CSJ. Decizia nr. 3266/2003. Penal. Art.254 alin.1 c.pen.; art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3266/2003
Dosar nr. 829/2003
Şedinţa publică din 4 iulie 2003
Asupra recursului de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 454 din 24 septembrie 2002, Tribunalul Constanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul H.M., pentru infracţiunile de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., şi trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., cu art. 33 din acelaşi cod.
S-a constatat că partea vătămată M.M. nu a formulat pretenţii civile în cauză.
Au fost respinse pretenţiile civile formulate de A.G.
Tribunalul a reţinut că inculpatul H.M. a îndeplinit funcţia de executor în perioada aprilie-septembrie 1999 la Judecătoria Medgidia. În această calitate, a fost solicitat, în luna septembrie 1999, de creditorul A.G. să se deplaseze la data de 24 septembrie 1999 în comuna Peştera pentru aplicarea unui sechestru asigurător pe bunurile debitorului T.C., în vederea executării sentinţei penale nr. 2760/1998. Deşi suma de 2.000.000 lei pretinsă de inculpatul H.M. de la creditor, pentru a face ulterior demersurile necesare în vederea vânzării bunurilor sechestrate a fost primită de H.M., instanţa de fond a reţinut că atât acest fapt necontestat, cât şi declaraţiile părţii vătămate şi ale rudelor acesteia nu constituie probe concludente şi pertinente care să formeze convingerea instanţei asupra vinovăţiei inculpatului. Se menţionează că suma de 2 milioane lei a fost restituită, în mai multe tranşe, creditorului A.G.
Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. (constând în promisiunea făcută de inculpat părţii vătămate M.M., ca în schimbul intervenţiei sale pe lângă un judecător în vederea soluţionării urgente a unei acţiuni de evacuare formulată de aceasta, inculpatul să primească suma de 500.000 lei şi 100 de dolari SUA, sume înseriate de organele de urmărire penală, primite de inculpat şi găsite în geanta sa), instanţa a reţinut, de asemenea, că nu sunt probe suficiente în acuzarea inculpatului. Astfel, a considerat că declaraţiile părţilor vătămate, precum şi ale martorilor care nu cunosc nemijlocit situaţia, de fapt nu pot constitui probe privind vinovăţia inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 14/P din 23 ianuarie 2003, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a desfiinţat sentinţa menţionată şi, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul H.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare. Inculpatul a mai fost condamnat la 2 ani închisoare, în baza art. 257 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b), au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Conform art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se, conform art. 862 C. pen., termenul de încercare de 5 ani, pe durata căruia, conform art. 863 din acelaşi cod, s-au stabilit măsuri de supraveghere concrete şi obligatorii pentru inculpat.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei referitoare la acţiunea civilă.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţată de prima instanţă.
Recurentul a susţinut că deplasarea sa ar fi avut loc la data de 24 septembrie 1999, iar nu la data de 21 septembrie 1999, cum au susţinut partea vătămată A.G. şi martorii propuşi de acesta, situaţie care rezultă şi din soluţia de neurmărire penală pentru infracţiunea de fals, referitor la procesul verbal de executare din 24 septembrie 1999.
A mai susţinut că martorii audiaţi în apărare au fost sinceri, iar declaraţiile lor nu au fost avute în vedere de instanţa de apel.
Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, recurentul inculpat a susţinut că ar fi fost provocată de organele de poliţie care au înseriat bancnotele, puse de partea vătămată în geanta inculpatului, fără ştirea acestuia, acţiune supraveghiată îndeaproape de poliţie.
Recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele care urmează:
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
În speţă, însă, declaraţiile inculpatului privind nevinovăţia sa cu referire la ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată penală, nu se pot corobora cu alte fapte şi împrejurări, ce ar rezulta din alte probe.
Prin probele aduse în apărare, inculpatul a încercat să caracterizeze într-un mod defavorabil părţile vătămate, pentru ca instanţa să nu ia în considerare declaraţiile date de acestea. Dar, în afara declaraţiilor date de părţile vătămate, care, potrivit art. 75 C. proc. pen., pot constitui probe, în măsura în care sunt coroborate cu alte mijloace de probă, instanţa de apel a avut în vedere şi alte dovezi, declaraţii de martori care cunosc demersurile făcute de A.G. de a împrumuta 2 milioane pentru a-i da executorului judecătoresc venit în comuna lor, prezenţa inculpatului fiind confirmată şi de ofiţerul de poliţie T.V. prezent la faţa locului şi care l-a însoţit pe inculpat.
Referitor la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa de apel a reţinut corect săvârşirea de către inculpat şi a acestei infracţiuni, pe baza declaraţiei date de partea vătămată M.M., precum şi a declaraţiilor date de martorii T.M., M. şi M.M. care au asistat la discuţia dintre inculpat şi partea vătămată, ocazie cu care inculpatul i-a solicitat acesteia sumele de bani pentru a interveni pe lângă o judecătoare de la Judecătoria Constanţa pentru a-i da o soluţie favorabilă într-un dosar civil.
De asemenea, cu ocazia realizării flagrantului, s-au găsit asupra inculpatului, în servieta ce-i aparţinea, bancnotele pe care era scris mită, bancnote puse de partea vătămată la sugestia inculpatului. Este lipsit de relevanţă faptul că inculpatul nu a primit personal aceste bancnote, cât timp el le-a pretins şi acestea au fost găsite în servieta sa.
Cu privire la data deplasării inculpatului în comuna Peştera, este lipsit de relevanţă, sub aspectul datei la care s-a săvârşit infracţiunea, că procesul verbal a fost întocmit ulterior, cât timp atât partea vătămată, cât şi lucrătorul de poliţie T.V prezent la faţa locului, confirmă deplasarea inculpatului la data de 21 septembrie 1999 în comuna Peştera pentru punerea sechestrului asupra bunurilor debitorilor, la cererea creditorului A.G.
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.000.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.M., împotriva deciziei penale nr. 14/P din 23 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 32/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3267/2003. Penal. Art.20 rap.la art.211 c.pen.... → |
|---|
