CSJ. Decizia nr. 4430/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4430/2003
Dosar nr.3372/2003
Şedinţa publică din 10 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1261 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpaţii:
- M.H. la 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, la 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi la 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 87/1994.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul M.H. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la data de 24 martie 2000 la zi şi conform art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 117 C. pen., a dispus expulzarea inculpatului M.H. după executarea pedepsei principale.
- S.A.Y. la pedeapsa închisorii de 8 ani şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului.
În baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului S.A.Y.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice cu privire la inculpaţii S.L., D.L.V., M.V.T., C.I., N.G., M.L.N. din art. 2481 C. pen., raportat la art. 248 C. pen., în art. 248 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică cu privire la inculpaţii C.B., P.C.A. din art. 249 alin. (2) C. pen., în art. 249 alin. (1) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică cu privire la inculpaţii P.M., N.M., T.A.C. din art. 2481, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii:
- S.L., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
- C.B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.;
- P.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.;
- P.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- N.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- T.A.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- D.L., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen.;
- M.V.T., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen.;
- C.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen.
- N.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen.
M.L.N., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul M.H. la plata sumei de 186.979.514 lei, la majorările de întârziere aferente de la data scadenţei până la data achitării integrale a debitului, la plata penalităţilor de întârziere aferente de la data intrării în vigoare a OG din 26 iulie 2001 şi până la data achitării integrale a debitului către Direcţia Generală a Vămilor prin Ministerul Finanţelor.
A obligat în solidar inculpaţii M.H. şi S.A.Y. la plata sumelor de 189.979.514 lei, 188.182.667 lei, 188.182.667 lei, 188.182.667 lei, 189.516.856 lei, 189.516.856 lei, 189.516.856 lei, 189.516.856 lei, 163.018.284 lei, 195.437.318 lei, 195.437.318 lei, 195.437.318 lei şi 2.577.124.110 lei, la plata majorărilor de întârziere aferente de la data scadenţei până la data achitării integrale a acestor debite şi la plata penalităţilor de întârziere aferente de la data intrării în vigoare a OG din 26 iulie 2001 până la achitarea integrală a debitelor către Direcţia Generală a Vămilor prin Ministerul Finanţelor.
Pentru a pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, la începutul anului 1999, SC A.H. SRL înfiinţată la data de 9 mai 1996 de cetăţenii irakieni A.A.J.A.H. şi S.A.A., a fost preluată în baza unei împuterniciri a celor doi, de către inculpatul M.H. care a iniţiat o serie de acţiuni în vederea unor importuri de cafea verde în regim de facilităţi vamale conform dispoziţiilor Legii nr. 57/1993, eludând însă dispoziţiile legii române, declarând necorespunzător existenţa sediului social al societăţii, punctului de lucru, importurilor de cafea verde în scopul prelucrării şi ulterior vinderii produsului pe piaţa românească ca şi dispoziţiile referitoare la regimul fiscal al operaţiunilor comerciale întreprinse, toate cu complicitatea inculpatului S.A.Y.
Materialul probator administrat în cauză a relevat vinovăţia celor doi inculpaţi, iar instanţa a dispus condamnarea lor la pedepse cu închisoarea orientate spre maxim cu executare în regim de detenţie pentru îndeplinirea scopului educativ-preventiv şi obligarea lor pe latură civilă la repararea prejudiciului astfel cum a fost solicitat, iar ca măsură de siguranţă, expulzarea lor din România după executarea pedepsei principale.
Din analiza aceluiaşi material administrat în cauză, instanţa de fond nu a putut reţine vinovăţia inculpaţilor S.L., P.C., C.B., P.M., N.M., T.A.C., D.L., M.V.T., C.I., N.G., M.L.N., dispunând achitarea lor ca urmare a lipsei unui element constitutiv al infracţiunii.
Pentru acurateţea juridică s-a dispus însă schimbarea încadrării dată faptelor prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor S.L., D.L., M.V.T., C.I., N.G. şi M.L.N. din infracţiunea prevăzută de art. 2481, raportat la art. 248 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., întrucât consecinţele deosebit de grave în sensul art. 146 C. pen., nu există.
