CSJ. Decizia nr. 4145/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4145/2003
Dosar nr. 614/2003
Şedinţa publică din 1 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 70 din 13 mai 2002 Tribunalul Militar Teritorial i-a condamnat pe inculpaţii:
- plt. maj. (r.) T.S.;
- C.T.V.;
- în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. a) C. pen., la câte 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.T.V. a autoturismului Dacia şi de la ambii inculpaţi a 3 bidoane plastic şi a unei canistre metalice.
Inculpaţii au fost obligaţi, fiecare, la cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara de 30 august 2001, orele 21,30, inculpaţii plt. maj. T.S., agent de ordine în cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu şi C.T.V., civil, au fost surprinşi în flagrant în timp ce încercau să sustragă gazolină din conducta de pe raza comunei Dăneşti, pct. Răchita, de agenţii de pază ai firmei G.I. S.R.L. Târgu Jiu.
Din mijloacele de probă administrate a rezultat că cei doi inculpaţi s-au înţeles în prealabil pentru a comite fapta, în care scop s-au deplasat cu autoturismul inculpatului C.T.V. în care aveau două bidoane din plastic de câte 60 l fiecare, un bidon din plastic de 20 l şi o canistră metalică de 20 litri.
În punctul Răchita, unde inculpatul C.T.V. cunoştea că există pe conductă practicată o gaură astupată cu un cep din lemn, acest inculpat a scos dopul pentru a umple recipienţii, moment în care, datorită gazelor emanate, i-a venit rău şi a leşinat.
Imediat au apărut agenţii de pază T.P. şi P.E., care au ajutat la scoaterea inculpatului din zona conductei, acesta revenindu-şi la scurt timp.
La faţa locului au sosit şi doi lucrători de poliţie, care au luat primele măsuri pentru cercetare.
Împotriva acestei hotărâri inculpaţii au declarat apel, criticând-o sub aspectul modalităţii de executare, susţinând că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 867 C. pen., referitoare la executarea pedepselor la locul de muncă şi, distinct, inculpatul C.T.V. invocând greşita confiscare a autoturismului, întrucât acesta nu a servit la comiterea infracţiunii.
Prin Decizia nr. 102 din 19 noiembrie 2002, Curtea Militară de Apel a admis apelul declarat de inculpatul C.T.V. şi a desfiinţat hotărârea atacată numai cu privire la dispoziţia de confiscare a autoturismului, măsură de siguranţă pe care a înlăturat-o.
A fost respins apelul inculpatului T.S., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de control judiciar a constatat că în cauză, în raport de pericolul social ridicat al infracţiunii, este corectă aprecierea făcută la fond cu privire la modalitatea de executare a pedepselor prin privare de libertate.
În ce priveşte critica dispoziţiei de confiscare a autoturismului, s-a constatat că aceasta este întemeiată, cu motivarea că autovehicului nu a fost folosit la săvârşirea infracţiunii de furt care a rămas în faza tentativei.
Decizia sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpaţi, ambii solicitând casarea hotărârilor pentru netemeinicia acestora în dispoziţia referitoare la modalitatea de executare a pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor art. 867 C. pen., privind executarea acestora la locul de muncă.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că motivul de recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat.
Din mijloacele de probă administrate rezultă fără echivoc existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpaţilor.
De altfel, inculpaţii au fost surprinşi în flagrant, iar recunoaşterea faptei de către aceştia trebuie privită şi prin această realitate.
Analizând împrejurările săvârşirii infracţiunii, respectiv deplasarea inculpaţilor din municipiul Târgu Jiu pe raza comunei Logreşti, pe timp de noapte, ajungând cu precizie în punctul Răchita, unde exista practicată în conducta de transport a gazolinei, o gaură astupată cu un cep din lemn, se impune fără rezerve concluzia că făptuitorii cunoşteau din precedent, fie printr-o cercetare prealabilă, fie printr-o anterioară comitere a unei sustrageri, locul şi facilităţile de realizare a furtului.
Prin aceste împrejurări se relevă gradul ridicat de pericol social concret al infracţiunii, care se alătură celui generic, determinat de obiectul material vizat şi exprimat în evaluarea legală agravată.
Faţă de cele ce preced, se constată că în cauză s-a ţinut seama, la individualizarea pedepselor, atât în ce priveşte durata, cât şi modalitatea de executare, de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi este justificată aprecierea că scopul pedepsei, arătat de art. 52 C. pen. şi constând în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, nu poate fi realizat decât prin executarea acestora în regim privativ de libertate.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârilor, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., existenţa vreunui caz de casare a acestora, recursurile inculpaţilor urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.S. şi C.T.V. împotriva deciziei nr. 102 din 19 noiembrie 2002 a Curţii Militare de Apel.
Obligă pe inculpatul C.T.V. la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul T.S. la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4144/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4146/2003. Penal. Art.20 rap.la art.211 c.pen.... → |
---|