CSJ. Decizia nr. 4063/2003. Penal. Art.184 alin.2,4 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4063/2003
Dosar nr. 278/2003
Şedinţa publică din 26 septembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 6686/ P din 2 noiembrie 2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost trimis în judecată inculpatul R.C. pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
S-a reţinut că, în ziua de 19 august 1999, inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism cu defecţiuni la sistemul de frânare şi a accidentat pe partea vătămată T.D., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale şi i-a pus viaţa în primejdie.
Judecătoria Craiova, prin sentinţa penală nr. 2773 din 26 iunie 2001, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că accidentul de circulaţie s-a produs ca urmare a ruperii furtunului de presiune de pe puntea din faţă, partea stângă, care asigura legătura între circuitul pompei centrale de frânare cu etrierul din stânga, datorită folosinţei îndelungate, împrejurare care nu putea fi prevăzută de inculpat.
Tribunalul Dolj prin Decizia penală nr. 585 din 25 octombrie 2001 a respins apelul declarat de procuror.
Instanţa de apel a apreciat că inculpatul nu are culpă în producerea accidentului de circulaţie cu urmările descrise, cauza acestuia regăsindu-se în starea tehnică defectuoasă a sistemului de frânare, care a acţionat independent de voinţa acestuia.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 282 din 11 martie 2002 a respins recursul procurorului.
Şi instanţa de recurs a reţinut că defecţiunile care au generat producerea accidentului nu au fost remediate anterior de inculpat şi nu puteau fi depistate decât prin acţionarea pedalei de frânare cu punerea în mişcare a autovehicului, iar din interpretarea probelor administrate rezultă fără echivoc lipsa culpei acestuia.
Împotriva acestor hotărâri, în baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, susţinând că în cauză achitarea inculpatului este consecinţa unei erori grave de fapt.
Se cere, casarea hotărârilor şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
Recursul în anulare declarat în cauză este întemeiat.
Potrivit art. 44 alin. (1) pct. 1 lit. a) din regulamentul de circulaţie, conducătorii de autovehicule sunt obligaţi, înainte de plecare în cursă, să verifice, printre altele, starea tehnică a autovehicului, în special a sistemului de frânare, iar în situaţia în care autovehiculul nu îndeplineşte condiţiile tehnice, nu va pleca în cursă.
De asemenea, este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculului dacă echipamentul de frânare este defect, aşa cum rezultă din prevederile art. 79 alin. (1) lit. e) din acelaşi regulament.
Aşadar, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să verifice starea tehnică a autovehiculelor şi mai ales a sistemului de frânare mai înainte de a-l pune în mişcare pe drumul public, iar atunci când acest sistem nu este corespunzător sau defect, le este interzis să circule cu autovehiculul pe drumurile publice.
Examinând hotărârile în raport cu lucrările dosarului şi critica formulată, se constată că, în ziua de 19 august 1999, martorul M.C., proprietarul autoturismului Dacia, a constatat că are defecţiuni la sistemul de frânare şi, ştiind faptul că inculpatul este de profesie mecanic auto, s-a adresat acestuia pentru a-i remedia defecţiunile, lucru acceptat de către cel din urmă.
Repararea sistemului de frânare a fost efectuată de către inculpat pe drumul public şi a constat, conform susţinerii sale, în înlocuirea a doi cilindri de frânare la roţile din spate şi reglarea frânei de mână. În timp ce inculpatul efectua aceste remedieri, în imediata sa apropiere, partea vătămată T.D. efectua o operaţiune de vopsitorie la un alt autoturism.
Când inculpatul a apreciat că a reparat sistemul de frânare, a probat funcţionarea acestuia, sens în care a pornit motorul şi a efectuat o manevră de mers înapoi circa 40 m pe acelaşi drum public şi apoi înainte (în prima treaptă de viteză), timp în care a acţionat repetat frâna de serviciu. Deoarece acesta nu a fost eficace, inculpatul a lovit cu autoturismul atât partea vătămată, cât şi autoturismul la care acesta lucra, deplasându-l pe o distanţă de 3-4 m.
Din certificatul medico-legal nr. 2471/ A. 2 din 7 septembrie 1999 al Institutului Medico-Legal Dolj rezultă că partea vătămată T.D. a fost internată în spital în perioada 19 august – 3 septembrie 1999 cu diagnosticul „traumatism abdominal acut închis, rupturi multiple de mezenter, şoc hemoragic”, leziuni care au impus o intervenţie chirurgicală de urgenţă şi au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie.
Este exact că atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei inculpatul s-a apărat arătând că în timpul manevrelor de verificare dinamică a sistemului de frânare a autovehicului, pe drumul public, s-ar fi spart un furtun de presiune de pe puntea faţă, partea stângă, care face legătura între pompa centrală de frânare şi etrierul stânga (placheţi roată stânga faţă), defecţiune care a atras şi ineficienţa totală şi instantanee a sistemului de frânare, cauză care a făcut imposibilă evitarea accidentării părţii vătămate.