Şi pentru inculpaţii C.I. şi P.C. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., în cea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., cu motivarea mai sus reţinută.
Astfel, rechizitoriul scoate în evidenţă activitatea infracţională a administratorului SC A.H., M.H. şi fraudarea fiscală a statului român, extinzând în mod nejustificat şi artificial activitatea infracţională şi asupra altor persoane, inclusiv asupra inculpatului S.L., care în calitate de şef birou supraveghere vamală nu avea competenţa de a acorda facilităţi vamale, ci numai de a aviza verificări care erau analizate la nivelul conducerii brigăzii, for ierarhic care era singurul care dispunea scutirea de vamă.
Descontopirea ulterioară de către organele de cercetare penală că o parte din acte sunt false, nu înseamnă o neglijenţă din partea inculpatului, nefiind vorba de nişte falsuri evidente, grosiere ce ar fi putut fi depistate de orice lucrător vamal. Mai mult chiar, în calitate de şef birou nu avea nici un motiv să pună la îndoială realitatea constatărilor celor doi lucrători vamali din subordine sau realitatea actelor ataşate notei de control.
Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu, fapta nu poate fi comisă decât cu intenţie. Or, din ansamblul probator al dosarului rezultă că repartizarea celor doi lucrători vamali, inculpaţii P.C. şi C.B. în vederea efectuării în teren a controlului şi apoi avizarea lucrării celor doi s-a făcut cu respectarea strictă a sarcinilor de serviciu şi în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 147/1997 care permitea efectuarea controlului înainte de a se realiza importul.
Mai mult chiar, din toate probele administrate la dosar nu rezultă că inculpatul ar fi dat vreun ordin ilegal, mai ales că cei doi inculpaţi P.C. şi C.B. au fost încadraţi la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, iar inculpatul S.L. a fost încadrat la infracţiunea de abuz în serviciu, fără a se arăta cu probe în ce constă abuzul.
Referitor la infracţiunea de fals reţinută în sarcina inculpatului, instanţa a constatat că nici o clipă cei doi lucrători vamali şi inculpatul S.L. nu au comis cu intenţie o împrejurare care să denatureze realitatea, nefăcând altceva deci ca în cuprinsul lucrării să ateste situaţii juridice cu acte originale, reprezentate de agentul economic. Dacă s-a constatat ulterior, cu metode ştiinţifice şi profesionale unele falsuri făcute de agentul economic în acte oficiale, nu se pot reţine aceste situaţii în sarcina inculpatului care nu avea cum să-şi dea seama de falsurile efectuate şi folosite de agentul economic, fiind chiar folosite ştampile originale.
Având în vedere imposibilitatea inculpatului de a constata falsurile din acte şi că nu intră în atribuţiunile sale avizul, ci numai controlul preliminar, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul S.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Referitor la inculpaţii P.C. şi C.B., din actele dosarului rezultă că inculpata P.C. era încadrată în funcţie de numai 8 zile, din 25 ianuarie 1999, iar inculpatul C.B. era angajat în funcţie de 25 zile, din 31 decembrie 1998.
Cei doi inculpaţi erau în perioada de probă, trebuind să efectueze un stagiu de un an de zile conform statutului personalului vamal, adoptat prin Ordonanţa nr. 6/1998 art. 42 „personalul vamal încadrat în funcţie de debut, efectuează un stagiu, în această funcţie pe termen de un an”.
Criteriile de evaluare a posturilor cuprind în primul rând pregătirea profesională a ocupantului postului şi experienţa necesară iniţierii executării operaţiunilor specifice postului. Această situaţie este prevăzută în anexa 1 la Metodologia pentru aplicarea Ordinului nr. 2517/1998, iar componenta esenţială analizată în evaluare este fişa postului.
Din actele depuse la dosar, cei doi inculpaţi, datorită situaţiei de „debutanţi” nici măcar nu semnaseră fişa postului, mai ales că din anexa nr. 4, expres la pct. 4 lit. c) se prevede „perioada de iniţiere în executarea lucrărilor impuse postului la pct. 3, este de maxim 3 luni”.
Mai mult chiar, Regulamentul de organizare şi funcţionare a direcţiei regionale vamale, în dispoziţiile art. 54 şi art. 57 prevede obligativitatea stabilirii sarcinilor personalului prin fişa postului, în raport cu care va opera şi răspunderea funcţionarului.
