CSJ. Decizia nr. 3078/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3078/2003
Dosar nr.1658/2003
Şedinţa publică din 26 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 673 din 23 decembrie 2002, Tribunalul Constanţa, secţia penală, a condamnat pe inculpaţii:
- S.S.V.
- C.I. şi
- B.G.
la câte 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre s-a constatat recuperarea prejudiciului produs părţii vătămate P.D.
S-a reţinut că în data de 26 iunie 2002, inculpaţii au sustras prin violenţă un telefon mobil de la partea vătămată P.D.
La examenul medico-legal partea vătămată a prezentat leziuni traumatice ce nu necesită îngrijiri medicale.
Împotriva hotărârii primei instanţe, inculpaţii S.S.V. şi B.G. au declarat apel, solicitând reducerea pedepselor aplicate acestora.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, prin Decizia penală nr. 80/ P din 14 martie 2003, a respins apelurile declarate de către cei doi inculpaţi, ca nefondate, cu motivarea că, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a aplicat corect criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), raportat la gradul de pericol social al faptei comise, la împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, precum şi cu privire la persoana inculpaţilor care nu au antecedente penale, sunt tineri şi provin din familii dezorganizate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpaţii B.G. şi S.S.V. au declarat recurs, solicitând reducerea pedepsei. Aceştia recunosc săvârşirea faptei pentru care au fost trimişi în judecată, însă solicită a se ţine cont că, minori fiind în momentul săvârşirii faptei, nu au conştientizat gravitatea acesteia.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Pentru a aplica inculpaţilor câte o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi 6 luni, prima instanţă a individualizat pedeapsa în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând în special pericolul social caracterizat de săvârşirea acesteia în grup, pe timp de noapte, în loc public.
Instanţa de control judiciar, investită cu apelurile declarate de către cei doi inculpaţi a reţinut că modul concret în care au acţionat pentru sustragerea bunului şi faptul că provin din familii dezorganizate, dovedeşte o periculozitate ridicată a acestora.
Ca atare, a concluzionat aceeaşi instanţă, pedepsele aplicate de prima instanţă fiind temeinic individualizate, nu se impune o reducere a acestora.
Rezultă, aşadar, că aplicând pedepsele, prima instanţă a ţinut cont, cumulat, de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 şi respectiv art. 100 C. pen. şi pe care le-a proporţionalizat corespunzător pericolului social concret.
În consecinţă, respingând apelul declarat de către cei doi inculpaţi împotriva hotărârii primei instanţe, instanţa de control judiciar a pronunţat o decizie ce nu este supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În susţinerea recursului, inculpaţii au mai invocat şi faptul că la data săvârşirii faptei erau minori.
Or, în stabilirea pedepselor, instanţa de fond a ţinut cont de regimul sancţionator al minorilor infractori stabilit prin art. 109 C. pen.
Pe de altă parte, criteriile de individualizare a pedepsei, prin raportare la dispoziţiile art. 52 C. pen., vizează stabilirea, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, a unor pedepse care să constituie, în limitele legii, o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii.
Aşadar, instanţa de judecată nu are temei legal pentru a reexamina, sub acest aspect, pedeapsa aplicată.
Examinând cauza şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de către inculpaţi, ca nefondate.
În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată se va deduce perioada executată în stare de arest preventiv, iar în baza art. 192 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursurile declarate de inculpaţii B.G. şi S.S.V. împotriva deciziei nr. 89 din 14 martie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, ca nefondate.
Compută din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 iunie 2002, la zi pentru ambii inculpaţi.
Obligă pe fiecare inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3077/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3079/2003. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