Însă, pe de o parte, această apărare a inculpatului nu este confirmată de nici o altă probă administrată în cauză, iar pe de altă parte, din expertiza tehnică auto reiese că autoturismul implicat în accident are un sistem de frânare cu circuit simplu, astfel că orice defecţiune apărută în circuitul de frânare, atât de la puntea din faţă, cât şi la cea din spate, conduce la ineficienţa totală şi instantanee a circuitului de frânare.
La cele de mai sus trebuie adăugat şi faptul că expertiza tehnică, efectuată după un an de la producerea accidentului, nu a constatat, în mod direct, spargerea furtunului de presiune invocată de inculpat. În schimb, expertul a apreciat că la remedierea unei defecţiuni la sistemul de frânare inculpatul, mecanic auto specialist, avea obligaţia, ca pe lângă verificarea pompei centrale de frânare, a stării placheţilor şi saboţilor, a cilindrilor receptori de la roţi şi a etrierilor, să constate şi starea conductelor şi furtunurilor de presiune care conduc agentul de frânare în instalaţie, operaţie pe care acesta nu a efectuat-o sau a făcut-o superficial, iar la efectuarea probei asupra sistemului de frânare, atunci când a constatat că prima pedală nu are eficienţă, era obligat să renunţe la probe şi nu să efectueze trei apăsări pe pedala de frână, cum declară, mai ales că se afla pe drumul public, în faţa unui alt autovehicul staţionat şi a unei persoane, care sigur reprezenta o „virtuală victimă”.
De altfel, spargerea furtunului de presiune de pe puntea faţă, partea stângă ar fi condus automat şi la scurgerea lichidului de frână pe roata stângă faţă şi pe sol, în locul frânării, ori din cercetarea locului faptei şi examinarea autoturismului, efectuată în ziua de 20 august 1999, nu rezultă prezenţa lichidului de frână în aceste locuri şi nici urme de frânare.
În fine, argumentarea instanţelor că accidentul de circulaţie suferit de partea vătămată T.D., cu consecinţele arătate mai sus, s-ar datora unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută de către inculpat este rezultatul unei grave erori în interpretarea probelor, dat fiind că din coroborarea lor rezultă că inculpatul a condus pe drumul public un autovehicul cu defecţiuni la sistemul de frânare, lucru nepermis de regulile de circulaţie.
În condiţiile în care normele care reglementează circulaţia pe drumurile publice stabilesc obligativitatea pentru participanţii la trafic rutier de a verifica, mai înainte de plecare în cursă, starea tehnică a sistemului de frânare şi, dacă aceasta nu este corespunzătoare se interzice circulaţia pe astfel de drumuri, nu se poate aprecia că inculpatul, care cunoştea că autoturismul are defecţiuni la sistemul de frânare, dar l-a pus totuşi în circulaţie pe drumul public, s-a aflat într-o împrejurare care nu putea fi prevăzută.
În realitate, inculpatul, care a efectuat probe pe drumul public cu un autoturism căruia trebuia să-i remedieze tocmai defecţiunile la sistemul de frânare, a acceptat cu uşurinţă că le-a remediat, deşi putea şi trebuia să prevadă persistenţa acestora şi pericolul la care expune participanţii în trafic, are culpă în producerea accidentului descris mai sus, în sensul art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen.
Aşadar, instanţele trebuiau să constate vinovăţia inculpatului cu privire la fapta dedusă judecăţii şi ca urmare să pronunţe condamnarea sa în temeiul art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
Faţă de cele arătate, se constată că instanţele cu motivarea greşită că este incidentă în cauză situaţia prevăzută de art. 47 C. pen. privind cazul fortuit, deoarece accidentarea victimei s-a datorat exclusiv stării tehnice defectuoase a sistemului de frânare, au pronunţat achitarea inculpatului pentru această faptă, soluţia fiind consecinţa unei erori.
În consecinţă, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate, iar în fond, a se pronunţa condamnarea inculpatului în baza art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., la 6 lui închisoare.
Sancţiunea menţionată se apreciază a fi corespunzătoare gradului real de pericol social al faptei şi făptuitorului, avându-se în vedere că inculpatul nu are antecedente penale şi a manifestat sinceritate şi regret pentru fapta comisă.
În cauză urmează a se face aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 543/2002 pentru graţierea unor pedepse, fiind îndeplinite condiţiile pentru aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 2773 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Craiova, deciziei penale nr. 585 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului Dolj şi deciziei penale nr. 282 din 11 martie 2003 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpatul R.C.
Casează hotărârile atacate.
În baza art. 184 alin. (2) şi 4 C. pen., condamnă pe inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 6 luni închisoare.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Ia act că T.D. nu s-a constituit parte civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4062/2003. Penal. Art.182 alin.1 c.pen. Recurs... | CSJ. Decizia nr. 4067/2003. Penal. Contopire pedeapsa. Recurs → |
|---|
