CSJ. Decizia nr. 4062/2003. Penal. Art.182 alin.1 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4062/2003
Dosar nr.1129/2003
Şedinţa publică din 26 septembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Moineşti, prin sentinţa penală nr. 1360 din 27 noiembrie 2001, a condamnat pe inculpatul M.I., la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 C. proc. pen., din art. 181 C. pen. şi la 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile 4.000.000 lei despăgubiri şi 10.000.000 lei daune morale.
S-a reţinut că, la 22 decembrie 2000, inculpatul a aplicat lui C.I.C. două lovituri cu o secure în zona capului, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie şi i-au produs o infirmitate fizică permanentă, fiind necesare pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, inculpatul a spart parbrizul autoturismului părţii vătămate T.D.
Tribunalul Bacău a admis apelurile declarate de partea civilă şi inculpat, a dispus aplicarea prevederilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), raportat la art. 182 alin. (1) din acelaşi cod şi a majorat cuantumul daunelor morale la 20.000.000 lei.
Curtea de Apel Bacău a respins recursurile declarate de partea civilă şi inculpat, prin Decizia penală nr. 607 din 24 septembrie 2002.
În baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri, susţinând că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică în infracţiunea de vătămare corporală gravă în loc de tentativă la infracţiunea de omor calificat.
Autorul recursului în anulare consideră că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea legii.
În dezvoltarea recursului în anulare, se arată că potrivit art. 174 C. pen., constituie infracţiunea de omor uciderea unei persoane şi se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, iar tentativa se pedepseşte.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din acelaşi cod, tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
De asemenea, în art. 175 lit. i) din acelaşi act normativ, se arată că este calificat omorul săvârşit în public.
Conform art. 152 lit. a) C. pen., fapta se consideră săvârşită în public atunci când, printre altele, a fost comisă într-un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.
Din probele administrate în cauză, spune recursul în anulare, rezultă că inculpatul a lovit victima cu o secure în zona capului, cauzându-i, aşa, cum arată certificatul medico-legal nr. 19 din 10 ianuarie 2001, o fractură cu înfundare a regiunii fronto-parietale.
Pe de altă parte, raportul de expertiză medico-legală traumatologică nr. 5159 din 1 noiembrie 2001 atestă că leziunile produse, constând în lipsă de substanţă osoasă, care va necesita cranioplastie, au pus în primejdie viaţa victimei.
Lovirea victimei cu o secure, într-o regiune corporală vitală şi cu o asemenea forţă încât a produs fractura fronto-parietală cu înfundare şi lipsă de substanţă osoasă, leziune de natură să pună în primejdie viaţa, constituie o acţiune care ar fi fost susceptibilă, prin ea însăşi, în absenţa unei intervenţii chirurgicale, să producă moartea victimei.
Aşadar, din moment ce lovitura a fost aplicată cu un obiect apt să producă leziuni mortale, asupra capului părţii vătămate, cu asemenea intensitate, încât a fracturat regiunea frontală, se impunea concluzia că agresorul a intenţionat să ucidă victima şi nu să-i producă doar vătămări corporale sau, cel puţin, dacă nu a urmărit rezultatul letal, l-a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Împrejurarea că decesul părţii vătămate nu s-a produs datorită unei cauze independente de voinţa sa, intervenţia medicilor care prin activitatea lor, au salvat viaţa acesteia, nu înlătură calificarea faptei ca infracţiune de omor, ci doar o circumscrie formei de tentativă a acesteia.
Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor T.D., F.N.S., C.G. şi T.C., coroborate cu susţinerile părţii vătămate, rezultă că victima a fost lovită de inculpat în faţa porţii casei în care inculpatul locuieşte, deci într-un loc considerat public, în accepţiunea art. 152 lit. a) C. pen.
În concluzie, instanţa de fond avea suficiente temeiuri să constate că, în realitate, fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat şi, pe cale de consecinţă, trebuia să dispună, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din art. 182 în art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău pentru efectuarea urmăririi penale.
Pentru aceste motive, s-a cerut admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor şi rejudecarea cauzei, în limitele arătate.
Recursul în anulare este întemeiat.
Într-adevăr, în dosar, sunt elemente de natură să poată da faptei inculpatului, încadrarea juridică de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. Acestea, însă, trebuie verificate şi dovedite, de organul de urmărire penală competent, în condiţiile acordării inculpatului, a dreptului de a se apăra, împotriva acestei învinuiri, mult mai gravă decât cea pentru care a fost condamnat, drept constituţional, motiv pentru care Curtea va privi recursul în anulare, de faţă, ca fiind întemeiat şi-l va admite, ca atare, împotriva celor trei hotărâri, privindu-l pe inculpat, casând hotărârile respective, numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor, trimiţând cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru efectuarea urmăririi penale, pentru tentativă la omor calificat, infracţiune prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Inculpatul, aflându-se, în stare de arestare, şi, neschimbându-se, cu nimic, condiţiile ce au fost avute în vedere, la luarea măsurii, Curtea va trebui să menţină starea de arest şi s-o prelungească arestarea pe timp de 30 de zile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 1360 din 27 noiembrie 2001 a Judecătoriei Moineşti, deciziei penale nr. 599/ A din 9 mai 2002 a Tribunalului Bacău şi deciziei penale nr. 607 din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, privind pe inculpatul M.I.
Casează hotărârea atacată numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău pentru efectuarea urmăririi penale pentru tentativă la omor calificat, infracţiune prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Menţine starea de arest şi prelungeşte arestarea pe timp de 30 zile.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4061/2003. Penal. Art.329 alin.2 c.pen. Recurs... | CSJ. Decizia nr. 4063/2003. Penal. Art.184 alin.2,4 c.pen.... → |
|---|
