CSJ. Decizia nr. 3349/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3349/2003
Dosar nr. 3032/2003
Şedinţa publică din 15 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 iulie 2003, pronunţată în dosarul nr. 1811/2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus arestarea inculpatului P.F. cu 15 zile, de la 4 iulie 2003, până la 18 iulie 2003, inclusiv.
S-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Bucureşti.
A fost trimisă cauza la Curtea Supremă de Justiţie pentru soluţionarea cererii de recuzare a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul din 31 martie 2003 al Parchetului Naţional Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constând în faptul că acesta a pretins 1 milion dolari S.U.A. şi a primit de la numitul P.I., prin intermediul numitei B.N.G. suma de 20.000 dolari S.U.A., dintr-o primă tranşă de 200.000 dolari S.U.A., afirmând că va interveni şi mitui magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru a pronunţa soluţii favorabile denunţătorului în dosarele având ca obiect falimentul lichidării Băncii I.R.
Pentru a hotărî prelungirea arestării preventive, instanţa de apel a motivat că se menţin temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul P.F. care a criticat hotărârea pentru următoarele motive:
1) încheierea din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive cu 15 zile a inculpatului este nulă, fiind dată de o instanţă nelegal investită, întrucât încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 2 iulie 2003 prin care s-a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti nu era definitivă la acea dată, putând fi atacată cu recurs în 48 de ore de la pronunţare, respectiv la 4 iulie 2003.
2) şedinţa din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti a fost declarată şedinţă secretă, în frauda legii, care dispune că arestul preventiv se pune în discuţie în şedinţă publică, astfel încât şi din acest punct de vedere încheierea atacată este nulă.
3) deşi a recuzat judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, judecătorii, după ce şedinţa a fost suspendată pentru soluţionarea cererii de recuzare, fără să ia concluziile apărătorului şi nici ultimul cuvânt al inculpatului, a dispus prelungirea arestării preventive.
4) în mod nelegal Curtea Constituţională a sesizat Tribunalul Bucureşti cu privire la arestul preventiv deşi dosarul era suspendat în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
5) la termenul din 22 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului în complet de un singur judecător cu înfrângerea Legii nr. 161/2003 care prevede că în cauzele privind faptele de corupţie, prima instanţă judecă în complete specializate formate din 2 judecători, împrejurare în care încheierea respectivă este lovită de nulitate absolută.
6) în şedinţele din 22 aprilie şi, respectiv, 20 mai 2003, când s-a prelungit durata arestării preventive, nu a intrat un procuror din cadrul P.N.A., potrivit art. 5 lit. c) din Legea nr. 161/2003.
7) în subsidiar s-a arătat că, oricum, se impune punerea în libertate a inculpatului, întrucât, de la arestarea acestuia la 19 octombrie 2002, nu a apărut nici un element nou şi nu există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Recursul declarat nu este fondat pentru următoarele expuse în ordinea în care au fost invocate.
1. Curtea de Apel Bucureşti a fost legal investită pentru soluţionarea cererii de recuzare a judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti şi de prelungire a arestării preventive, întrucât încheierea nr. 71 din 2 iulie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie prin care s-a respins cererea de recuzare a Curţii de Apel Bucureşti era definitivă.
Aceasta, întrucât, termenul de 48 ore de recurs este introdus prin Legea nr. 281/2003 şi aceste dispoziţii intră în vigoare, conform art. XI pct. 2 din această lege, începând cu data de 1 ianuarie 2003. În consecinţă în prezent sunt aplicabile dispoziţiile procedurale nemodificate, respectiv încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată odată cu fondul, menţiune care, de altfel, este precizată în încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 2 iulie 2003.
2. În materia recuzării, Curtea constată că prin Legea nr. 28/2003 au adus mai multe modificări acestei instituţii, din care una singură vizează arestarea preventivă, respectiv art. 52 alin. (51) C. proc. pen. şi aceasta se aplică de la intrarea în vigoare a legii (1 iulie 2003).
Celelalte modificări vor fi aplicate începând cu ianuarie 2004, astfel că ne aflăm sub incidenţa dispoziţiilor art. 52 alin. (1) C. proc. pen., din vechea reglementare, potrivit cărora abţinerea sau recuzarea se soluţionează în şedinţă secretă.
În acest sens se apreciază că şi aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. (51) din Legea nr. 281/2003, care se referă la arestarea preventivă, şi care sunt în vigoare de la 1 iulie 2003, are loc tot în şedinţă secretă, fiind vorba de o situaţie specială când instanţa ierarhic superioară, competentă a soluţiona cererea de recuzare ce priveşte întreaga instanţă, este ţinută a se pronunţa şi cu privire la arestarea preventivă.
Astfel, cum în mod corect a motivat instanţa de apel, şedinţa de judecată nu se poate scinda, iar accesoriul urmează principalul, după cum dispoziţiile speciale se aplică înaintea celor generale.
3. Verificând încheierea atacată, se constată că atât apărătorii aleşi, cât şi inculpatul au avut cuvântul, punând concluzii cu privire la arestul preventiv, înscris care face veridicitatea celor consemnate până la înscrierea în fals.
4. Nu Curtea Constituţională a sesizat Tribunalul Bucureşti cu privire la arestarea preventivă a inculpatului ci doar a trimis dosarul la cererea acestei din urmă instanţe care era obligată să se pronunţe cu privire la acest aspect. În acest sens art. 23 din Legea nr. 47/1992 se referă strict la suspendarea fondului cauzei şi vizează desfăşurarea cercetării judecătoreşti neavând incidenţă asupra măsurii arestării preventive.
5; 6. Criticile aduse încheierilor din 21 aprilie 2003 şi 20 mai 2003 nu pot fi luate în discuţie având în vedere că au fost soluţionate definitiv.
7. Faţă de modul de concepere al actului infracţional cât şi al sumei pretinse, de amploarea deosebită a activităţii desfăşurate de inculpat, de afirmaţiile pe care le-a făcut în legătură cu mituirea unor magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, intens mediate de presă, Curtea constată că toate acestea constituie elemente certe care îndreptăţesc concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.
Având în vedere cererea de recuzare a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti urmează a se constata că a rămas fără obiect, având în vedere că instanţa a soluţionat cauza.
Astfel fiind, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva încheierii pronunţată la data de 3 iulie 2003 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1811/2003 al acelei instanţe, ca nefondat.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3348/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 335/2003. Penal. Stramutare. Strămutare → |
|---|
