CSJ. Decizia nr. 3149/2003. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3149/2003
Dosar nr. 1836/2003
Şedinţa publică din 1 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 133 din 11 februarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul C.M.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin contestaţia formulată condamnatul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere modificarea succesivă a dispoziţiilor art. 146 C. pen., privind înţelesul noţiunii de „consecinţe deosebit de grave".
S-a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 81 din 10 februarie 2000 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3187 din 5 iulie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) şi alin. (3) C. pen., prejudiciul fiind de 90.000.000 lei.
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, s-a majorat cuantumul sumei avute în vedere de dispoziţiile art. 146 C. pen., astfel încât, în prezent nu s-ar mai aplica alin. (3) al art. 209 C. pen., limitele pedepsei fiind de la 3 la 15 ani închisoare.
În raport de pedeapsa aplicată de instanţă, care nu depăşeşte maximul special sus-menţionat, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 C. pen., privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile.
În raport de cerinţele acestui text, prima instanţă a apreciat că nu este cazul a micşora cuantumul pedepsei aplicate condamnatului, având în vedere infracţiunea comisă şi anume, furtul unei genţi cu bani dintr-un autoturism, precum şi de persoana acestuia, fiind recidivist.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul C.M.R., arătând că sunt întrunite condiţiile legale pentru a se dispune admiterea contestaţiei şi reducerea pedepsei în raport de modificările intervenite în ceea ce priveşte limitele prejudiciului la care se referă art. 146 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 173/ A din 26 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului C.M.R. obligându-l la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei onorariu avocat oficiu urmând să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite toate criteriile prevăzute de art. 15 C. pen., pentru a fi redusă pedeapsa aplicată condamnatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul C.M.R., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi pe fond, admiterea contestaţiei la executare şi reducerea pedepsei aplicate, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 15 C. pen., referitor la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile.
Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 15 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a executării închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau executării pedepsei şi de timpul cât a executat pedeapsa, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că deşi formal condamnatul se încadrează în ipoteza avută în vedere de textul de lege sus-menţionat, deoarece pedeapsa ce i-a fost aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă (respectiv codul penal astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 207/2000 şi Legea nr. 456/2001) totuşi, în cauză nu se impune reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că acesta este recidivist, fiind condamnat anterior de două ori pentru fapte îndreptate împotriva patrimoniului, ultima săvârşită chiar prin violenţă, de împrejurarea că fapta pentru care a fost condamnat prezintă un grad ridicat de pericol social, ţinând seama de modul în care a fost concepută şi realizată, de faptul că prejudiciul, rămas în întregime nerecuperat, are o valoare mare, respectiv 90.000.000 lei.
Conform caracterizării emise de D.G.P., Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova şi ataşată la dosar, în perioada detenţiei condamnatul a avut un comportament civilizat, desfăşurând diferite activităţi în cadrul penitenciarului, însă, aşa cum au apreciat atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, acest unic aspect nu poate, în contextul celorlalte criterii prevăzute de art. 15 C. pen., să determine prin el însuşi reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul C.M.R. să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul condamnat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.M.R. împotriva deciziei penale nr. 173/ A din 26 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3148/2003. Penal. Contestaţie la executare.... | CSJ. Decizia nr. 3150/2003. Penal. Conflict de competenţă.... → |
|---|
