CSJ. Decizia nr. 4818/2003. Penal. Lg.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4818/2003
Dosar nr.4082/2003
Şedinţa publică din 29 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 660 din 10 iulie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, l-a condamnat pe inculpatul D.G.F. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 76 lit. a) şi art. 74 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, inculpatul a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că la data de 4 septembrie 2001, organele de poliţie au constatat că la barul B. din Bucureşti, martorul (în această cauză) S.C., vindea droguri, găsindu-se asupra sa 81 de doze de heroină. Martorul a declarat că drogurile găsite asupra sa aparţin inculpatului D.G.F., care, la rândul său a recunoscut faptul de a fi vândut stupefiante din categoria menţionată.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, instanţa a reţinut că, deşi există date că inculpatul era consumator de droguri, asupra acestuia nu s-a găsit nici o cantitate de droguri.
Prin Decizia penală nr. 453 din 26 august 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva acestei sentinţe, a casat parţial hotărârea atacată şi rejudecând, în fond, a schimbat încadrarea faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi l-a condamnat pe inculpat la 10 închisoare, prin înlăturarea aplicării art. 74 – art. 76 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a înlăturat achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi s-a dispus condamnarea inculpatului la 2 ani închisoare pentru această infracţiune.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 36 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, adică 10 ani închisoare şi 3 ani interdicţia de exercitare a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În motivarea deciziei, curtea de apel a reţinut că fapta inculpatului de a fi vândut heroină constituie o singură infracţiune şi anume aceea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, al cărei obiect material îl constituie „drogurile de mare risc”, din categoria cărora face parte şi heroina, iar nu şi infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, care nu constituie o variantă a aceleiaşi infracţiuni ci o infracţiune cu un obiect material propriu şi anume „drogurile de risc”, impunându-se, în consecinţă, schimbarea încadrării juridice din „infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000” în art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege.
Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, că achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că asupra inculpatului nu s-au găsit droguri este greşită, dat fiind că elementele constitutive ale acestei infracţiuni sunt întrunite în modalitatea cumpărării de droguri pentru consumul propriu, iar inculpatul a recunoscut săvârşirea acestei fapte şi a solicitat să i se aplice prevederile art. 81 C. pen.
În ce priveşte înlăturarea aplicării art. 74 – art. 76 C. pen. şi redozarea pedepsei, în sensul înăspririi acesteia, curtea de apel a luat în considerare gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor comise, precum şi datele ce caracterizează persoana făptuitorului care în cursul procesului a avut o atitudine oscilantă. De asemenea, instanţa a avut în vedere necesitatea de a se aplica inculpatului o pedeapsă de natură să realizeze scopul prevenţiei generale şi cel al prevenţiei speciale.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul D.G.F., care a cerut să fie achitat pentru infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, deoarece nu se face vinovat de comiterea acestei infracţiuni şi nici nu există dovezi că a săvârşit-o.
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că în ziua de 4 iulie 2001, la o descindere efectuată de poliţie la barul B. din Bucureşti, a fost surprins S.C. (martor în această cauză şi trimis în judecată pentru infracţiunea de trafic de droguri, într-un dosar separat) vânzând două doze de heroină unui colaborator sub acoperire al poliţiei. În timpul percheziţiei ce a urmat, au fost găsite asupra lui S.C. alte 28 de doze de heroină, iar într-un raft al barului, alte 53 de doze. S.C. a declarat că cele 81 de doze de heroină i-au fost furnizate de inculpatul D.G.F., zis „C.”, pentru a le vinde cu 80.000 lei doza.
În cursul urmăririi penale efectuate împotriva lui S.C., inculpatul D.G.F. a dat două declaraţii în care a recunoscut că este consumator de droguri şi că vindea droguri pe care le procura de la D.A.C. (poreclit „C.”), în schimbul unor doze pentru consumul propriu. Această declaraţie a inculpatului este confirmată de S.C. prin declaraţia dată la urmărirea penală, ca şi de martorii R.M.A., G.S.M., O.N., A.L.G.
În cursul procesului atât inculpatul D.G.F., cât şi martorii menţionaţi au revenit asupra primelor declaraţii. Astfel, inculpatul şi-a menţinut recunoaşterea numai în ce priveşte cumpărarea şi consumul de droguri, iar martorii au arătat că primele lor declaraţii nu reflectă realitatea şi că nu ştiu ca inculpatul să fi vândut droguri.
Ambele instanţei au reţinut în mod corect că primele declaraţii ale inculpatului D.G.F. şi ale martorilor exprimă adevărul, deoarece toate pornesc de la realitatea necontestată că la barul B., frecventat de inculpat, se vindeau droguri şi că inculpatul era consumator de droguri, iar pe de altă parte, aceste declaraţii concordă în descrierea împrejurărilor în care inculpatul vindea drogurile.
Revenirea asupra declaraţiilor iniţiale constituie o încercare a celor în cauză de a înlătura răspunderea inculpatului D.G.F. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, ceea ce rezultă cu evidenţă din confuzia pe care o provoacă între acesta şi D.A.C., supranumit, ca şi inculpatul, „C.” cu scopul de a convinge instanţele judecătoreşti că acesta din urmă (trimis şi el în judecată pentru trafic de droguri, în altă cauză) este furnizorul nemijlocit al drogurilor ce se vindeau în barul B. şi în zona din apropierea localului.
În consecinţă, având în vedere că din ansamblul probelor administrate rezultă cu certitudine săvârşirea de către inculpat şi a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, urmează ca recursul acestuia să fie respins ca nefondat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.F. împotriva deciziei penale nr. 453 din 20 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 26 noiembrie 2001, la 29 octombrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4815/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4822/2003. Penal → |
|---|
