CSJ. Decizia nr. 4432/2003. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4432/2003
Dosar nr.2656/2003
Şedinţa publică din 10 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 650 din 5 noiembrie 2002, Judecătoria Fălticeni a condamnat pe inculpaţii:
- M.R. la 2.500.000 lei amendă, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.
Totodată, a obligat inculpata să plătească părţii civile M.P. 753.000 lei despăgubiri civile şi 2.000.000 lei daune morale, şi
- M.M. la 2.000.000 lei amendă, pentru două infracţiuni de loviri sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. c) din acelaşi cod, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2.000.000 lei.
Totodată, a obligat inculpatul să plătească părţii civile M.P. 400.000 lei despăgubiri civile şi 1.000.000 lei daune morale, iar părţii civile M.I.A. 1.000.000 lei daune morale.
De asemenea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat-o pe inculpata M.R. pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., proces penal pornit la plângerea prealabilă a reprezentantului legal al minorului parte vătămată M.I.A.
S-a reţinut că, în ziua de 14 iunie 2002, în cadrul unui conflict privind o suprafaţă de teren, inculpaţii au lovit părţile vătămate, lui M.P. cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare până la 9 zile îngrijiri medicale.
Totodată, instanţa a reţinut că plângerea prealabilă formulată în cauză de M.V., mama celor două părţi vătămate, îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi, implicit, pentru tragerea la răspundere penală a inculpaţilor, întrucât pentru minorul M.I.A. are calitatea de reprezentant legal, iar cealaltă parte vătămată şi-a însuşit, în mod legal, la 23 septembrie 2002, plângerea formulată la 11 iulie 2002.
Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare.
În baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 5 teza a II-a C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei penale amintite pentru că, instanţa i-a condamnat pe inculpaţi, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, deşi, în speţă, există o cauză de înlăturare a răspunderii penale.
În motivarea recursului în anulare se arată că potrivit reglementării art. 180 alin. (3) C. pen. (în vigoare la data comiterii faptei), pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, însă, conform art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare, nu mai poate fi exercitată când „lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale”.
De asemenea, în conformitate cu art. 279 alin. (1) C. proc. pen., titulara dreptului de a face plângerea prealabilă este persoana vătămată, acesta fiind un drept personal. Totuşi, dispoziţiile art. 223 alin. (3) din acelaşi cod, aplicabile prin analogie şi, plângeri prealabile, permit exercitarea acestui drept şi prin mandatar special.
Persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă, pot face plângere prealabilă personal, dar numai cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă, potrivit art. 222 alin. (6) C. proc. pen.
Din perspectiva acestor dispoziţii legale, plângerea prealabilă adresată instanţei de judecată la 11 iulie 2002 de M.V., în numele fiilor săi, părţile vătămate M.P. şi M.I.A., nu întruneşte elementele cerute de legiuitor, pentru a fi valabilă, cum, greşit, susţine instanţa, în considerentele sentinţei.
Plângerea prealabilă nu a fost făcută şi nici semnată de părţile vătămate, ci de mama lor, care nu a avut mandat special.
Este real că partea vătămată M.I.A. este minor în vârstă de 17 ani dar, având capacitate de exerciţiu restrânsă, conform prevederilor Decretului nr. 31/1954, plângerea prealabilă trebuia făcută personal, cu încuviinţarea reprezentantului legal, iar nu direct prin acesta, cum s-a procedat în cauză.
Pe de altă parte, ascultarea părţilor vătămate M.P. şi M.I.A. a avut loc la 23 septembrie şi, respectiv, la 29 octombrie 2002, după expirarea termenului prevăzut de art. 284 C. proc. pen., situaţie în care, chiar dacă respectivele declaraţii ar fi considerate, fiecare, ca o însuşire a plângerii iniţiale, aceste manifestări de voinţă au fost făcute tardiv, ceea ce face să nu fie considerate ca o nouă plângere.
În atare situaţie, instanţa trebuia să înceteze procesul penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pornit împotriva inculpaţilor pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (1) şi (2) C. pen., plângerea neîndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi, implicit, pentru tragerea la răspundere penală a inculpaţilor.
De asemenea, potrivit art. 346 alin. ultim C. proc. pen., acţiunea civilă trebuia lăsată nesoluţionată.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei.
Recursul în anulare este întemeiat.
Într-adevăr, tot ce se arată în motivarea căii de atac este real, corespunde actelor dosarului şi este de natură a duce la admiterea recursului în anulare, la casarea hotărârii şi, rejudecarea cauzei, în sensul cerut.
În speţă, plângerea prealabilă, formulată şi introdusă de mama părţilor vătămate, persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă, neînsuşită de aceştia, în termenul legal de introducere a plângerii prealabile, nu îndeplineşte condiţiile cerute, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel că, în cauză, inculpaţii au fost condamnaţi, deşi actul de sesizare, plângerea prealabilă, nu îndeplinea cerinţele prevăzute de lege.
În atare situaţie, recursul în anulare, dovedindu-se a fi întemeiat, Curtea va trebui să-l admită, ca atare, casându-se sentinţa atacată a Judecătoriei şi încetându-se procesul penal, pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Având în vedere conţinutul dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen., referitoare la rezolvarea acţiunii civile, sub aspectul laturii civile, se va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 650 din 5 noiembrie 2002 a Judecătoriei Fălticeni, privind pe inculpaţii M.R. şi M.M.
Casează sentinţa penală nr. 650 din 5 noiembrie 2002 a Judecătoriei Fălticeni şi în fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetează procesul penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Lasă nesoluţionată acţiunea civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4431/2003. Penal. Legea nr.56/1992. Recurs în... | CSJ. Decizia nr. 4436/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