Mergând mai departe, instanţa constată că nici O.C. nr. 1/1999 nu a fost prelucrat inculpaţilor sus-amintiţi, angajaţi recent.
Din toate aceste aspecte relatate mai sus, coroborate cu Codul Vamal (Legea nr. 141/1997) şi cu statutul funcţionarului public (Legea nr. 188/1999), instanţa a constatat că asupra inculpaţilor P.C. şi C.B. nu poate opera răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), deoarece, în primul rând nu aveau calitatea de funcţionar vamal, nedepunând nici jurământ aşa cum prevăd art. 29 şi art. 55 din legile arătate mai sus, pentru că nu se împlinise termenul prevăzut. Mai mult chiar, în conformitate cu prevederile art. 19 C. pen., pentru existenţa culpei este necesar ca făptuitorul să trebuiască şi să poată prevedea rezultatul, or, cei doi inculpaţi erau în perioada de probă (debutanţi) nu cunoşteau obligaţiile ce le reveneau, lipsind un element constitutiv al infracţiunii sub aspect subiectiv.
Mai departe mergând pe firul derulării faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, instanţa a constatat că nu există nici măcar o legătură de cauzalitate între ceea ce au făcut cei doi inculpaţi şi producerea tulburării sau pretinsului prejudiciu ce li se reţine în sarcină, deoarece semnarea ori nesemnarea fişei anexei nr. 1 nu a avut nici o înrâurire pozitivă sau negativă în completarea de către inculpatul S.L. a respectivei adrese sau în Decizia desului B.S.C.V. Giurgiu asupra acordării de facilităţi.
Urmează ca în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., să fie achitaţi inculpaţii P.C. şi C.B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen.
Referitor la faptele săvârşite de inculpaţii P.M., N.M., T.A.C., D.L.V., M.V.T. şi M.L.N.
Orice faptă susceptibilă de a deveni infracţiune, în sensul legii penale, trebuie săvârşită cu voinţa şi conştiinţa, adică cu vinovăţie.
Vinovăţia implică deci un act de conştiinţă, o atitudine a conştiinţei în raport de urmărite faptei şi un act de voinţă sub impulsul căruia este realizată fapta.
Din materialul probator al dosarului, rezultă în mod indubitabil că în cadrul Biroului Vamal Zona Liberă Giurgiu, Ordonanţa nr. 1/1999 nu a fost prelucrată lucrătorilor vamali de către conducerea Biroului Vamal (a se vedea declaraţiile martorilor M.M. şi A.C.). Mai mult chiar, din probele administrate, rezultă că cei doi şefi (M.M. şi A.C.) în prezenţa aproape permanentă a reprezentantului organului ierarhic superior B.S.C.V. Giurgiu, martorul C.V., au format convingerea lucrătorilor vamali că importurile de cafea efectuate de SC A.H. nu se încadrează în regimul de facilităţi vamale prevăzute de art. 11, pct. 3 din O.C. nr. 1/1999, respectiv procedura aplicată importului repetat de materii prime, fără verificarea fiecărei operaţiuni (Anexa 1).
De fapt, informarea către Biroul de Supraveghere şi Control Vamal se făcea sau trebuie să se facă sub semnătură şi cu aplicarea ştampilei de către conducerea biroului vamal (şef M.M. şi adj. A.C. care s-a sinucis) şi nicidecum de către un singur lucrător vamal.
În nici unul din cazurile reţinute în sarcina inculpaţilor, liberul de vamă nu a fost acordat de inculpaţi, ci de către serviciul „Contabilitate” (Anexa 2).
În perioada 1 ianuarie 1999 – 30 iunie 1999 procedura uzuală impusă de conducerea biroului vamal (M.M., A.C.) sub autoritatea şi în prezenţa reprezentantului B.S.C.V. Giurgiu (C.V.) respectiv, metodologia de la art. 11 pct. 3 din O.C. 1/1999 „importuri repetate de materii prime” s-a aplicat în 389 de operaţiuni de import similare.
