CSJ. Decizia nr. 41/2003. Penal. Plângere. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 41/2003
Dosar nr. 600/2003
Şedinţa publică din 14 mai 2003
Asupra plângerii de faţă;
Din actele dosarului, constată următoarele:
La data de 17 aprilie 2002, petiţionarul G.F. a formulat plângere penală împotriva judecătorului E.P., solicitând cercetarea acesteia, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Petiţionarul a susţinut că E.P., preşedintele completului de judecată din ziua de 13 iunie 2001, şi-a exercitat defectuos atribuţiile de serviciu şi prin aceasta, a vătămat grav interesele sale legale prin modul în care a soluţionat dosarul nr. 4505/2000, al Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, Decizia nr. 2990 din 13 iunie 2001, a acestei instanţe, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor procedurale.
Prin rezoluţia nr. 504/P/2002 din 16 octombrie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul E.P., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În motivarea soluţiei de urmărire penală se arată că prin Decizia civilă nr. 2990 din 13 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de pârâţii P.S. şi P.I., împotriva deciziei nr. 70 din 13 iulie 2000, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, decizie care a casat-o, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecarea apelului, având ca obiect acţiunea în constatarea nulităţii actului de adopţie nr. 1 din 21 februarie 1958, privind pe M.V., emis de Sfatul popular al comunei Râul Alb, raionul Pucioasa, precum şi a actelor de stare civilă ale acesteia.
În acest fel, reclamantul G.F., căruia i se admisese apelul, şi-a văzut prejudiciate interesele personale în rezolvarea acestui litigiu şi a acuzat-o pe preşedinta completului de judecată, E.P., de interes în cauză.
Cum, însă, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti nefavorabile uneia din părţile aflate în litigiu nu constituie faptă prevăzută de legea penală, acţiunea penală nu a putut fi pusă în mişcare împotriva judecătorului E.P.
Nemulţumit de modul de soluţionare a plângerii sale penale, petiţionarul a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 504 din 16 octombrie 2002, a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Prin rezoluţia din 29 ianuarie 2003, procurorul-şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a respins ca neîntemeiată, plângerea petiţionarului G.F., în temeiul dispoziţiilor art. 275 – 278 C. proc. pen.
S-a apreciat că soluţia de neurmărire penală este legală şi temeinică, fapta comisă de judecătorul E.P. nefiind prevăzută de legea penală, iar petiţionarul putând uza de căile legale de atac pentru reformarea hotărârii judecătoreşti care nu îi dă satisfacţie.
La data de 10 februarie 2003, petiţionarul s-a adresat Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, formulând plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva acestei rezoluţii.
Examinând plângerea formulată, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată.
Soluţia de neurmărire penală pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în dosarul nr. 504/P/2002, faţă de judecătorul E.P., este legală şi temeinică.
Din analiza actelor şi lucrărilor administrate în cauză, Curtea constată că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât modul de soluţionare a pricinii civile care face obiectul sesizării de către judecător, nu constituie, în sine, faptă penală.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că respingerea plângerii formulate de petiţionar împotriva soluţiei de neurmărire penală, prin rezoluţia procurorului-şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, din data de 29 ianuarie 2003, este temeinică şi legală.
Întrucât plângerea prin care petiţionarul G.F. s-a adresat justiţiei în temeiul art. 21 din Constituţie, nu este fondată, ea urmează a fi respinsă ca atare.
Petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
Văzând dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., art. 189 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de G.F., împotriva rezoluţiei din 29 ianuarie 2003, a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, pronunţată în dosarul nr. 504/P/2002.
Obligă petentul să plătească statului 400.000 lei, cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 407/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 41/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
