hotărârea prin care a fost condamnat cuprinde şi măsura expulzării, acest consimţământ nu mai este necesar, conform art. 3 pct. 3 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană asupra Transferării persoanelor condamnate, ratificat prin OUG nr. 92/1999.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 27 din 17 aprilie 2003 examinând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei a constatat că nu au fost depuse toate documentele în funcţie de care cererea de transfer să poată fi soluţionată, astfel că a dispus restituirea dosarului având ca obiect soluţionarea cererii de transfer a condamnatului M.F., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În context, instanţa a constatat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 5 lit. f) din Legea nr. 756/2001, potrivit căreia una din condiţiile transferării o reprezintă aceea a acordului între statul de condamnare şi statul de executare, în caz contrar transferarea neputând avea loc.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, considerând-o nelegală şi netemeinică.
Se apreciază că în cauză, condiţia prevăzută de art. 5 lit. f) din Legea nr. 756/2001, este pe deplin respectată, prin emiterea unei adrese oficiale de către Ministerul de Justiţie al Republicii Ungaria, Departamentul de Relaţii Internaţionale adresată Ministerului de Justiţie al României, prin care s-a solicitat ca oficialităţile române să informeze asupra intenţiei de a-şi da consimţământul la transferul condamnatului şi de a trimite documentele enumerate în art. 6, paragraf I al Convenţiei Europene, privind transferul condamnaţilor, semnată la Strasbourg la 23 martie 1983.
Adresa Ministerului de Justiţie al Republicii Ungaria este însoţită de documentaţia completă, fiind de asemenea întrunită şi condiţia dublei incriminări a faptei pentru care s-a pronunţat condamnarea.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de recurs invocate, Curtea, în baza lucrărilor şi actelor din dosar constată recursul fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 756/2001, condiţiile imperative necesare acordării transferului unei persoane condamnate sunt prevăzute expres şi limitativ în cuprinsul textului de lege, la lit. f) a acestui articol precizându-se că statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări.
În cauză, condiţia prevăzută de textul de lege menţionat este îndeplinită, din conţinutul adresei oficiale a Ministerului Ungar de Justiţie, în calitate de organ, adresată Ministerului de Justiţie al României rezultând neîndoielnic acordul părţii ungare pentru transferul cetăţeanului român condamnat, în vederea executării pedepsei în România.
În plus adresa este însoţită de documente, respectiv hotărârile de condamnare, certificat privind textul de lege incriminator C. pen. ungar, precum şi un proces verbal din cuprinsul căruia rezultă, refuzul condamnatului de a continua executarea pedepsei pe teritoriul României.
Este de observat că în legătură cu acest din urmă act, în speţă, cerinţa prevăzută de art. 5 lit. d) din Legea nr. 756/2001 nu este necesar a fi îndeplinită, existenţa consimţământului condamnatului în ceea ce priveşte transferul său nefiind obligatoriu, atâta timp cât prin hotărârea de condamnare s-a dispus măsura de siguranţă a expulzării, fiind aplicabile dispoziţiile art. 3 pct. 3 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Pe de altă parte, potrivit art. 15 şi art. 19 alin. (1) din actul normativ ce guvernează transferul condamnaţilor, prima instanţă avea posibilitatea să accepte sau să refuze transferul, în nici un caz să dispună restituirea cauzei la Parchetul competent o astfel de soluţie, nefiind prevăzută de lege.
Aşa fiind, Curtea apreciază că în speţă s-a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, care va fi desfiinţată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ce urmează a se pronunţa în sensul admiterii sau respingerii transferului condamnatului, după o atentă verificare şi interpretare a conţinutului actelor depuse la dosar.
Având în vedere cele expuse, urmează a se casa hotărârea atacată şi a se trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti, pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 27 din 17 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul inculpat M.F.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2003
| ← CSJ. Decizia nr. 2931/2003. Penal. Extrădare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2933/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