Abia la data de 19 iulie 1999 prin adresa 669/T a D.G.U. – B.S.C.V. Giurgiu s-a stabilit că începând cu data primirii prezentei adrese, pentru toate societăţile comerciale care au sediul sau punctul de lucru situat în raza de competenţă a D.R.V. Bucureşti şi care solicită facilităţi vamale în baza Legii nr. 35/1991 pentru importul de cafea verde, se vor aplica prevederile O.C. 1/1999 pct. 1, respectiv „pentru fiecare operaţiune se va informa în scris B.S.C.V. Giurgiu care va comunica Decizia luată” (Anexa 3).
Abia în acest moment, toţi lucrătorii vamali din cadrul D.G.V. Giurgiu au luat cunoştinţă despre metodologia ce urma a fi aplicată importurilor de cafea verde.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, Parchetul de pe lângă C.S.J. şi-a revizuit opinia într-o speţă identică şi a disjuns cauza privind pe lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Zona Giurgiu, între care şi inculpaţii P.M. şi N.M., dar după întocmirea acestui rechizitoriu (7 iunie 2000) şi prin rezoluţia din 5 iunie 2002 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (Anexa 4).
Instanţa a constatat din analiza întregului material probator al dosarului că inculpaţii sus-amintiţi şi-au exercitat cu bună credinţă atribuţiunile de serviciu, că nu se poate reţine în sarcina lor vreo intenţie delictuoasă.
Urmează ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpaţii să fie achitaţi.
Referitor la faptele săvârşite de inculpatul N.G.
Inculpatul N.G. alături de inculpaţii amintiţi mai sus, i se reţine că la data de 25 februarie 1999 fără nici un act justificativ în acest sens a acordat liber de vamă în regim de facilităţi vamale, importului de cafea efectuat de SC A.H. şi că deşi cunoştea dispoziţiile O.C. 1/1999 nu a informat în scris B.S.C.V. Giurgiu, despre acordarea facilităţilor vamale, în vedere efectuării controlului prevăzut de acest act normativ.
O.C. nr. 1/1999 a intrat în vigoare cu puţin timp înainte de prima operaţiune efectuată de agentul comercial A.H. şi nu a fost prelucrat lucrătorilor vamali, mai ales că din extrasul cu semnăturile lucrătorilor vamali, nu rezultă menţiunea materialului şi a datei prelucrării.
Mai mult chiar O.C. 1/1999 nu era prelucrat în februarie 1999 nici chiar la nivelul B.S.C.V. Bucureşti, organ de supraveghere şi control al Biroului Zona Liberă Giurgiu, aspect ce rezultă chiar din declaraţiile mai multor inspectori vamali printre care şi cea a inculpatului C.B.
Nici unui inculpat care a lucrat la vamă nu i s-au trasat sarcini specifice de aplicare a O.C. 1/1999 de către conducerea biroului vamal, fiecare a efectuat verificarea documentaţiei sau operaţiuni de verificare a mărfurilor, aşa cum de altfel a făcut şi inculpatul N.G., care a efectuat verificarea documentaţiei şi a mărfii pentru importul din 25 februarie 1999 aplicând ştampila în rubrica a) şi c), corespunzător acestor segmente, din declaraţia vamală.
Actele de verificare a documentaţiei sau a mărfurilor şi completarea declaraţiei vamale în mod corespunzător nu însemna acordarea liberului de vamă, deoarece:
- liberul de vamă se acordă în scris, dacă sunt îndeplinite condiţiile şi dacă sunt efectuate formalităţile de vămuire, numai după prezentarea documentelor legale care atestă efectuarea plăţii datoriei vamale (art. 73 C. vam.);
- datoria vamală se achită de liberul de vamă, în cazul regimurilor vamale definitive, precum şi în cazul când regimul vamal respectiv se încheie în termen (art. 159 C. vam.).
De menţionat este şi faptul că nici una din cele 12 declaraţii nu conţin menţiunea acordării liberului de vamă, mai mult chiar, datoria vamală a fost achitată pentru câteva importuri chiar ulterior eliberării vamale cu menţiunea din rubrica respectivă în sensul că datoria fusese achitată.
