CSJ. Decizia nr. 3082/2003. Penal. Art.205, 206 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3082/2003
Dosar nr.1621/2003
Şedinţa publică din 26 iunie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea prealabilă, adresată Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti partea vătămată B.G. a solicitat condamnarea inculpatei A.A., pentru infracţiunile de insultă şi calomnie, prevăzută de art. 205 şi respectiv art. 206 C. pen.
În motivarea cererii, partea vătămată a arătat că în cotidianul „Z.” din 10 august 1999, inculpata, în calitate de jurnalist a publicat articolul intitulat „Anchetatorii au indicii că avocatul G.B. ar fi cea care a instigat la fals”, în care a făcut afirmaţii calomnioase în sensul că „există indicii conform cărora aceeaşi apărătoare de 100.000 dolari S.U.A. a influenţat un martor care reaudiat, în prezenţa avocaţilor, a adus informaţii noi în dosarul S.O.
Judecătoria sector 1 Bucureşti prin sentinţa nr. 2723 din 28 decembrie 2001, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpată pentru săvârşirea infracţiunilor de calomnie şi insultă, prevăzută de art. 206 C. pen. şi respectiv art. 205 C. pen.
Totodată, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., acţiunea civilă formulată de reclamantă a fost respinsă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 914 din 15 mai 2002, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat în parte sentinţa menţionată şi a obligat pe inculpată să plătească 100.000.000 lei daune morale solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.P.I. SA către victimă.
Împotriva acestei ultime hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, deoarece a considerat că soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, este contrară legii.
În acest sens s-a arătat că recursul părţii civile a fost tardiv introdus şi pe cale de consecinţă procurorul a pus concluzii de admitere a recursului în anulare, casarea deciziei instanţei de control judiciar, întrucât a admis o cale de atac ce a fost exercitată după decăderea din acest drept.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel.
Art. 363 alin. (3) din acelaşi cod, prevede că pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Totodată, conform art. 174 alin. (3) C. proc. pen., celelalte părţi (cu excepţia inculpatului) pot fi întotdeauna reprezentate în cursul judecăţii, prezenţa lor nefiind necesară.
Din interpretarea dispoziţiilor legale invocate rezultă că, dacă partea a lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, însă a fost reprezentată prin apărător, ea se consideră ca şi cum ar fi fost prezentă, iar termenul de apel sau de recurs curge de la pronunţare, comunicarea nefiind necesară.
În speţă, la termenul din 19 decembrie 2001, când prima instanţă a amânat pronunţarea pentru 28 decembrie 2001 dând posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, la apelul nominal au răspuns prin avocat, partea vătămată, inculpata şi partea responsabilă civilmente.
Sentinţa pe care partea civilă a atacat-o cu recurs a fost pronunţată la 28 decembrie 2001, dată la care, potrivit legii, curge termenul de 10 zile.
Calculând, potrivit art. 186 alin. (2) C. proc. pen., cele 10 zile procedurale începând cu data mai sus amintită, rezultă că ultima zi în care se putea declara recurs era 8 ianuarie 2002.
Din actele dosarului rezultă că exercitarea căii de atac a fost făcută de partea civilă după decăderea din acest drept, respectiv în 9 ianuarie 2002.
În consecinţă, admiţând recursul declarat de partea vătămată constituită parte civilă la 9 ianuarie 2002, cu încălcarea dispoziţiilor procedurale, instanţa de control judiciar a admis o cale de atac tardiv introdusă.
Susţinerea părţii civile, că recursul în anulare a fost promovat de către o persoană fără calitate, nu este întemeiată deoarece, potrivit legii de organizare a Ministerului Public, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, poate delega pe orice procuror să semneze în locul său. (De fapt, în cadrul acestei instituţii este o secţie care are ca atribuţie promovarea recursurilor în anulare). Din dosar reiese că recursul în anulare a fost semnat „pentru procurorul general” deci nu de către orice procuror, putând fi şi un procuror şef de secţie desemnat să semneze actul respectiv.
S-a mai susţinut de către partea civilă că recursul a fost introdus în termen, deoarece în acea perioadă cel puţin 3 zile -31 decembrie 2001, 1 şi 2 ianuarie 2002 au fost zile nelucrătoare declarate astfel prin HG nr. 1222 din 7 decembrie 2001 şi ca atare datele respective nu intră în calculul celor 10 zile în care avea dreptul să utilizeze această cale de atac.
Nici această susţinere nu este întemeiată, deoarece potrivit legii, zilele de sărbătoare intră în calculul termenului atunci când ele sunt în interiorul celor zece zile. Dacă zilele de sărbătoare sunt la sfârşitul termenului, acesta se prelungeşte până la prima zi lucrătoare.
În consecinţă, recursul în anulare urmează să fie admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 914 din 15 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpata A.A.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa primei instanţe nr. 2732 din 28 decembrie 2001 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3080/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3083/2003. Penal. Art.194 alin.1 c.pen. Recurs... → |
|---|
