CSJ. Decizia nr. 324/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 324/2003
Dosar nr. 4186/2002
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2003
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 284 din 25 iunie 2002, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul P.V.I. la 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) şi d) C. pen.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile P.V. şi P.A. 10 milioane lei reprezentând cheltuieli de înmormântare.
S-a reţinut că în data de 15 martie 2002, la domiciliul său, inculpatul a lovit cu pumnii şi picioarele pe mama sa, P.F., provocându-i grave leziuni interne care i-au determinat decesul. După ce a ţinut-o în casă trei zile, în noaptea de 18 martie 2002, inculpatul a înfăşurat victima într-o pătură şi a ascuns-o în grădină, într-o groapă săpată de el, unde a fost găsită de organele de urmărire penală la 23 martie 2002.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cât şi inculpatul.
Parchetul a susţinut că, pentru a asigura realizarea scopului represiv al legii penale, este necesară aplicarea pedepsei maxime.
Reiterând împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, s-a arătat că pedeapsa maximă este necesară, în raport de impactul negativ, de proporţii, produs în rândul comunităţii locale.
Inculpatul a solicitat, în principal, reducerea pedepsei şi, în subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 381 din 9 septembrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a majorat de la 20 ani la 25 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului.
Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că situaţiei de fapt şi încadrarea juridică dată acesteia de către prima instanţă sunt corecte.
Însă, cu privire la pedeapsa aplicată, a constatat că aceasta nu corespunde scopului represiv al legii penale.
Astfel, potrivit probelor administrate, inculpatul şi-a omorât mama prin lovituri repetate. Apoi, a îngropat-o în grădina casei, ascunzând dispariţia victimei, prin declaraţii mincinoase, mai multe zile.
S-a mai reţinut că în comună, era de notorietate atitudinea violentă a inculpatului, care pe fondul consumului exagerat de alcool, o bătea şi o alunga pe cea care i-a dat viaţă. De teama inculpatului, victima P.F. se ascundea fie în podul casei, fie în porumbar sau se refugia la fratele său, V.V.
Rudele apropiate nu au intervenit, tot din teama pe care inculpatul le-a insuflat-o prin comportamentul său agresiv.
Ca atare, în acest caz, numai aplicarea unei pedepse maxime poate avea efectul cerut de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Pentru aceleaşi considerente, apelul inculpatului a fost respins.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, achitarea pentru că nu el a comis fapta, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Recursul declarat este nefondat.
În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut fapta, prezentând detalii cu privire la modul în care a acţionat.
Este adevărat că acesta a revenit asupra declaraţiilor date iniţial, în faţa instanţei susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea faptei, victima decedând din cauza unor afecţiuni medicale anterioare, iar urmele de violenţă proveneau de la o căzătură produsă cu câteva săptămâni înainte.
Această susţinere corect a fost înlăturată de instanţe, întrucât toate probele administrate în cauză se coroborează cu declaraţiile date de inculpat în faza de urmărire penală.
În raport de situaţia de fapt stabilită, instanţele au dat şi încadrarea juridică corespunzătoare.
În ceea ce priveşte pedeapsa, se constată că s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare a pedepsei referitoare la faptă şi persoana infractorului care era cunoscut ca un om deosebit de violent, consumator de alcool, care şi-a bătut mama până a omorât-o şi care, în instanţă, a avut o atitudine nesinceră.
Examinând cauza în raport şi de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu sunt alte cazuri de casare susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, de instanţă.
Pentru considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul P.V.I., ca nefondat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce timpul arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, din care onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.I. împotriva deciziei penale nr. 381 din 9 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 23 martie 2002, la 23 ianuarie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerul Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3239/2003. Penal. Art.197 c.pen. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 32/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
