CSJ. Decizia nr. 3080/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3080/2003
Dosar nr. 1833/2003
Şedinţa publică din 26 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 16 din 9 ianuarie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpata C.M.N. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de deţinere ilegală de droguri de mare risc atât în vederea comercializării, cât şi pentru consum propriu, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. d) C. pen., a mai condamnat pe aceeaşi inculpată la un an închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpata va executa 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a fost menţinută starea de arest, computată durata arestării preventive şi inculpata a fost obligată să plătească statului cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 13 noiembrie 2002, lucrătorii de poliţie au descoperit la locuinţa ei 11 doze de heroină destinate comercializării şi consumului propriu, după ce cu puţin timp înainte vânduse unei persoane o cantitate din această substanţă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata.
Apelul parchetului a fost admis, casată în parte sentinţa atacată şi în baza art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea cantităţii de 0,43 gr. heroină.
Apelul inculpatei a fost respins.
Au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpata.
Ministerul Public a criticat hotărârile sub aspectul temeiniciei lor susţinând că pedepsele aplicate au fost greşit individualizate, ca urmare a reţinerii în favoarea inculpatei a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Sub acest aspect, s-a arătat că instanţele nu au ţinut seama de faptul că infracţiunile comise de inculpat prezintă un grad sporit de pericol social determinat de amploarea şi frecvenţa pe care a luat-o fenomenul consumului şi traficului de stupefiante, precum şi de consecinţele acestuia. Pericolul social sporit al faptelor comise mai este determinat şi de cantitatea de heroină găsită asupra inculpatei (0,13 gr.), iar recunoaşterea circumstanţelor atenuante faţă de toate acestea nu este justificată.
La rândul său, inculpata a susţinut că pedeapsa aplicată este exagerată, ea nereflectând corect gradul de pericol social concret al faptei şi făptuitorului.
În acest sens, apărătorul a susţinut că instanţele trebuiau să acorde o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute şi să aplice o pedeapsă mult mai redusă.
Pentru aceste motive, procurorul şi apărătorul au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi majorarea pedepselor aplicate, aşa cum a pus concluzii reprezentantul Ministerului Public şi reducerea sancţiunilor penale aşa cum a cerut apărătorul.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al unei fapte incriminate de legea penală, nu este unicul criteriu de stabilire şi de aplicare a pedepsei la individualizarea ei, instanţa trebuie să aibă în vedere persoana făptuitorului, precum şi condiţiile în care fapta a fost comisă.
În acest sens, analizând hotărârile atacate se constată că pedepsele aplicate au fost bine individualizate, ele reflectând corect gradul de pericol social al faptelor şi făptuitorului.
Astfel, la stabilirea şi aplicarea lor instanţele au făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), deoarece au avut în vedere nu numai pericolul social sporit al faptelor imputate ci şi persoana inculpatei care a recunoscut şi regretat comiterea lor şi are în întreţinere un copil minor.
Faţă de toate acestea, se desprinde concluzia că aşa cum au fost stabilite, pedepsele prin cuantumul lor sunt de natură să asigure reeducarea inculpatei şi prevenţia generală.
În consecinţă, hotărârile fiind temeinice şi legale sub toate aspectele, recursurile urmează să fie respinse.
Întrucât inculpata a fost judecată în stare de arest urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata reţinerii şi arestării preventive.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei vor fi restituite de către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de către inculpata C.M.N. împotriva deciziei nr. 96 din 20 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondate.
Compută din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 noiembrie 2002, la zi.
Obligă pe inculpată să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3079/2003. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3082/2003. Penal. Art.205, 206 c.pen. Recurs... → |
|---|
