CSJ. Decizia nr. 3240/2003. Penal. Art.205, 206 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3240/2003
Dosar nr. 882/2003
Şedinţa publică din 3 iulie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Reşiţa prin sentinţa penală nr. 92 din 6 februarie 2002 a condamnat pe inculpaţii:
- M.M.;
- R.E.,
- T.M.;
- S.E.;
la câte o pedeapsă rezultantă de 1.000.000 lei amendă.
- D.C. la o pedeapsă rezultantă de 2.000.000 lei amendă, toţi pentru infracţiunile de insultă şi calomnie, prevăzute de art. 205 şi art. 206, cu aplicarea art. 33 şi art. 34 lit. c) C. pen.
Totodată, inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, să plătească 100.000.000 lei daune morale părţii vătămate P.M.
S-a reţinut că inculpaţii, în calitate de lucrători la Oficiul Poştal Bocşa I, au transmis redacţiei ziarului T. (numărul 148 din 28 iunie 2001) o scrisoare deschisă în care acuzau partea vătămată P.M., dirigintă a unităţii menţionate, de incompetenţă profesională şi comportament abuziv, unele afirmaţii calomnioase fiind de natură a atrage chiar răspunderea penală a acesteia.
Prin Decizia penală nr. 197 din 17 iunie 2002 a Tribunalului Caraş Severin a respins recursul declarat de inculpaţi.
Împotriva hotărârilor sus-menţionate, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza II C. proc. pen., procurorul general a declarat recurs în anulare considerând că instanţele au apreciat greşit că în cauză nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a probei verităţii.
Recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 206 C. pen., afirmarea ori imputarea, în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate, privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, constituie infracţiunea de calomnie.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 207 din acelaşi cod, proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim.
Prin „interes legitim” se înţelege interesul protejat de lege, temeinic şi serios, a cărui apărare justifică darea în vileag a realităţii imputării sau a afirmaţiei făcute.
În speţă, cei patru inculpaţi, lucrători la Oficiul poştal Bocşa I au transmis redacţiei ziarului T., o scrisoare deschisă, în care imputau părţii vătămate P.M., diriginta oficiului, incompetenţa profesională şi comportament abuziv, unele de natură a atrage chiar răspunderea penală a acesteia.
Inculpaţii au solicitat la prima instanţă proba cu mai mulţi martori, depunând la dosar lista acestora pentru a face proba verităţii celor imputate părţii vătămate, dar Judecătoria Reşiţa, prin încheierea din 21 noiembrie 2001, a respins proba, fără nici o motivare.
În recursul declarat, inculpaţii au criticat sentinţa şi sub acest aspect, dar instanţa a respins această critică, motivând că prima instanţă a respins corect proba cu martori solicitată de inculpaţi, întrucât afirmaţiile sau imputările nu au fost săvârşite pentru apărarea unui interes legitim.
Ori, cele afirmate sau imputate părţii vătămate P.M., diriginta Oficiului poştal Bocşa I, de către inculpaţi, se referă la modul în care îşi desfăşura partea vătămată atribuţiile de serviciu, cu repercusiuni negative asupra activităţii oficiului în ansamblu, cât şi asupra activităţii personalului, inclusiv a inculpaţilor, creându-se, totodată, un mediu neprielnic de lucru care a dus la scăderea serviciilor poştale.
În această situaţie, evident inculpaţii au un interes legitim pentru a da în vileag faptele imputate părţii vătămate şi deci proba verităţii este admisibilă, astfel greşit a fost respinsă cererea inculpaţilor pentru administrarea probei cu martorii solicitaţi de inculpaţi, în legătură cu această apărare.
Considerând că procedeul greşit al instanţei constituie cazul prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen., urmează ca în baza art. 4141 alin. (2) C. proc. pen., a se admite recursul în anulare, a casa hotărârile atacate şi a se trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Reşiţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 92 din 6 februarie 2002 a Judecătoriei Reşiţa şi deciziei penale nr. 187 din 17 iunie 2002 a Tribunalului Caraş Severin, privind pe inculpaţii M.M., R.E., T.M., S.E. şi D.C.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Reşiţa.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iulie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 32/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 32/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