Din probele administrate, rezultă că liberul de vamă nu-l putea da, decât martora M.M. (a se vedea declaraţia martorului C.V. în faţa instanţei) şi că inculpatul N.G. şi-a îndeplinit în mod corect atribuţiile ce-i reveneau.
Urmează ca şi în cazul inculpatului N.G. instanţa să constate că nu sunt îndeplinite elementele constituitive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., să îl achite pe inculpat.
Referitor la faptele reţinute în sarcina inculpatului C.I.
Din ansamblul probator al dosarului, rezultă în mod clar că inculpatul C.I. şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în mod corect, el nu a acordat liber de vamă pentru mărfurile cuprinse în Declaraţia vamală de import nr. 524/1999, activitatea sa limitându-se la controlul documentar şi fizic.
Nici sub aspectul subiectiv, infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului nu poate subzista, deoarece nu rezultă din nici o probă că ar fi întreprins vreo acţiune sau prin omisiune ar fi determinat exonerarea agentului importator de plata taxelor vamale în mod ilegal.
Şi în cazul inculpatului C.I., instanţa a constatat că acesta nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, urmând a fi achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Aşa fiind, prejudiciul cauzat urmează a fi suportat numai de cei doi inculpaţi vinovaţi de comiterea infracţiunilor imputate, motiv pentru care în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., va fi admisă acţiunea civilă aferentă cauzei penale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul M.H. şi partea civilă Ministerul Finanţelor criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, motivele parchetului vizează nerezolvarea fondului cauzei de către prima instanţă care nu a dispus şi cu privire la infracţiunea de uz de fals reţinută în sarcina inculpatului M.H., asupra netemeiniciei achitării inculpaţilor S.L., P.C., C.B., P.M., N.M., T.A.C., D.L., M.V.T., C.I., N.G. şi M.L.N. ca şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor M.H. şi S.A.Y. solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Inculpatul M.H. s-a raliat acestor concluzii arătând că înţelege şi el să fie rejudecat în condiţiile în care nu i s-a asigurat un translator oficial deşi a declarat că înţelege limba română, dar nu a putut să ofere explicaţii clare cu privire la faptele imputate.
Partea civilă, Ministerul Finanţelor Publice nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a formulat în scris motivele de apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 329/ A din 5 iunie 2003, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice şi desfiinţează sentinţa atacată, în parte, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă cu privire la inculpatul M.H. şi latura civilă.
Totodată, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticându-le pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că faptele imputate inculpaţilor S.L., D.L., M.V.T., C.I., N.G., M.L.N., C.B., P.C., P.M., N.M. şi T.A.C., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată. Se solicită casarea hotărârilor şi condamnarea inculpaţilor sus-menţionaţi.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Examinându-se hotărârile recurate, cum şi actele dosarului, în raport cu motivele de casare invocate de procuror, se constată că, probele administrate în cauză au fost complet şi just apreciate, fundamentând temeinic soluţia dată de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel în ceea ce priveşte achitarea sus-numiţilor inculpaţi pentru infracţiunile deduse judecăţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. pen., fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimonială acesteia, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Sub aspectul laturii subiective, abuzul în serviciu se săvârşeşte numai cu intenţie, care poate fi directă ori indirectă.
Dat fiind că din probele administrate în cauză rezultă, de altfel cum însăşi instanţele în considerentele hotărârilor atacate au reţinut, că inculpatul S.L., şef birou supraveghere vamală a dat ordin lucrătorilor vamali P.C. şi C.B. să facă control la firma inculpatului M.H. şi apoi, a confirmat prin semnătura sa, pusă pe lucrarea întocmită în executarea unui asemenea ordin, cu respectarea, iar nu cu încălcarea a atribuţiilor sale de serviciu şi a prevederilor art. 13 din Legea nr. 141/1997, este evident că pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu lipseşte una din trăsăturile esenţiale, şi anume vinovăţia.
În aceste condiţii, soluţia de achitare a inculpatului, pentru infracţiunea de abuz în serviciu este legală şi temeinică.
Aşa fiind, hotărârile atacate sunt temeinice şi legale sub aspectul sus-arătat.
Este netemeinică şi critica vizând greşita achitare a aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de fals intelectual.
