CSJ. Decizia nr. 4801/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4801/2003
Dosar nr. 4207/2003
Şedinţa publică din 28 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 378 din 29 iulie 2003, Tribunalul Cluj a condamnat, printre alţii, pe inculpatul D.D. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de proxenetism, prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) din acelaşi cod, instanţa a dispus contopirea pedepselor în cea mai grea de 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., iar conform art. 83 din acelaşi cod, a dispus revocarea suspendării executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 545 din 5 aprilie 2001 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care va fi executată pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute în final, 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 raportat la art. 64 din acelaşi cod.
Instanţa a dedus din pedeapsa aplicată, arestarea preventivă de la 9 aprilie 2003 la zi şi de la 9 martie 2001 la 12 aprilie 2001, menţinând măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. , tribunalul l-a obligat pe inculpat în solidar cu ceilalţi inculpaţi condamnaţi în cauză, la despăgubiri civile în favoarea părţii civile L.V. reprezentând echivalentul în lei la data plăţii, a sumei de 700 dolari S.U.A., dispunând, de asemenea, confiscarea de la inculpatul D.D. a sumei de 11.650.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în ziua de 7 aprilie 2003, inculpatul, împreună cu A.A. şi P.D., condamnate şi ele în cauză, au deposedat prin violenţă pe L.V. de 700 dolari, 1.500.000 lei şi un telefon mobil marca ALCATEL. S-a mai reţinut, de asemenea, în sarcina lui D.D. că, în perioada august 2002 - aprilie 2003 a îndemnat, a înlesnit şi a tras foloase materiale din practicarea prostituţiei de către V.I. cu care a trăit în relaţii de concubinaj, P.D. şi A.A.
Pe parcursul desfăşurării procesului penal, inculpaţii au manifestat o atitudine sinceră, de recunoaştere a faptelor comise, în care sens, D.D. a beneficiat de banii obţinuţi de minorele menţionate prin întreţinerea de relaţii sexuale contra cost, pe care le însoţea într-o anumită zonă a municipiului Cluj pentru a le asigura protecţia, iar împreună, l-au deposedat pe L.V. de o importantă sumă în valută şi în lei, pe care o avea asupra sa, după ce inculpatul i-a aplicat o lovitură în faţă, după ce a căzut jos, l-a lovit cu picioarele peste tot corpul (Raport de constatare medico-legală).
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, în termen legal, considerând-o netemeinică şi nelegală, deoarece nu se consideră vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, fapta nefiind comisă de el, în atare sens a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar pentru infracţiunea de tâlhărie apreciază că pedeapsa este prea mare, solicitând reducerea ei.
Secţia penală a Curţii de Apel Cluj, prin Decizia nr. 180 din 2 septembrie 2003, a respins ca nefondat, apelul inculpatului, deoarece „..faţă de declaraţiile constante ale inculpatelor minore A. şi P., care se coroborează perfect cu declaraţiile martorelor B.V. şi V.I. va fi înlăturată apărarea inculpatului D.D. că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de proxenetism, vinovăţia sa rezultând pe deplin din probatoriul testimonial administrat în speţă.”
De asemenea, nici critica adusă hotărârii cu privire la individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de tâlhărie nu este fondată, întrucât a reţinut instanţa, fapta a fost comisă pe timp de noapte, în loc public şi împreună cu infractori minori ceea ce imprimă infracţiunii şi infractorului un pericol social sporit „astfel că, pedeapsa aplicată este în perfectă concordanţă cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând atât gradului sporit de pericol social al faptei comise, cât şi datelor privitoare la persoana inculpatului care posedă antecedente penale şi nu a contribuit la recuperarea prejudiciului cauzat părţii civile, destul de consistent.”
În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei pe care o consideră netemeinică, deoarece pedepsele aplicate sunt deosebit de aspre, solicitând ca, prin admiterea acestuia şi casarea hotărârilor, să se dispună reducerea lor, faţă de atitudinea sinceră de recunoaştere a faptelor săvârşite.
Examinând hotărârea atacată, în raport de cazul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, la stabilirea şi menţinerea pedepselor, instanţele au luat în considerare în mod judicios toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind corect că, pentru realizarea funcţiilor şi a scopului pedepsei, se impune aplicarea unor sancţiuni care să reflecte atât gradul de pericol social al faptei, cât şi al inculpatului, care nu este la prima abatere de o asemenea gravitate.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând neândeplinite cerinţele cazului de recurs invocat, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D., va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 9 martie 2001 la 12 aprilie 2001 şi de la 9 aprilie 2003 la 28 octombrie 2003 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 180 din 2 septembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 9 martie 2001, la 12 aprilie 2001 şi de la 9 aprilie 2003, la 28 octombrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4802/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4/2003. Penal → |
|---|
