CSJ. Decizia nr. 3083/2003. Penal. Art.194 alin.1 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3083/2003
Dosar nr. 1865/2003
Şedinţa publică din 26 iunie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 231 din 26 iunie 2001, Judecătoria Sf. Gheorghe a condamnat pe inculpatul G.G. la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că inculpatul şi partea vătămată sunt oameni de afaceri, patroni ai unor firme din oraşul Baraolt, care se cunoşteau de mai multă vreme.
În luna august 1999 la Tribunalul Municipiului Bucureşti a început procedura de declarare a falimentului în condiţiile Legii nr. 64/1995 la SC B. SA Bucureşti şi în cadrul acesteia s-a ajuns la vânzarea unor clădiri din patrimoniul băncii.
Partea vătămată, aflând din presă de organizarea licitaţiei pentru vânzarea unei clădiri a negociat direct cu lichidatorii băncii în vederea cumpărării imobilului respectiv, în care sens la 7 decembrie 2000 a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare, oferind un preţ şi în 24 ore de la semnarea actului a plătit şi garanţia respectivă. În perioada de 20 zile, prevăzută de lege puteau interveni şi alte persoane dacă ofereau mai mult decât primul ofertant.
În acest interval de timp inculpatul G.G. aflând de oferta făcută de partea vătămată faţă de lichidatorul din Bucureşti şi-a manifestat şi el intenţia de a participa la licitaţie pentru a cumpăra aceeaşi clădire, după care a căutat-o pe partea vătămată pentru a o înştiinţa că are un concurent real la licitaţie în persoana sa şi pentru a scăpa de el, trebuie să-i plătească o sumă de bani.
În acest scop, cei doi s-au întâlnit şi au discutat această problemă stabilind o sumă în valută pe care victima urma să i-o dea pentru ca inculpatul să se retragă de la licitaţie.
Întrucât partea vătămată mai trecuse printr-o situaţie asemănătoare creată de fratele inculpatului a anunţat lucrătorii de poliţie care au organizat flagrantul, găsind la inculpat suma de bani convenită care în urma primirii ei a anunţat lichidatorul că nu mai participă la licitaţie.
Tribunalul Covasna prin Decizia nr. 150 din 24 octombrie 2001, a admis apelul declarat de inculpat şi rejudecând cauza în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
Curtea de Apel Braşov a respins recursurile declarate de procuror şi partea vătămată (Decizia nr. 998 din 28 mai 2002).
Împotriva acestor două decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare, deoarece a considerat că aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea legii şi susţinând că achitarea inculpatului este consecinţa unei erori de fapt, a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor pronunţate în apel şi în recurs şi menţinerea sentinţei Judecătoriei Sf. Gheorghe.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 194 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de şantaj în formă simplă, constrângerea unei persoane prin violenţă sau ameninţare să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul.
Având în vedere modul în care legiuitorul defineşte infracţiunea de şantaj, rezultă că de esenţa acestei fapte penale este atingerea adusă libertăţii psihice a persoanei căreia făptuitorul, cu intenţie calificată, în funcţie de scopul ilicit urmărit, şi anume obţinerea unui folos injust, îi induce o stare de temere, de nelinişte. Cu alte cuvinte săvârşirea acestei fapte se soldează întotdeauna cu o lezare a libertăţii psihice, ca efect al ameninţărilor sau violenţelor exercitate de subiectul activ al infracţiunii pentru a o determina să facă sau să nu facă ceva, să dea sau să sufere ceva.
În principal, obiectul juridic al infracţiunii afectat îl constituie relaţiile sociale ale căror existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate de manifestarea nestingherită a libertăţii psihice a persoanei contra faptelor de îngrădire a posibilităţii sale de a acţiona după voia sa fără a fi constrânsă prin ameninţare sau violenţă.
Ţinând seama de particularităţile de ordin structural, infracţiunea de şantaj îşi menţine individualitatea şi atunci când prestaţia, având ca obiect un bun mobil, nu se execută de persoana vătămată concomitent cu constrângerea morală sau fizică exercitată de infractor.
Adiacent pot fi periclitate şi relaţiile sociale menite să ocrotească patrimoniul persoanei.