În privinţa laturii subiective, infracţiunea de fals intelectual nu poate fi săvârşită, decât dacă se constată că autorul a acţionat cu intenţie. Ca atare, faptele de alterare a adevărului nu constituie infracţiuni, când alterarea s-a produs din culpă, printr-o eroare.
În speţă, atestarea în cuprinsul înscrisului, cu prilejul semnării acestuia, de către inculpatul S.L., a unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, nu cade sub incidenţa art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), deoarece s-a săvârşit dintr-o eroare, din culpă. Această concluzie rezultă mai întâi din situaţia necontestată, că inculpatul M.H. a prezentat acte cu conţinut nereal, organelor vamale, pentru dovedirea şi recunoaşterea dreptului său la acordarea facilităţilor vamale, şi apoi, din constatarea că, inculpatul S.L. nu şi-a dat seama că actele înfăţişate erau false, ori cel puţin nu s-a aflat în îndoială în această situaţie, ţinând seama de faptul că gradul de reuşită al falsificării era aşa de mare încât nu putea fi observat la vedere, ci numai în cadrul unui control cu metode ştiinţifice şi profesionale.
În consecinţă soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea de fals intelectual, pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii subiective, este temeinică şi legală.
În atare situaţie, hotărârile atacate sunt temeinice şi legale şi sub aspectul sus-arătat.
Nu este întemeiată nici critica vizând soluţia de achitare a inculpaţilor P.C. şi C.B. pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
Infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), se săvârşeşte din culpă.
Pentru stabilirea culpei este necesar să se constate că făptuitorul, în raport de aptitudinile sale, de pregătirea sa, de condiţiile concrete în care a comis fapta, putea să aibă reprezentarea consecinţelor fireşti ale acţiunii sau inacţiunii sale, rezultatul ei dăunător, dar el fie că a prevăzut acest rezultat, însă nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce (culpă cu prevedere sau uşurinţă), fie că nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să-l prevadă (culpă simplă).
Inexistenţa culpei a fost corect dedusă, în speţă, de către instanţe, care au dispus achitarea sus-numiţilor inculpaţi pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, în raport de împrejurările concrete în care s-au comis faptele, precum şi de persoana acestora care, erau angajaţi de puţin timp (8 zile), aflându-se într-o perioadă de probă (debutanţi), fiind astfel nepregătiţi pentru a îndeplini funcţia de lucrător vamal şi deci, în imposibilitate să poată prevedea consecinţele conduitei lor.
În consecinţă, ambele hotărâri sunt temeinice şi legale şi sub aspectul examinat mai sus.
Tot astfel nu este întemeiată nici critica vizând greşita achitare a inculpaţilor P.M., N.M., T.A.C., D.L., M.V.T., M.L.N., N.G. şi C.I., pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
Din situaţia de fapt expusă şi care corespunde probelor din dosar rezultă că sus-numiţii inculpaţi nu aveau obligaţia verificării fiecărei operaţiuni în parte, întrucât la pct. 2 al art. 3 din O.C. nr. 1/1999 se stipulează că în cazul agenţilor economici care importă în mod repetat materii prime, brigada de supraveghere şi control vamal va lua Decizia ca formalităţile vamale de import să se efectueze fără verificarea prevăzută în prezentul ordin, ori aşa cum s-a reţinut cei doi inculpaţi, M.H. şi S.A.Y., efectuaseră deja importuri repetate de cafea verde. Urmează a se reţine şi împrejurarea că brigada de supraveghere şi control vamal competentă putea decide asupra efectuării prin sondaj a controlului ulterior la sediul agenţilor economici importatori însă acest lucru la nivelul acestor organe de control nu s-a dispus niciodată.
Din toate aceste elemente, în mod corect instanţele au stabilit că faptele inculpaţilor, în condiţiile în care au fost săvârşite, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen., sub aspectul laturii subiective, pe baza căreia i-a şi achitat, astfel că şi sub acest aspect hotărârile atacate sunt legale şi temeinice.
Pentru considerentele expuse conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de procuror.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 329 din 5 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpaţii S.L., C.B., P.C., P.M., N.M., T.A.C., D.L., M.V.T., C.I., N.G., M.L.N.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4429/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4431/2003. Penal. Legea nr.56/1992. Recurs în... → |
|---|
