ICCJ. Decizia nr. 31/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.31.
Dosar nr.5245/2003
Şedinţa publică din 20 ianuarie200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 158 din 30 mai 2003, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul U.N. la 14 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art .64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C.pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. a) C.pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C.pen.
În baza art. 350 C.proc.pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 4 septembrie 2002, la zi.
În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile B.M. suma de 14.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
De asemenea, inculpatul a fost obligatsă plătească, în favoarea minorei B.G.P. născută la 12 aprilie 1994, reprezentată prin mama sa, cu titlu de rentă, suma de câte 350.000 lei lunar, începând cu 1 septembrie 2002 până la majoratul acesteia.
În temeiul art.191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 350.000 lei, reprezentând onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
Inculpatul U.N., făcea parte din grupul de muncitori ai S.C. „P.C." SRL care îşi desfăşura activitatea în comuna Corbu.
În după-amiaza zilei de 31 august 2002, după terminarea programului, inculpatul împreună cu colegii săi de lucru, au mers la un bar, unde au consumat băuturi alcoolice.
În bar se afla şi victima B.G. însoţită de numitul S.I., care consumau băuturi alcoolice. Cei doi au ieşit din bar şi s-au aşezat pe o bancă din apropiere, unde au mai consumat votcă. Între timp, S.I. a intrat în bar, victima rămânând afară pe bancă, singură.
În jurul orelor 2300, inculpatul a ieşit din bar pentru a merge la toaleta din curte.
Găsindu-l pe B.G. pe aleea care ducea la toaletă, i-a aplicat, spontan, mai multe lovituri cu picioarele, în toate zonele capului.
Inculpatul s-a reîntors la bar, iar în jurul orelor 2400 a plecat împreună cu colegii la dormitorul comun.
Victima a fost găsită pe poteca spre WC-ul exterior al barului, decedată.
Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimeia fost violentă, iar cauza morţii a fost paralizia sistemului nervos central după compresie-contuzie medulară cervicală, prin fractura amielică compresivă a coloanei vertebrale cervicale favorizat de un politraumatism corporal cu fracturi multiple de coaste şi leziuni de organe toraco-abdominale.
După completarea acestei expertize s-a stabilit că leziunile de violenţă constatate la necropsie s-au putut produce prin loviri directe, repetate cu corpuri dure, precum şi posibil cădere pe un plan dur şi comprimare între două planuri dure (agresor – sol).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pe care a criticat-o cu privire la încadrarea juridică a faptei, pe care o consideră ca fiind cea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 C. pen., deoarece intenţia sa nu a fost de a ucide pe victimă, ci de a-i aplica o corecţie pentru faptul că l-a injuriat.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia penală nr. 184/A din 5 noiembrie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat cu motivarea că:
- instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, stabilind fără dubiu,vinovăţia acestuia, în sensul că se face vinovat de uciderea victimei, fapta fiind încadrată corect îninfracţiunea de omor calificat, intenţia lui de a ucide pe victimă rezultând în mod evident din multitudinea şi gravitatea leziunilorcauzate care au condus la deces, în acest sens edificatoare fiind actele medicale întocmite în cauză;
- pedeapsa aplicată a fost just individualizată, în cauză fiind aplicate circumstanţe atenuante, motiv pentru care, o reducere a acesteia nu seimpune.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat, pe care a criticat-o referitor la:
- încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea prevăzută de art.183 C.pen., respectiv lovituri cauzatoare de moarte, deoarece intenţia sa nu a fost de a ucide pe victimă, ci de a-i aplica o corecţie pentru modul jignitor în careaceasta s-a manifestat;
- pedeapsa aplicată care, chiar în condiţiile menţinerii încadrării juridice a faptei, este prea severă, urmând a se da o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cu privire la motivele de casare invocate de inculpate, sunt de arătat următoarele:
a) Aplicând victimei multiple lovituri cu corpuri dure şi de mare intensitate, în zone ale corpului (cap şi torace), unde sunt amplasate organe vitale pentru viaţă, inculpatul a avut reprezentarea faptului că prin gravitatea leziunilor ce le va cauza victimei, acestea pot duce la deces, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit în mod direct a acceptat posibilitatea producerii acestuia, acţionând cu intenţie indirectă, formă de intenţie proprie a infracţiunii de omor calificat, reţinută în sarcina sa.
În sensul celor mai sus-arătate, sunt actelemedicale întocmite în cauză, care au descris atât multitudinea şi gravitatealeziunilor cauzate victimei, dar mai ales existenţa raportului de cauzalitate între acestea şi moartea victimei.
Concluzionând cu privire la această critică, se constată că încadrarea juridică dată faptei estecorectă şi nu se impune a fi schimbată.
b) Condamnând pe inculpat la o pedeapsă de 14 ani închisoare, prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante, pedeapsă situată sub minimul special al textelor de lege incriminatorii, nu se poate spune că este severă, ţinând seama de pericolul social al faptei, dar mai ales de împrejurările în care a fost comisă, respectiv, fără ca victima să fi putut reacţiona ori apăra, cu consecinţe deosebit de periculoase pentru viaţă, care de altfel ai şi condus la deces. Chiar dacă s-ar reţine că şi victima a avut un comportament jignitor, constând în injurii aduse, care însă nu sunt de natură a conduce la ideea diminuării pedepsei aplicate în limitele stabilite de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel, se constată că pedeapsa a fost just individualizată, fiind în măsură să realizeze scopul prevăzut în art. 52 C.pen., motiv pentru care nu se impune a fi redusă.
În concluzie, pentru motivele arătate, având în vedere că, verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.N. împotriva deciziei penale nr. 184 A din 5 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 4 septembrie 2002, la 20 ianuarie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 3151/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3170/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
