CSJ. Decizia nr. 3267/2003. Penal. Art.20 rap.la art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3267/2003
Dosar nr.1700/2003
Şedinţa publică din 4 iulie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 777/PA/2002 din 27 iunie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului minor R.T.E., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 din acelaşi cod.
În fapt, s-a reţinut că, în ziua de 13 decembrie 2001, în jurul orelor 19,00, inculpatul R.T.E., profitând de faptul că partea vătămată A.A.R., vânzătoare la magazinul S.C. A. SRL din localitatea Mătăsari, judeţul Gorj, se afla la baie, a sustras, a sustras din coşul cu bani, mai multe bancnote de 50.000 lei, respectiv, 100.000 lei.
În timp ce selecta bancnotele sustrase, a apărut partea vătămată care i-a luat banii din mână. Pentru că a intenţionat să-l conducă la Postul de Poliţie, inculpatul a îmbrâncit-o, reuşind să fugă.
Prin sentinţa penală nr. 285 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Gorj, inculpatul R.T.E. a fost condamnat, în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi e), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), la pedeapsa de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 86 C. pen., stabilind un termen de încercare de 5 ani.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 88 din 4 martie 2003, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru nelegalitatea sentinţei, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
În motivarea recursului se arată că hotărârea Tribunalului Gorj, menţinută de Curtea de Apel Craiova, este nelegală pentru că s-a dat o greşită încadrare juridică faptei comise de inculpatul R.T.E., art. 20 şi art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., din probele administrate în cauză, rezultând că este vorba de o infracţiune de tâlhărie consumată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen.
Astfel, potrivit declaraţiei părţii vătămate A.A.R., inculpatul a fost surprins după ce a sustras bancnote de 100.000 lei şi, respectiv 50.000 lei, din cutia cu bani a magazinului. Partea vătămată i-a luat din mână banii, după care inculpatul, încercând să scape, a îmbrâncit-o, aceasta căzând pe scările magazinului.
Pe de altă parte, inculpatul, în declaraţia de făptuitor, recunoaşte că „în momentul când doream să introduc bancnotele în buzunar, a apărut vânzătoarea care m-a prins de mână şi mi-a luat bancnotele.” În mod asemănător, a declarat inculpatul şi cu ocazia audierii din 17 aprilie 2002, iar la data de 26 iunie 2002, fiind audiat de către procuror, declară că a fost surprins în timp ce selecta bancnotele.
Se poate constata, aşadar, se menţionează în recurs, că atâta vreme cât banii au fost luaţi din cutie şi se aflau în mâna inculpatului, furtul acestora s-a consumat, ei ieşind din sfera de stăpânire a proprietarului. Aşa se explică şi faptul că inculpatul înainte de a-i introduce în buzunar, i-a „selectat”.
Această operaţiune nu putea fi efectuată decât dacă banii sustraşi îi aparţineau deja.
Prin urmare motivarea instanţei, în sensul că banii reţinuţi nu au fost sustraşi, ei fiind doar selectaţi, este greşită şi interpretată greşit, din punct de vedere al încadrării juridice.
Fiind consumate ambele acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii complexe de tâlhărie, încadrarea juridică corectă este, astfel, în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) nu în dispoziţiile art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen.
Pentru aceste motive, în conformitate cu art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate anterior în cauză şi, pe fond, schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul R.T.E., din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este nefondat.
După cum se poate uşor constata, în susţinerea motivului de nelegalitate, se invocă, probe, administrate, în întregime, în faza de urmărire penală, inclusiv, la procuror, care, n-au fost interpretate altfel decât le-a interpretat instanţa ci, dimpotrivă, la fel, procurorul, care a instrumentat dosarul arătând expres „Fapta comisă de învinuitul minor R.T.E., în modalitatea descrisă (de fapt, cea reţinută de instanţa de fond), realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de tâlhărie, fiind prevăzută de art. 20 şi art. 21, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm C. pen.”, procedând la punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 şi art. 21 raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
Rezultă astfel, că interpretarea dată probelor de către instanţe nu le aparţine fiind, de fapt, cea care se impune, în raport cu prevederile legii, impunându-se tuturor participanţilor, la procesul penal, inclusiv, procurorului.
Curtea, apreciind asupra recursului, constată că, nu poate fi primită interpretarea din motivarea acestuia, nefiind corect, riguros ştiinţific, că simpla ridicare a bancnotelor din cutie, moment în care a apărut vânzătoarea, care l-a apucat de mână şi i le-a luat, ar realiza conţinutul infracţiunii de furt consumat.
Atunci când art. 211 prima teză, din alin. (1) C. pen., vorbeşte de „Furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări”, are în vedere un furt cu adevărat, adică o apropiere, nu numai strict materială, ci şi juridică, a bunului, adică, luarea bunului mobil, scoaterea acestuia din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi, pe nedrept.
Or, în speţă, inculpatul, deşi prin luarea bancnotelor din cutia vânzătoarei şi le-a apropiat, pe moment, material, n-a reuşit să şi le apropie juridic, să şi le însuşească, introducându-le în buzunar, deoarece, surprins de vânzătoare, acesta, exercitându-şi posesia şi detenţia juridică avută asupra banilor i-a smuls, din mâna inculpatului. De fapt, aceasta şi explică, caracterul licit legitim, al faptei vânzătoarei, de a smulge banii, din mâna inculpatului. Dacă banii, luaţi pe moment, din cutia vânzătoarei, ar fi fost deja însuşiţi, scoşi din sfera de stăpânire a proprietarului, aparţinându-i, deja inculpatului, înainte de a dispune de ei, prin introducerea în buzunar sau în alt mod, aşa cum se susţine în recurs, ar însemna că fapta vânzătoarei de a-i smulge bancnotele din mână, ar putea intra, ea însăşi, sub incidenţa legii penale, ca tâlhărie, ceea ce, desigur, nu este admis.
Să mai observăm, interpretarea greşită ce se dă în recursul parchetului, noţiunilor de „furt” şi „întrebuinţare de violenţe,” atunci, când, se afirmă: „Fiind consumate ambele acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii complexe de tâlhărie, încadrarea juridică corectă este”, în ciuda textului art. 211 alin. (1) C. pen., care vorbind de „Furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări, are în vedere nu „acte materiale” ci, în primul rând „furtul” ca infracţiune, act de conduită, obiectiv şi subiectiv, în acelaşi timp, numai acesta săvârşit prin alte acte de conduită (întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, etc.), putând contura conţinutul complex al infracţiunii de tâlhărie.
În raport de cele arătate, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova apărând ca nefondat, va trebui privit şi respins, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1lit. b) C. proc. pen., menţinându-se, astfel, hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 88 din 4 martie 2003 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpatul R.T.E.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3266/2003. Penal. Art.254 alin.1 c.pen.;... | CSJ. Decizia nr. 3270/2003. Penal. Art.175 c.pen. Recurs → |
|---|
