CSJ. Decizia nr. 4688/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4688/2003

Dosar nr. 2765/2003

Şedinţa publică din 22 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 99 din 3 aprilie 2003, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul:

P.S.E. la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsă durata arestării preventive începând cu 21 martie 2002.

Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile O.T. suma de 60 milioane lei daune materiale şi 50 milioane lei daune morale.

Inculpatul a mai fost obligat să plătească pentru fiecare minor câte 25.000.000 lei daune morale şi câte 500.000 lei prestaţie periodică lunară de la decesul victimei până la majoratul lui O.I. şi O.A.

Inculpatul a fost obligat şi la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în seara de 20 martie 2002, în jurul orei 18,00, victima OG s-a deplasat la locuinţa inculpatului din cartierul Micalaca din Arad unde împreună au consumat băuturi şi mâncare. La orele 19,00, victima a plecat de la locuinţa inculpatului. Şi inculpatul a plecat la un local unde a consumat băuturi alcoolice. A revenit la aceiaşi locuinţă în stare de ebrietate şi s-a culcat.

După circa două ore la uşa garsonierei a bătut victima OG Inculpatul a ieşit pe palier. Între inculpat şi victimă a avut loc o discuţie aprinsă, inculpatul a ameninţat cu moartea, iar în cele din urmă a împins victima peste balustrada de la etajul 4. Victima a căzut printre scări până la parter suferind leziuni traumatice care i-a determinat moartea.

Prin Decizia penală nr. 213/2003, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondat, apelul inculpatului care a susţinut că nu a comis fapta din cauză.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care susţine că nu este autorul faptei ce a cauzat moartea victimei, că aceasta fiind sub influenţa alcoolului s-a dezechilibrat şi a căzut de la etajul 4 fără nici o altă contribuţie.

În subsidiar a cerut reducerea pedepsei.

Motivele invocate sunt cazuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut în două declaraţii succesive fiind asistat de apărător că a împins victima peste balustradă.

Aceste declaraţii se coroborează cu declaraţia martorului M.I. care la momentul incidentului se afla în garsoniera inculpatului şi care după ce a reintrat în garsonieră a afirmat din uşă „l-am omorât".

Cât priveşte cearta premergătoare dintre inculpat şi victimă aceasta a fost auzită de mai mulţi locatari din bloc, aşa cum rezultă din declaraţiile lor aflate la dosarul cauzei.

Prin urmare este neîndoielnic că inculpatul este cel care a determinat căderea victimei de la etaj şi decesul acesteia.

Pedeapsa aplicată de 6 ani închisoare este apropiată de limita minimă de 5 ani prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. Or, în lipsa unor împrejurări de natură a atenua răspunderea sa penală, o reducere sub acest minim ar fi nelegală. Pe de altă parte, totala lipsă de sinceritate a inculpatului care a revenit la primele declaraţii, ceea ce dovedeşte şi absenţa oricărui regret pentru uciderea victimei nu îndreptăţesc reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea lui.

Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului şi-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de inculpatul P.S.E. împotriva deciziei penale nr. 213 din 2 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 4688/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs