CSJ. Decizia nr. 5409/2003. Penal. Revizuire. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5409/2003
Dosar nr. 4740/2002
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 139 din 26 iunie 2002, Tribunalul Suceava, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul T.G. împotriva sentinţei penale nr. 201 din 20 decembrie 2000 a aceluiaşi tribunal, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 262 alin. (1) C. pen. şi art. 264 alin. (1) din acelaşi cod.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că aspectele invocate de revizuient, în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat şi că a fost cercetat abuziv de organele de urmărire penală, nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute limitativ de art. 394 C. proc. pen.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 355 din 14 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, reţinând că nu s-au invocat fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, în sensul prevederilor art. 394 lit. a) din C. proc. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs condamnatul reiterând motivele cererii de revizuire.
Recursul este nefondat.
Esenţial în speţă este faptul că încă în declaraţiile date la urmărirea penală inculpatul s-a apărat, în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor imputate.
Verificarea acestei apărări a constituit o preocupare pentru cercetarea penală şi cea judecătorească, însă probele dosarului au infirmat-o, rezultând neîndoielnic că revizuientul a comis infracţiunile pentru care a fost condamnat.
Întrucât prin cererea de revizuire condamnatul, aşa cum bine au reţinut şi instanţele, nu a invocat nici un fapt sau împrejurare nouă, necunoscută de instanţele de judecată, ci s-a referit la aceleaşi apărări formulate şi cu ocazia judecării cauzei, în mod corect s-a apreciat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., text pe care revizuientul a înţeles să-şi întemeieze în drept cererea formulată.
Totodată, susţinerea revizuientului că a fost cercetat abuziv în cursul urmăririi penale, nu poate constitui nicidecum un suport pentru cererea de revizuire, aşa cum corect au reţinut instanţele.
Hotărârile atacate, fiind pronunţate cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., recursul condamnatului urmează a fi respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul T.G. împotriva deciziei penale nr. 355 din 14 octombrie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă pe recurent la plata sumei de 750.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 5408/2003. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5414/2003. Penal. Contopire pedepse. Recurs → |
---|