CSJ. Decizia nr. 368/2003. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE

SECTIA PENALA

Decizia nr.368/2003

DOSAR NR.3458/200.

Sedinţa publică din 24 ianuarie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul revizuient F.A. împotriva deciziei penale nr.461/A din 23 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti –Secţia a II-a penală.

S-a prezentat revizuientul asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat V.F.

Procedura îndeplinită.

Apărătorul arată că se solicită prin contestaţia la executare formulată, în sensul reducerii pedepsei faţă de apariţia noii legi în condiţiile art.15 din Codul de procedură penală.

Procurorul solicită respingerea recursului, nefiind îndeplinite dispoziţiile art.394 Cod procedură penală.

Revizuientul cere reducerea pedepsei faţă de apariţia O.U. 207/2000.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.521/6 iunie 2002 Tribunalul Bucureşti Secţia I penală a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul F.A., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin cererea formulată condamnatul a cerut respingerea sentinţei prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208 -209 alin.1 lit.g,i şi alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.b Cod penal, reţinându-se că în două rânduri, în noaptea de 28/29 decembrie 1997 a pătruns prin efracţie în sediul S.C. „A & S.R.E.” SRL de unde a sustras bunuri în valoare de 52 milioane lei.

Revizuientula arătat că solicită redozarea pedepsei ca urmare a apariţiei O.U.G nr.207/2000 şi a modificării Codului penalîn consecinţe deosebit de grave înţelegându-seîn prezent un prejudiciu mai mare de două miliarde, iar nu unul de 50.000.000 cât a avutîn vederela încadrarea juridică şi implicit la condamnarea sa pentru fapta săvârşită.

Instanţa a constatat că nu sunt întrunite dispoziţiile art.394 Cod procedură penală faţă de motivul invocat de revizuient.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel solicitând aplicarea O.U.G nr. 207/2000.

Prin Decizia penală nr.461/A din 23 iulie 2002 Curtea de Apel Bucureşti-Secţia II-a penală, a respins, ca nefondat apelul condamnatului.

Împotriva acestei sentinţe, condamnatul a formulat recurs, reiterând acelaşi motiv.

Recursul este nefondat.

Examinând recursul declarat de condamnat prin prisma criticii formulate şi din oficiu, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin O.U. nr.207/2000 se constată că nu s-au modificat pedepsele aplicate în cazul infracţiunii de furt calificat atât în formele simple cât şi în formele agravante în raport de încadrările până la data de 22 noiembrie 2000.

Actul normativ a modificat printre altele, conţinutul termenului de „consecinţe deosebit de grave” prevăzute de art.146 din Codul penal, în sensul că prin acest termen se înţelege o pagubă mai mare de 1 miliard de lei.

Modificarea succesivă a art.146 din Codul penal şi care au ca efect reţinerea formei calificate a infracţiunii de furt prevăzută de art.208 -209 alin.3 din Codul penal nu poate fi acceptată ca o lege mai favorabilă în condiţiile în care nu s-a micşorat limitele pedepsei.

Or, pedeapsa aplicată condamnatului de 10 ani închisoare deci mai mică decât maximul special prevăzut pentru infracţiunea ce s-ar putea reţine prin aplicarea legii mai favorabile (15 ani închisoare) şi deci nu ne aflăm în condiţiile art.14 din Codul penal.

Aplicând însă criteriile de apreciere prevăzute de art.15 din Codul penal şi în raport de dispoziţiile art.72 şi ale art.52 din Codul penal, se reţine că pedeapsa aplicată revizuientului se impune a fi redusă.

Ca atare, potrivit prevederilor art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, Curtea, va respinge recursul declarat de condamnat, ca nefondat.

Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuient F.A. împotriva deciziei penale nr.461/A din 23 iulie 2002 aCurţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.

Obligă pe recurent laplata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 368/2003. Penal