CSJ. Decizia nr. 4925/2003. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4925/2003
Dosar nr. 2966/2003
Şedinţa publică din 31 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 439/P din 20 iunie 2003, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul declarat de inculpatul V.N. împotriva deciziei penale nr. 137 din 11 februarie 2003 a Tribunalului Constanţa şi a sentinţei penale nr. 2423 din 19 decembrie 2002 a Judecătoriei Constanţa, a casat în parte aceste hotărâri şi, rejudecând, a înlăturat art. 37 lit. a) din încadrarea juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 239 alin. (1) şi (3) şi art. 182 C. pen. A menţinut celelalte dispoziţii şi a dedus în continuare detenţia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul V.N.
Recursul este inadmisibil, pentru argumentele ce urmează:
Potrivit art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
În cauză, însă, curtea de apel a pronunţat o decizie soluţionând definitiv cauza în recurs, iar nu în apel, situaţie în care, condamnatul, care a folosit deja calea de atac a recursului, nu mai are calea unui al doilea recurs, potrivit textului procedural menţionat.
Ca urmare, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 700.000 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul V.N. împotriva deciziei penale nr. 439/P din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4924/2003. Penal. Plângere împotriva... | CSJ. Decizia nr. 4926/2003. Penal → |
---|