ICCJ. Decizia nr. 414/2003. Penal. Contestaţie executare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 414
Dosar nr.3447/2003
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 31 din 25 februarie 2003, Tribunalul Teleorman a admis contestaţia la executare formulată de petenta S.C. "C.C." S.R.L. şi a modificat dispozitivul sentinţei nr. 153 din 24 septembrie 2002 al Tribunalului Teleorman referitor la dispoziţia privind scoaterea de sub sechestru instituit pe o anumită cantitate de soia depozitată la o societate comercială din Brăila şi s-a dispus restituirea acelei cantităţi către o altă firmă.
Totodată s-a adăugat menţiunea „sau contravaloarea acestei cantităţi de produse în sumă de o anumită valoare ce a fost virată în contul C.E.C., sucursala Brăila care a fost obligată să restituie S.C. "C.C." S.R.L. o anumită sumă de bani ce a fost consemnată pe numele recurentei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut căS.C. "C.C." S.R.L. a formulatcontestaţie la executare împotriva sentinţei nr.153 din 24 septembrie 2002 prin care a solicitat să se dispună restituirea contravalorii unei cantităţi de soia, sumă ce a fost consemnată la C.E.C., sucursala Brăila.
Prin Decizia nr. 1205 din 25 iunie 2003, recursul declarat de S.C. "I.M.B." S.A. a fost respins.
Împotriva soluţiilor S.C. "I.M.B." a declarat recurs susţinând că hotărârile pronunţate nu sunt legale şi temeinice deoarece în mod greşit calea de atac exercitată de această societate comercială a fost calificată şi soluţionată ca recurs, când în realitate era apel.
Calificând greşit această cale de atac, instanţa care a pronunţat acea hotărâre nu a fost legal constituită astfel încât actul respectiv - Decizia curţii de apel -este lovit de nulitate absolută.
Pentru motivul invocat, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecarea apelului.
Recursul este fondat.
Analizând hotărârile pronunţate se constată următoarele:
Tribunalul Teleorman, prin sentinţa nr. 31 din 25 februarie 2003 a soluţionat o contestaţie la executare formulată de petenta S.C. "C.C." S.R.L., soluţia respectivă fiind pronunţată cu recurs.
Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti considerând în mod greşit că partea civilă S.C. "I.M.B." S.A. a atacat sentinţa respectivă cu recurs a soluţionat cauza prin Decizia nr. 1205 din 25 iunie 2003, considerând-o definitivă aşa cum rezultă din dispozitivul hotărârii.
Ca atare, cererea prin care recurenta parte civilă a criticat hotărârea primei instanţe a fost considerată greşit recurs în raport de dispoziţiile art. 361 C. proc. pen. care menţionează că împotriva unei asemenea hotărâri (sentinţă) calea de atac este apelul şi nu este exceptată de la folosirea acestei căi ordinare de atac.
Acest aspect, şi anume aprecierea greşită a căii de atac, a avut consecinţă nelegalitatea constituirii instanţei, cauza fiind judecată în complet de trei judecători, în loc de doi, aşa cum prevede legea.
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. dispoziţiile referitoare la compunerea instanţei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, care nu poate fi înlăturată în nici un mod, decât numai prin anularea actului respectiv.
În consecinţă recursul urmează să fie admis, casată Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi cauza trimisă acelei instanţe pentru judecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea S.C."I.M.B." împotriva deciziei nr. 1205 din 25 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 41/2003. Penal. Revizuire. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4141/2003. Penal → |
---|