CSJ. Decizia nr. 365/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
Secţia Penală
Decizia nr.365/2003
Dosar nr.4518/2002
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr.449 din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de libertate, asistat de apărător ales, avocat F. – Societatea de avocaţi „A.A.”, lipsind intimata parte civilă.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în rejudecarea cauzei să se dispună achitarea inculpatului potrivit art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.proc.pen., arătându-se că denunţătoarea nu avea atribuţii de serviciu care prin natura lor, ar fi putut influenţa rezolvarea cerinţelor inculpatului.
Procurorul a arătat că faţăde probatoriile administrate, respectiv fişa postului denunţătoarei, rezultă că avea ca atribuţiide serviciu ceea ce urmărea inculpatul, scop în care acesta i-a lăsat plicul cu 1.500.000 lei.
Cum însă, sacoşa lăsată în celălalt birou nu este obiect al infracţiunii de luare de mită, impune admiterea recursului sub acest aspect.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, arată că este nevinovat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.151 din din 29 iulie 2002 a Tribunalului Buzău – secţia penală, a fost condamnat la 6 luni închisoare, inculpatul P.G. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art.255 alin.1 C.pen.
Potrivit art.81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art.82 C.pen., atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării condiţiilor suspendării condiţionate.
De asemenea, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.500.000 lei şi a următoarelor bunuri considerate a fi făcut obiectul infracţiunii de dare de mită: o sticlă de Coca-Cola, două pachete ţigări, cafea solubilă „Amigo” şi o cutie cu stiksuri.
Potrivit art.22 din Legea nr.26/1990 s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a hotărârii, aceasta să fie comunicată la registrul comerţului Buzău.
Instanţa a reţinut că inculpatul, la data de 15 noiembrie 2001, s-a deplasat la Administraţia Finanţelor Publice pentru a rezolva unele probleme legate de activitatea financiară a societăţii SC „G” SRL Buzău, la care acesta era administrator.
La Biroul de executare silită a persoanelor juridice s-a adresat economistei L.E. şi a discutat problema restanţelor la plata obligaţiilor datorate la bugetul de stat de către societatea al cărei administrator era.
Cu această ocazie, a solicitat relaţii cu privire la o eventuală eşalonare a plăţii datoriei şi a fost îndrumat asupra modului în care trebuie să procedeze şi ce anume acte îi trebuie pentru a putea obţine eşalonarea obligaţiei datorate.
A doua zi, inculpatul s-a prezentat la martora L.E. şi după ce aceasta a examinat actele prezentate, l-a trimis pe inculpat la Registrul contabil şi să ia declaraţii fiscale, la martora Enciu Liliana care se ocupa de rezolvarea acestei probleme.
Înainte de a pleca din biroul martorei L.E., inculpatul i-a dat acesteia un plic cu suma de 1.500.000 lei şi fiind întrebat ce conţine plicul, acesta i-a spus că reprezintă o sumă de bani destinată pentru „cafea”. Martora a refuzat primirea plicului dar inculpatul a lăsat plicul pe tastatura calculatorului şi a plecat.Imediat, martora a sunat la Serviciul Registrului contabil şi a discutat cu D.N. pe care a rugat-o să-i spună inculpatului să vină să ia ce a lăsat în biroul său, adică plicul cu bani. În urma discuţiei avută cu D.N., inculpatul a spus că este posibil să fi uitat ceva la L.E.a şi a lăsat lângă biroul lui E.L. o sacoşă cu o sticlă de Coca-Cola, două pachete ţigări LM şi o cutie cu stksuri. Au fost sesizate organele de anchetă penală care au stabilit situaţia de mai sus, pe baza declaraţiilor date de martori, a procesului-verbal de constatare, raportate la modul în care inculpatul a procedat cu cele două salariate, care, potrivit fişei postului, aveau obligaţia să discute cu cei care datorau sume de bani la bugetul statului sau voiau să obţină eşalonarea plăţii acestora.
Instanţa de fond a înlăturat susţinerile inculpatului ca neîntemeiate cu privire la posibilitatea pierderii plicului cu bani în momentul în care a arătat actele martorei L.E., cât şi cu privire la împrejurarea că din grabă, a uitat sacoşa cu bunurile respective lângă biroul martorei E.L.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală, prin Decizia nr.449 din 4 octombrie 2002.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul, susţinând că a fost condamnat greşit, fapta sa neîndeplinind elementele constitutive ale infracţiunii ce i se impută, deoarece denunţătoarea nu avea, prin funcţia ocupată, atribuţii de serviciu, care să-i permită rezolvarea problemelor pe care le avea de rezolvat. În plus, a arătat că i s-au confiscat şi bunuri ce n-au format obiectul vreunei infracţiuni.
Inculpatul a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii şi achitarea de orice penalitate, cu consecinţa înlăturării confiscării.
Motivul de recurs formulat de inculpat, în principal, nu este întemeiat. Martora L.E. denunţătoarea faptei inculpatului, avea funcţia de şef de serviciu, calitate în care potrivit fişei postului, avea obligaţia organizării activităţii de primire şi înregistrare a cererilor privind acordarea de înlesniri de plata impozitelor şi întocmirea referatelor pentru soluţionarea acestei cereri.
Deci, inculpatul s-a adresat persoanei ce trebuia să îi primească cererea şi să-i întocmească referatul pentru eşalonare, iar suma de 1.500.000 lei i-a fost dată ca aceasta să-i întocmească un referat favorabil eşalonării datoriei.
Sub acest aspect, nu poate fi nici o discuţie legată de faptul că activitatea denunţătoarei n-ar avea aptitudinea care să dea activităţii inculpatului configuraţia infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În ceea ce priveşte aplicarea măsurii confiscării unor bunuri, critica formulată de recurent este întemeiată în sensul că inculpatul nefiind trimis în judecată pentru infracţiunea de dare de mită către numita E.L., nu există temeiul juridic al confiscării bunurilor prevăzute în dovada cu seria B nr.0009487 din 16 noiembrie 2001.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să admită recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr.449 din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, casând, în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.d C.proc.pen. Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr.151 din 29 iulie 2002 a Tribunalului Buzău, numai cu privire la dispoziţia de confiscare a unor bunuri potrivit art.255 alin.4 C.pen., în sensul înlăturării măsurii confiscării de la inculpat a bunurilor aflate la I.P.J., conform dovezii seria B nr.0009487 din 16 noiembrie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admiterecursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr.449 din 4 octombrie 2002 aCurţii de ApelPloieşti.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr.151 din 29 iulie 2002 a Tribunalului Buzău, numai cu privire la dispoziţia de confiscare a unor bunuri, potrivit art.255 alin.4 C.pen.
Înlătură măsura confiscării de la inculpat a bunurilor depuse la IPJ Buzău conform dovezii seria B nr.0009487 din 16 noiembrie 2001, şi anume: o sticlă COCA COLAde 2,5 l; 2 pachete ţigări marca LM, o pungă cu cafea de 250 g marca JACOBS, o cutie cafea solubilă marca AMIGO şi o cutie de sticsuri marca MAXI MIX.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 363/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 366/2003. Penal → |
|---|
