ICCJ. Decizia nr. 499/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.499
Dosar nr.5428/2003
Şedinţa publică din 28 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 803 din 16 septembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul M.F.C. a fost condamnat la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru tentativa la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b), c) C. pen.
Totodată,tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 4 martie 2003 la zi şi l-a obligat la 660.000 lei către Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor – Bucureşti despăgubiri şi la 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut în fapt că inculpatul împreună cu alte trei persoane, în seara zilei de 3 martie 2003 s-a deplasat spre imobilul părţilor vătămate T.G. şi T.M. pentru a sustrage din curte bare de aluminiu.
Văzând că imobilul este iluminat, cele trei persoane care-l însoţeau s-au desesizat şi au plecat, iar inculpatul, prin escaladare, a pătruns în curtea imobilului.
La zgomotul produs de lătratul câinelui partea vătămată T.G. a ieşit din casă surprinzându-l în curte pe inculpat. Pentru a-şi asigura scăparea inculpatul s-a înarmat cu un lemn găsit în curte cu care a aplicat mai multe lovituri părţii vătămate, care încerca să-l imobilizeze, în zona capului, umărului stâng şi la picioare.
Alertată de strigătele soţului său, a ieşit din casă şi partea vătămată T.M. care l-a ameninţat cu un cuţit, neavând însă curajul să se apropie şi totodată a alertatgardienii publici aflaţi în apropiere.
Inculpatul, în continuare, a luat cuţitul de jos din locul unde îl aruncase partea vătămată T.M. şi întrucât părţile vătămate încercau să-l reţină le-a lovit pe ambele în braţul şi respectiv, palma dreaptă, după care prin escaladarea gardului a părăsit imobilul.
Inculpatul a fost prins de către un gardian public după somarea cu arma din dotare şi împreună cu alte persoane l-au imobilizat şi condus la organul de poliţie.
Urmare actelor de violenţă, partea vătămată T.G. a suferit vătămări corporale pentru vindecarea cărora a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de 10-12 zile, iar partea vătămată T.M., deşi a suferit o plagă la palma dreaptă din motive financiare nu a solicitat eliberarea vreunui act medical.
Prin Decizia penală nr. 644 din 29 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat prin care solicita schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracţiunea de furt şi lovire întrucât nu a exercitat acte de violenţă pentru sustragerea sau păstrarea vreunui bun.
Împotriva acestei decizii, inculpatula declarat recurs reiterând motivele din apel şi totodată, a solicitat reducerea pedepsei, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct.14 şi 17 C. proc. pen.
Recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi de asemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise.
Susţinerea inculpatului că actele de violenţă exercitate asupra părţilor vătămate nu au avut în vedere sustragerea sau păstrarea vreunui bun ci a ripostat la încercarea acestora de a-l imobiliza, astfel că fapta sa constituie tentativă la infracţiunea de furt şi lovire, nu este întemeiată.
Este incontestabil stabilit că inculpatul a pătruns prin escaladare în curtea locuinţei părţilor vătămate pentru a sustrage bare din aluminiu şi fiind surprins a folosit violenţe pentru a-şi asigura scăparea.
Or, potrivit art. 211 C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie şi întrebuinţarea de violenţe pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, nu numai pentru păstrarea bunului sustras.
Prin urmare, inculpatul fiind surprins în timp ce încerca să sustragă bare de aluminiu şi folosind violenţa pentru a-şi asigura scăparea, corect fapta sa afost încadrată în tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
Pe de altă parte, pedeapsa aplicată a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în raport de gradul de pericol social ridicat al infracţiunii comise, în împrejurările concrete de fapt sus-arătate şi persoana inculpatului(fără antecedente penale) astfel că aceasta este necesară pentru reeducarea sa şi prevenirea comiterii altor infracţiuni.
În consecinţă, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat şi a fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F.C. împotriva deciziei penale nr. 644/A din 29 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 3 martie 2003 la 28 ianuarie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 498/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5005/2003. Penal. Art.209 pct.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