Ameninţarea ca formă alternativă de realizare a elementului material al infracţiunii de şantaj, trebuie să fie aptă, să inspire temere, să suprime ori să restrângă libertatea sau capacitatea de decizie a persoanei asupra căreia se exercită.
Ca atare nu este relevant dacă scopul ilicit urmărit s-a produs sau nu, infracţiunea de şantaj fiind comisivă şi instantanee, de pericol, iar nu de rezultat, se consumă în momentul săvârşirii cu intenţie a acţiunii de constrângere.
Analiza probelor administrate în cauză potrivit principiilor consacrate de art. 1, art. 3 şi art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la scopul procesului penal, aflarea adevărului şi modalitatea de apreciere a probelor denotă că inculpatul a comis fapta imputată care întruneşte obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.
Astfel, potrivit art. 102 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, urmare a propunerii lichidatorului, judecătorul sindic a aprobat vânzarea directă prin licitaţie a unor imobile aparţinând B. printre care s-a aflat şi cel situat în oraşul Baraolt.
Faţă de această situaţie, partea vătămată a urmat procedura impusă de lege pentru obţinerea acelui imobil, el având prioritate la cumpărarea lui.
La rândul său inculpatul s-a erijat formal în postura de contraofertant avansând un preţ cu mult peste valoarea reală a clădirii şi a exercitat presiuni asupra părţii vătămate pretinzându-i o sumă de bani în valută, în schimbul retragerii sale din competiţie.
La refuzul părţii vătămate, inculpatul a atenţionat-o că în caz contrar, deşi nu are intenţia de a achiziţiona acel imobil, va supralicita pentru a o obliga să-l cumpere la un preţ neconvenabil.
Modul cum a procedat inculpatul şi a abordat pe lichidatori, preţul oferit, precum şi termenul de gândire solicitat în vederea deschiderii unui cont de garanţie pentru acel preţ, denotă că inculpatul nu a fost un concurent serios dornic să-şi exercite un drept legal în cadrul procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 ci a dorit să obţină un avantaj material injust ca urmare a ameninţării exercitate asupra părţii vătămate.
În afară de aceasta, din probele administrate rezultă că inculpatul a fost cel care a căutat-o pe partea vătămată şi a avansat oferta deşi nu avea disponibilul necesar, societatea lui nefiind profitabilă în ultimii doi ani.
Demersurile insistente întreprinse de inculpat către partea vătămată în faţa căreia a recunoscut scopul urmărit, obţinerea de bani şi nu achiziţionarea imobilului, dovedesc intenţia acestuia de a o constrânge să-i dea o sumă de bani. De altfel, fapta păgubitoare pentru partea vătămată constă în achiziţionarea imobilului la un preţ nereal, ca urmare a supralicitării neloiale din partea inculpatului.
Mai mult modul în care inculpatul a conceput şi desfăşurat acţiunile, în scopul obţinerii unui folos material injust, excede cadrul onest al negocierilor dintre doi oameni de afaceri, precum şi riscul inerent derulării activităţii în condiţiile economiei de piaţă.
Momentul comiterii infracţiunii nu este acela al înscrierii inculpatului la licitaţie, ci ulterior respectiv, acela în care el a luat legătura directă cu partea vătămată şi a ameninţat-o că în ipoteza în care nu-i dă suma de bani pretinsă va recurge la anumite mijloace pentru a o prejudicia şi anume creşterea preţului de achiziţie al imobilului prin supralicitarea nejustificată a acestuia.
Totodată, violenţele psihice folosite de inculpat constituie o nouă formă de şantaj prin ameninţare în vederea intimidării părţii vătămate.
Ca atare, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., recursul în anulare urmează să fie admis şi casate deciziile Tribunalului Covasna şi Curţii de Apel Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziilor nr. 150 din 24 octombrie 2001 a Tribunalului Covasna şi nr. 398 din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpatul G.G.
Casează deciziile atacate şi menţine sentinţa nr. 231 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Sf. Gheorghe.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3082/2003. Penal. Art.205, 206 c.pen. Recurs... | CSJ. Decizia nr. 3085/2003. Penal. Contestatie la executare.... → |
|---|
