CSJ. Decizia nr. 3045/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3045/2003
Dosar nr. 4545/2002
Şedinţa publică din 25 iunie 2003
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 212 din 18 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 867 C. pen., s-a dispus executarea pedepsei prin obligarea la muncă la SC S. SRL cu sediul în Satu Mare.
În baza art. 118 C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 500.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, pe baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul a fost angajat la Judecătoria Negreşti Oaş, în calitate de lucrător C.F., având obligaţia de serviciu de a rezolva solicitările justiţiabililor în ce priveşte rezolvarea unor situaţii de carte funciară şi eliberarea de extrase C.F. cu respectarea dispoziţiilor legale.
În luna aprilie 2002, soţii B.F.D. şi M., cunoscându-l pe inculpat care era conducător C.F., în cadrul Biroului C.F. al Judecătoriei Negreşti-Oaş, au luat legătura cu inculpatul înmânându-i actele, respectiv, hotărârile judecătoreşti, obţinute, solicitându-i să intabuleze imobilele, respectiv, să rezolve situaţia la C.F. în conformitate cu aceste hotărâri, cu care ocazie, inculpatul luând actele le-a promis că le va studia, solicitându-le să revină în săptămâna următoare.
Conform dispoziţiilor legale conducătorul de C.F. trebuia să solicite soţilor B. să completeze o cerere tip şi respectiv să aducă taxa judiciară de 15.000 lei şi timbru judiciar de 1.500 lei şi să înregistreze cererea în vederea soluţionării.
Deşi cunoştea dispoziţiile legale, inculpatul a ţinut actele soţilor B. până în cursul lunii mai, deşi aceştia s-au prezentat şi de două ori săptămânal la inculpat, solicitându-i să rezolve situaţia, acesta spunând că a fost aglomerat şi că nu a avut timp.
În data de 15 mai 2002, din nou s-au prezentat la inculpat, solicitându-i insistent să le rezolve situaţia de C.F., făcându-i o promisiune generală că nu vor rămâne datori, folosind semnul numărării banilor între degete, inculpatul cerându-le să revină la 17 mai 2002.
În dimineaţa de 17 mai 2002, soţii B. supăraţi de tergiversarea soluţionării din partea inculpatului a solicitărilor cu privire la situaţia de C.F., s-au dus la Poliţia din Negreşti Oaş, relatând cele întâmplate şi depunând un denunţ penal.
Cu această ocazie s-au înseriat şi marcat 5 bancnote de 100.000 lei cu creion galben fluorescent, înserându-se cuvântul „mită”.
După aceasta soţii B. s-au deplasat la Biroul C.F., unde l-au văzut pe inculpat şi i-au spus că s-au prezentat conform înţelegerii şi apropiindu-se i-au pus în buzunarul drept al scurtei, respectiv, geacă, suma de 500.000 lei, după care au ieşit din incinta biroului C.F.
Inculpatul cu actele care le avea s-a dus la judecătorul delegat pentru a-i semna lucrările, la scurt timp, după intrarea în birou a acestuia, procurorul împreună cu lucrătorii de poliţie au intrat în biroul judecătorului, cerându-i inculpatului să golească conţinutul buzunarelor, ocazie cu care din buzunarul stâng al pantalonilor, inculpatul a scos mai multe bancnote de 100.000 lei, una de 50.000 lei şi una de 2.000 lei şi procedându-se la verificare cu lampa fluorescentă s-a constatat că, cele 5 bancnote sunt identice cu seriile consemnate în denunţul făcut de către soţii B., restul banilor în sumă de 1.160.000 lei avuţi asupra sa neavând aceste inscripţiuni.
Întrebat fiind, inculpatul a recunoscut că a primit suma de 500.000 lei de la soţii B., dar ulterior a susţinut că nu a ştiut că i-au fost introduşi în buzunar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul care a susţinut că este nevinovat, solicitând achitarea.
Prin Decizia penală nr. 202 din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis apelul penal declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa atacată în sensul înlăturării art. 867 C. pen.; au fost aplicate dispoziţiile art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen., şi s-a redus pedeapsa inculpatului de 3 ani închisoare, la un an închisoare, dispunându-se a fi executată în condiţiile art. 81 – art. 82 C. pen.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile hotărârii apelate.
S-a motivat în cuprinsul deciziei că deşi recurentul inculpat a avut o atitudine procesuală oscilantă, activitatea infracţională este dovedită, dar pedeapsa nu respectă criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva hotărârilor de mai sus, a declarat, în termen, recurs, inculpatul care a susţinut în esenţă că lipseşte latura subiectivă a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi în contextul în care organul de urmărire penală a încălcat prevederile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., iar probele administrate sunt contradictorii.
Criticile vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 171 C. proc. pen., constatându-se a fi nefondate pentru cele ce urmează.
Recurentul inculpat respinge acuzaţia luării de mită, construind diferite apărări, invocând folosirea unor procedee nelegale de organul de urmărire penală, precum şi existenţa unor contradicţii între probele administrate.
Dar, unele împrejurări evidenţiate de propriile declaraţii, cât şi de declaraţiile denunţătorului demonstrează fără echivoc vinovăţia recurentului inculpat în săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Mai întâi, recurentul inculpat a acceptat să primească într-un mod neoficial actele prezentate de denunţător, contrar propriilor atribuţii de serviciu, evidenţiate în fişa postului, în acest sens, existând atât susţinerile inculpatului, cât şi ale denunţătorului.
Acest procedeu folosit de inculpat a condus la reţinerea actelor ce aparţineau denunţătorului fără un suport legal, determinând în acelaşi timp deplasarea denunţătorului de mai multe ori la locul de muncă al inculpatului, şi în final, oferta unei sume de bani în scopul eliberării certificatului de C.F., ofertă care însă nu a fost respinsă de inculpat.
Desigur, această conduită a inculpatului atrage incidenţa art. 254 alin. (1) C. pen., deoarece momentul în care nu a fost respinsă oferta primirii de bani în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii unui act de serviciu atrage consumarea într-una din modalităţi a infracţiunii de luare de mită pentru care corect a fost condamnat inculpatul.
Referitor la celelalte susţineri, se constată că, atât în faza urmăririi penale, cât şi a judecăţii în fond, inculpatul nu a solicitat administrarea altor probe, însuşindu-şi probele efectuate în cursul urmăririi penale.
În rest, nu se constată contradicţii între probele administrate, de natură a atrage înlăturarea acestora sau refacerea lor.
Pe de altă parte, referitor la susţinerea că, flagrantul efectuat în cauză nu a respectat dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., aceasta este irelevantă faţă de momentul la care s-a consumat infracţiunea care nu se plasează la data la care au fost primiţi de inculpat banii, ci anterior, atunci când inculpatul nu a respins oferta făcută de denunţător.
Momentul la care s-a realizat şi consumat infracţiunea a fost probat cu împrejurări coroborate, desprinse din declaraţiile inculpatului, martorilor B.F.D. şi M. (însuşite de inculpat) cu actele depuse în cauză.
Pe cale de consecinţă, susţinerile sunt total nefondate, hotărârile atacate sunt conforme legii, ceea ce atrage în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea recursului declarat de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I.F. împotriva deciziei penale nr. 202 din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3044/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3046/2003. Penal. Art.254 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
