ICCJ. Decizia nr. 5395/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5395/2003
Dosar nr.3514/2003
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2003
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 429 din 7 iulie 2003, pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost condamnat inculpatul D.P.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. b), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost computată perioada arestării preventive cu începere de la 12 mai 2003 la zi.
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile E.A. suma de 480.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt.
La data de 9 mai 2003, inculpatul s-a întâlnit în Gara Constanţa cu minorul E.A. şi împreună s-au deplasat spre localitatea Poarta Albă, inculpatul pentru a vizita pe unchiul său D.C., iar minorul pentru a ajunge la domiciliu.
Pe drum, inculpatul a sesizat că minorul are asupra sa bani, ceea ce l-a determinat să ia hotărârea sustragerii acestora.
În realizarea hotărârii infracţionale, în momentul în care se deplasa cu partea vătămată pe strada Grădinilor din localitatea amintită, inculpatul a pus piedică minorului, iar după ce acesta a căzut, sub ameninţarea cu un briceag, i-a luat din buzunar suma de 480.000 lei.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza declaraţiilor părţii vătămate, proceselor-verbale întocmite de organele de cercetare, depoziţiilor martorului P.C., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului, care a recunoscut sustragerea sumei de bani.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 247 din 22 iulie 2003, a respins apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpat.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel, prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat şi reindividualizarea corespunzătoare a pedepsei, învederând că nu a folosit briceagul pentru deposedarea victimei.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., iar instanţa de apel a analizat apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi ameninţat victima cu un briceag şi justificat a înlăturat-o.
Infracţiunea de tâlhărie este o infracţiune complexă al cărui element material constă în acţiunea principală (furtul) şi o acţiune adiacentă (violenţa, ameninţarea sau punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra).
Or, însuşi inculpatul, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească a recunoscut că, pentru deposedarea victimei, a folosit violenţa, punându-i piedică şi numai după ce partea vătămată a căzut la pământ şi s-a lovit, inculpatul a deposedat-o de bani.
Imobilizarea victimei şi punerea ei în situaţia de a nu se apăra (între cei doi există o disproporţie vădită de vârstă şi de forţă, inculpatul fiind o persoană majoră, în plină putere, în timp ce victima era minoră, în vârstă de numai 15 ani) reprezintă un act de violenţă, în sensul art. 211 C. pen. şi cum a fost urmată de deposedarea victimei de un bun al său, fapta săvârşită constituie infracţiunea de tâlhărie.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, în cauză, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama atât de pericolul social al faptei comise, cât şi de persoana inculpatului, în favoarea căruia s-au reţinut circumstanţe atenuante, în raport de care pedeapsa a fost coborâtă sub limita inferioară a textului sancţionator.
Ca atare, hotărârile criticate sunt temeinice şi legale motiv pentru care recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P.I. împotriva deciziei penale nr. 247/ Ap din 22 iulie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 12 mai 2003 la 21 noiembrie 2003.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 537/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5397/2003. Penal → |
|---|
