CSJ. Decizia nr. 4460/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4460/2003
Dosar nr. 1615/2003
Şedinţa publică din 14 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 514 din 3 decembrie 2002, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul B.S.C. la 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată F.C., nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiindu-i acoperit în natură.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 22 septembrie 2002, inculpatul, în stare de ebrietate, staţiona împreună cu trei cunoscuţi, în apropierea unui local din centrul satului Negoieşti din judeţul Prahova. Observând doi tineri care se apropiau de grupul lui, inculpatul s-a hotărât să le ceară bani sau alte bunuri, sens în care s-a apropiat de F.C. şi i-a solicitat o ţigară sau 10.000 lei.
Întrucât F.C. l-a refuzat, inculpatul l-a lovit cu pumnul în piept şi pe urmă în spate, după care i-a luat din buzunarul hainei, suma de 180.000 lei.
În timp ce număra banii, insistenţele lui F.C. de a-i restitui suma iritându-l, inculpatul l-a mai lovit odată cu pumnul şi l-a ameninţat că-l va bate mai rău dacă ca persista în a-i cere banii înapoi.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greşita stabilire a situaţiei de fapt şi, implicit, a vinovăţiei sale, precum şi netemeinicia pedepsei aplicată.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 91 din 19 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, motivat tot pe greşita stabilire a situaţiei de fapt, în opinia sa impunându-se restituirea dosarului la parchet pentru completarea urmăririi penale, precum şi pe netemeinicia pedepsei aplicată, el susţinând că nu s-a acordat semnificaţie circumstanţelor care-l caracterizează şi faptului că a acoperit prejudiciul adus părţii vătămate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din verificarea actelor dosarului se reţine că situaţia de fapt şi, deci, şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite prin coroborarea declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorilor oculari N.L., M.C.N., S.S.I. şi M.N., martori care, la data săvârşirii faptei, erau şi din anturajul inculpatului, şi din cel al părţii vătămate.
În cauză deci, probele au convers spre stabilirea justă a stării de fapt şi a vinovăţiei inculpatului. În altă ordine de idei, nu este relevant că partea vătămată nu a suferit leziuni corporale reţinute printr-un act medical odată ce infracţiunea de tâlhărie, aşa cum prevede art. 211 alin. (1) C. pen., constă din furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat, ceea ce s-a întâmplat în cauză.
În ce priveşte motivul de recurs vizând netemeinicia pedepsei aplicată, şi acesta este nefondat.
Procedând la individualizarea pedepsei în acord cu criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa a considerat pericolul social grav al faptei, aceasta aducând atingere integrităţii fizice a părţii vătămate şi patrimoniului ei, împrejurările în care s-a săvârşit fapta, respectiv în condiţiile agravante ţinând de comiterea ei într-un loc public, precum şi persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale tot din săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie în minorat.
În aceste condiţii, pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare executabilă în regim de privare de libertate, este în măsură să realizeze scopul, aşa cum prevede art. 52 C. pen.
Recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S.C. împotriva deciziei penale nr. 91 din 19 februarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 23 septembrie 2002, la 14 octombrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4452/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4472/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
