CSJ. Decizia nr. 4828/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4828/2003
Dosar nr. 3221/2003
Şedinţa publică din 29 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 159 din 12 martie 2003, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul B.L., la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen. şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată B.E. nu se constituie parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la 11.665.774 lei despăgubiri către partea civilă Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, cu dobânzile legale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul a suspectat pe soţia sa de infidelitate, aceasta participând ca solist vocal împreună cu formaţia din care făceau parte martorii C.C. şi P.D.
În seara zilei de 24 octombrie 2002, partea vătămată a fost solicitată la o petrecere din comuna Podari, judeţul Dolj, împreună cu membrii formaţiei.
Întrucât petrecerea a fost întreruptă, după circa o oră, partea vătămată a revenit acasă, împreună cu martorii menţionaţi mai sus, intenţionând să servească o cafea.
Partea vătămată l-a sunat pe inculpat, de mai multe ori pe un telefon mobil, spunându-i să vină acasă, deoarece petrecerea nu a mai avut loc.
Inculpatul a imputat soţiei sale presupuse relaţii între aceasta şi martorul C.C., după care, au început să se certe, situaţie în care martorii au plecat.
După plecarea martorilor, cei doi au început să se certe, inculpatul lovind-o pe partea vătămată, iniţial, cu palma şi pumnii, iar ulterior după ce a doborât-o, a lovit-o cu picioarele şi genunchii.
În dimineaţa următoare, inculpatul a constatat starea gravă în care se afla soţia sa şi a condus-o de urgenţă la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova. Aceasta a fost internată la secţia A.T.I. – Chirurgie II-IV, cu diagnosticul de politraumatism cranio-facial, traumatism cranio-cerebral, comoţie cerebrală, traumatism abdominal, traumatism toracic, traumatism coapsă stângă şi şoc hemoragic, iar pe parcursul examenelor medicale s-a mai constatat lob hepatic rupt postraumatic, hemiperitoneu generalizat.
Raportul medico-legal a precizat că partea vătămată a prezentat leziuni ce au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale, iar leziunile au pus în primejdie viaţa victimei.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, vizând schimbarea încadrării juridice a faptei în dispoziţiile art. 182 C. pen., pentru că ruptura de ficat care a pus în primejdie viaţa victimei, a fost produsă nu cu palma şi pumnul, ci cu un corp dur; a mai solicitat, în subsidiar, acordarea de circumstanţe judiciare atenuante şi reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 315 din 26 iunie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de inculpatul B.L., a desfiinţat hotărârea numai cu privire la pedeapsa aplicată şi reţinând dispoziţiile art. 74 – art. 76 C. pen., a redus pedeapsa la 3 ani şi 6 luni închisoare şi a menţinut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
S-a reţinut în motivarea soluţiei că, în raport de modul în care a fost executată fapta, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei, a acceptat producerea morţii ei, aspect sub care încadrarea juridică reţinută de instanţa de fond este legală.
În termen legal, împotriva hotărârilor de mai sus, a declarat recurs inculpatul care prin motivele scrise, cât şi oral, a susţinut în esenţă următoarele:
- încadrarea juridică corectă pentru care trebuia condamnat inculpatul era aceea prevăzută de art. 182 C. pen., prin aceea că, în raport de modul de desfăşurare a activităţii infracţionale (lovire cu pumnii şi picioarele, precum şi împingere şi lovire în cădere) inculpatul nu a urmărit uciderea victimei, ci doar aplicarea unei corecţii.
- reducerea pedepsei aplicate prin menţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen.
În raport de aceste critici şi de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., hotărârile recurate vor fi examinate, constatându-se că recursul este nefondat, pentru cele ce urmează.
Instanţele au reţinut nu numai o corectă stare de fapt, dar şi încadrarea juridică a faptei, fiind realizate elementele constitutive ale infracţiunii pentru care, în mod corect, a fost condamnat inculpatul.
Deşi s-a recunoscut aplicarea unor repetate lovituri pe întreg corpul cu pumnii şi picioarele, inculpatul a susţinut că nu a urmărit uciderea victimei, ci aplicarea doar a unei corecţii.
Dar, numai că, osebit de depoziţiile inculpatului şi ale părţii vătămate, actul medico-legal a reflectat o cu totul altă situaţie, decât cea susţinută de inculpat.
Astfel, urmare a agresionării părţii vătămate, aceasta a prezentat numeroase traumatisme grave în zona craniană şi a feţei, în zona toracică şi abdominală, ruptura lobului hepatic supranumerar, hemiperitoneu generalizat, şoc hemoragic, toate aceste leziuni, concluzionându-se că, au fost realizate în agresiune, prin lovire cu corp dur şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Ori, în raport de aceste concluzii medico-legale este evident că, producând victimei prin lovire, cu corpuri dure, leziuni de această gravitate în numeroase zone vitale ale corpului, care de altfel i-au pus viaţa în pericol, inculpatul a acceptat producerea rezultatului letal, care nu a intervenit datorită intervenţiei medicale, de specialitate.
Pentru aceleaşi argumente, nu corespunde realităţii apărarea inculpatului, potrivit căreia, a urmărit doar aplicarea unei corecţii, intensitatea loviturilor, corpurile dure folosite alături de natura leziunilor produse, demonstrând existenţa unei intenţii indirecte în producerea tentativei la infracţiunea de omor calificat, pentru care în mod corect a fost condamnat inculpatul.
Nefondată este şi critica vizând reducerea pedepsei. În considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de apel a reţinut corect, în favoarea inculpatului, circumstanţe judiciare atenuante, coborând mult pedeapsa sub limita minimă legală.
Neconstatându-se alte motive care să justifice reducerea pedepsei până la limita legală permisă de lege şi neexistând nici alte motive de casare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată detenţia preventivă la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul B.L. împotriva deciziei penale nr. 315 din 26 iunie 2003 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 25 octombrie 2002, până la 29 octombrie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4826/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 4829/2003. Penal → |
|---|
