CSJ. Decizia nr. 456/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.456/2003
Dosar nr.2895/2002
Sedinţa publică din 30 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr.389 din 20 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţiaa II –a penală.
Recurentul a fost prezent, asistat de apărător ales, avocat P.M.
Au lipsit părţile civile SC. „N”, SC „K”, SC ATI”, SC „N”, SC „LMI” şi SC „AA”.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a constatat că au sosit relaţiile solicitate Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, din cuprinsul cărora rezultă că SC „AA” a fost radiată conform Legii nr.64/1995, deoarece a fost închisă procedura de faliment.
Faţă de această situaţie, preşedintele completului a dispus ca această parte civilă să nu mai fie citată, procesul fiind în stare de judecată.
Apărătorul având cuvântul a susţinut că hotărârile nu sunt legale şi temeinice şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi în principal trimiterea cauzei la prima instanţă spre rejudecare, pentru a se efectua o expertiză contabilă, probă care fusese admisă iar ulterior, pe motiv că inculpatul nu a achitat costul ei,a considerat că nu mai este necesară administrarea acesteia.
Apărătorul a mai susţinut că inculpatul a fost judecat în lipsa apărătorului ales, instanţa asigurându-i apărare din oficiu.
In subsidiar apărătorul a solicitat redozarea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, deoarece consideră că hotărârile sunt legale şi temeinice sub toateaspectele.
In ultimul cuvânt inculpatul a declarat că nu este vinovat de comiterea faptei imputate, pentru că nu a avut intenţia să înşele pe partenerii de afaceri.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.202 din 12 martie 2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală a condamnat pe inculpatul C.R.,la 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b şi c Cod penal, pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.2, 3, 4 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art.31 alin.2, 41 alin.2 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.71 – 64 Cod penal şi a art.67 Cod penal.
A fost obligat să plătească unor societăţi comerciale, diverse sume de bani cu titlu de despăgubiri civile şi să restituie statului cheltuielile judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că în perioada august-decembrie 1998, în calitate de administrator unic al unei societăţi comerciale, cu ocazia încheierii şi executării unor convenţii stabilite cu un număr de 6 parteneri de afaceri, inculpatul prin mijloace frauduloase, a indus în eroare pe reprezentanţii acestora promiţându-le că le va achita preţul mărfii achiziţionate în care scop a emis cecuri şi bilete la ordin fără să aibă provizia necesară, iar în alte situaţii a retras din bancă diverse sume de bani.
Procedând în acest mod inculpatul a cauzat partenerilor de afaceri, un prejudiciu total de 9.420.247.694 lei.
Apelul declarat de inculpat a fost respins prin Decizia nr.389 din 20 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II –a penală.
Impotriva acestei soluţii inculpatul a declarat recurs.
Apărătorul a criticat hotărârile, susţinând că ele nu sunt legale şi temeinice, deoarece prima instanţă a procedat la judecarea inculpatului în lipsa apărătorului ales, asigurându-i însă apărarea prin desemnarea unui avocat din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, apărătorul a menţionat că instanţele au abdicat de la exercitarea rolului lor activ prin aceea că, deşi iniţial, Tribunalul Bucureşti a admis proba solicitată de apărător în sensul de a se efectua o expertiză contabilă, ulterior pe motiv că inculpatul nu a achitatcostulei, fărăaltă motivarearenunţatla dministrareaacesteia.
Recursul este fondat.
Analizând hotărârile atacate se constată că ele nu sunt legale şi temeinice.
Astfel, deşi inculpatul a avut apărător ales, totuşi la data de 26 februarie 2002, cauza a fost soluţionată în lipsa acestuia.
Imprejurarea că s-a asigurat apărarea prin desemnarea unui avocat din oficiu, nu are eficinţă juridică, întrucâtprima instanţă trebuia să depună toate diligenţelepentru ca soluţionarea cauzei să fie făcută în prezenţa apărătorului ales.
Instanţele renunţând la administrarea unei probe solicitate de apărător, ce fusese încuviinţată, întrucât era necesară pentru corecta soluţionarea cauzei, au abdicat de la roul lor activ, pronunţând soluţii netemeinice.
Astfel, efectuarea expertizei contabile era deosebit de necesară deoarece ca urmare a verificărilor documentelor financiar contabile se putea stabili existenţa sau inexistenţa lichidităţilorîn contul bancar al inculpatului, sumele de bani pe care urma să le primească de la debitorii săi, precum şi cele ce le datora creditorilor. Totodată, expertiza va trebui să verifice şi susţinerile recurentului cu privire la situaţia lui financiară.
Faţă de această situaţie, recursul urmează să fie admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva deciziei nr.389 din 20 iunie 2002 a Curţii de ApelBucureşti,secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr.202 din 12 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti,Secţia a II-a penală şi trimite cauza pentru rejudecare la prima instanţă (Tribunalul Bucureşti).
Pronunţată în şedinţă publică,azi 30 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 368/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 457/2003. Penal → |
|---|
