CSJ. Decizia nr. 3287/2003. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs în anulare

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3287/2003

Dosar nr. 1976/2003

Şedinţa publică din 4 iulie 2003

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, prin rechizitoriul din 18 martie 2002, a trimis în judecată pe inculpatul I.S., pentru infracţiunile de înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii, prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3), art. 291 şi art. 292, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut că, în anul 2001, deşi a cunoscut că adeverinţa de proprietate nr. 116 din 17 august 1992 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Boldoşi a fost anulată de Comisia judeţeană Gorj prin hotărârea nr. 2745 din 28 ianuarie 2001, inculpatul a uzat de aceasta şi a vândut, la 18 aprilie 2001, terenul în suprafaţă de 6,8 ha cumpărătorului M.V. cu suma de 6.000.000 lei, declarând în faţa notarului că acest teren nu formează obiectul vreunui litigiu la instanţele judecătoreşti, deşi, în realitate, un astfel de proces era pe rolul Judecătoriei Motru.

Judecătoria Motru, prin sentinţa penală nr. 595 din 10 iulie 2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru toate infracţiunile deduse judecăţii.

De asemenea, a respins cererea părţii vătămate I.N. cu privire la acordarea despăgubirilor civile.

Tribunalul Gorj, prin Decizia penală nr. 946 din 9 octombrie 2002, a admis apelul procurorului şi, după casare, a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), faţă de care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., l-a achitat, iar conform art. 181 C. pen., i-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii de 1.000.000 lei.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 43 din 21 ianuarie 2003, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată, reţinând că aceasta nu a declarat apel în cauză.

Împotriva acestei ultime decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza a II-a C. proc. pen., a declarat recurs în anulare, susţinând că instanţa de recurs a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului.

Recursul în anulare este întemeiat.

Este adevărat că, potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute de art. 362 nu au folosit calea apelului.

Din motivele de recurs ale părţii vătămate pct. 5, rezultă însă că aceasta a declarat apel în cauză, care nu a fost însă judecat de Tribunalul Gorj. La cererea de recurs, partea vătămată a ataşat în copie cererea de apel înregistrată la Judecătoria Motru în 18 iulie 2002, înscris neluat în seamă de instanţa de control judiciar.

De asemenea, din adresa nr. 1556/III/2/2003 din 21 martie 2003 (anexată recursului în anulare) rezultă că într-adevăr, la 18 iulie 2002 la Judecătoria Motru a fost înregistrat apelul declarat de partea vătămată I.N. împotriva sentinţei penale nr. 595 din 10 iulie 2002, apel nejudecat.

Ca atare, respingând recursul părţii vătămate ca inadmisibil, cu motivarea că aceasta nu a declarat apel, instanţa de recurs a aplicat greşit legea şi a influenţat soluţia procesului.

Se impune deci casarea deciziei pronunţate în recurs, precum şi a celei pronunţate în apel şi trimiterea cauzei pentru judecarea apelurilor declarate de procuror şi partea vătămată, pentru a se asigura astfel respectarea principiului contradictorialităţii, soluţionarea ambelor apeluri impunându-se a se face printr-o singură hotărâre.

Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr. 43 din 21 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpatul I.S.

Casează deciziile nr. 43 din 21 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Craiova şi nr. 946 din 9 octombrie 2002 a Tribunalului Gorj şi trimite cauza la Tribunalul Gorj pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru şi de partea vătămată I.N.

Onorariul pentru apărarea din oficiu în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3287/2003. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs în anulare