CSJ. Decizia nr. 4450/2003. Penal. Art.182 alin.1 c.pen. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4450/2003
Dosar nr. 1322/2003
Şedinţa publică din 14 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68 din 10 ianuarie 2002 a Judecătoriei Bacău, inculpatul Ţ.I.M. a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. d) C. pen.
S-a reţinut că, la 29 martie 2001, provocat de partea vătămată L.D., inculpatul a lovit-o pe aceasta cu pumnul în zona feţei, producându-i pierderea a doi dinţi frontali (11 şi 21) care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale.
Tribunalul Bacău, prin Decizia penală nr. 397 din 4 aprilie 2002, a respins apelurile declarate de inculpat şi partea vătămată.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 438 din 27 iunie 2002, a admis recursul inculpatului şi, desfiinţând în parte hotărârile atacate, l-a condamnat pe inculpat la două luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 182 alin. (1), cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. e) C. pen.
S-a reţinut că, în sensul prevederilor art. 182 C. pen., prin sluţire se înţelege alterarea înfăţişării fizice a victimei, deformarea, desfigurarea sau mutilarea acesteia, de natură să-i creeze un aspect fizic neplăcut şi să o prejudicieze din punct de vedere estetic.
Or, din cuprinsul certificatului medico-legal nr. 552 din 30 martie 2002, eliberat de Serviciul medico-legal Bacău, rezultă că pierderea celor doi dinţi frontali constituie un prejudiciu estetic temporar până la protezare, iar numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor este de 14-16.
Împotriva acestei decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 409 şi 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., susţinând că ultima hotărâre judecătorească a fost pronunţată cu încălcarea legii; s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei penale nr. 438 din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Bacău şi rejudecarea cauzei, menţinându-se soluţia instanţei de fond, confirmată de tribunal.
Examinând recursul în anulare, Curtea constată că acesta este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Instanţele de judecată nu s-au preocupat de stabilirea în mod complet şi neîndoios a situaţiei de fapt şi a consecinţelor medico-legale şi juridice ale faptei comise de inculpatul Ţ.I.M.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că inculpatul i-a aplicat părţii vătămate, mai multe lovituri cu pumnul în zona feţei, cauzându-i un traumatism cranio-facial cu pierderea dinţilor 11 şi 21 şi mobilitate de gradul II la dinţii 22 şi 12.
Rezolvarea edentaţiei frontale a impus protezarea conjunctă, iar vindecarea leziunilor produse a necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale.
La numai 30 de zile de la prima examinare medico-legală, Serviciul de medicină legală a formulat concluzii suplimentare, precizând că acţiunea prezintă complicaţii constând în prezenţa unui abces vestibular postavulsie 21-22, împrejurare în care timpul îngrijirilor medicale a fost prelungit la 22-24 zile.
Faţă de această situaţie, Curtea constată că apariţia unor complicaţii privind starea victimei necesită efectuarea unei expertize medico-legale care să se pronunţe asupra consecinţelor traumatismului cranio-facial suferit de aceasta. Posibila afectare şi a dinţilor 21-22 trebuie avută în vedere de experţi şi interpretată în mod judicios de către instanţa de judecată prin prisma unei eventuale modificări a fizionomiei victimei sau a diminuării funcţiei masticatorii a acesteia. Nu în ultimul rând durata zilelor de îngrijiri medicale ce se vor acorda în urma efectuării expertizei medico-legale va constitui alături de celelalte criterii de evaluare a faptei un element de apreciere asupra încadrării juridice a acesteia.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită recursul în anulare, să caseze Decizia penală nr. 438 din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Bacău, precum şi sentinţa penală nr. 68 din 10 ianuarie 2002 a Judecătoriei Bacău şi Decizia penală nr. 397 din 4 aprilie 2002 a Tribunalului Bacău privind pe inculpatul Ţ.I.M.
Cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe, Judecătoria Bacău pentru a se conforma considerentelor prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 4141, art. 38515 lit. c) şi art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr. 438 din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Bacău, privind pe inculpatul Ţ.I.M.
Casează Decizia penală atacată, sentinţa penală nr. 68 din 10 ianuarie 2002 a Judecătoriei Bacău şi Decizia penală nr. 397 din 4 aprilie 2002 a Tribunalului Bacău, toate privind pe inculpatul Ţ.I.M.
Trimite cauza pentru rejudecare la prima instanţă, respectiv Judecătoria Bacău.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 445/2003. Penal. Amânare executare pedeapsă.... | CSJ. Decizia nr. 4452/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
---|